|
Nu credeți că ar putea face pe cineva să ducă o viață fără griji și să continue să trăiască în păcat, deoarece Isus a plătit deja pentru aceasta, păcatul prezent, trecut și chiar cel viitor?
Răspunsul este "Nu"
Bineînțeles, și cei năcuți din nou comit păcate pentru tot restul vieții lor. Dar nu pot păcătui cu voia, deoarece Duhul Sfânt locuiește în inimile lor. De fapt, ei devin mai sensibili la fiecare păcat, după ce s-au născut din nou. Ei ajung să știe că sunt cei care nu pot decât să păcătuiască, până mor și că singura cale de a evita șansele de păcătuire, este de a sluji neprihănirii lui Dumnezeu, care este evanghelia apei și a Duhului. Pe scurt, Duhul Sfânt din ei îi conduce să facă lucrarea lui Dumnezeu mai întâi, departe de pofta lumii.
Pe vremea apostolilor se pare că ei întrebau aceeași întrebare pe
apostoli. Astfel, apostolul Pavel a spus: "Ce vom zice dar? Să
păcătuim mereu, ca să se înmulțească harul? Nicidecum! Noi, cari
am murit față de păcat, cum să mai trăim în păcat? Nu știți că toți
cîți am fost botezați în Isus Hristos, am fost botezați în moartea
Lui? Noi deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropați împreună
cu El, pentruca, după cum Hristos a înviat din morți, prin slava
Tatălui, tot așa și noi să trăim o viață nouă." (Romani 6:1-4).
Din nou el a spus: "Ce urmează de aici? Să păcătuim pentrucă
nu mai sîntem supt Lege ci supt har? Nicidecum. Nu știți că, dacă
vă dați robi cuiva, ca să-l ascultați, sînteți robii aceluia de
care ascultați, fie că este vorba de păcat, care duce la moarte,
fie că este vorba de ascultare, care duce la neprihănire? Dar mulțămiri
fie aduse lui Dumnezeu, pentrucă, după ce ați fost robi ai păcatului,
ați ascultat acum din inimă de dreptarul învățăturii, pe care ați
primit-o. Și prin chiar faptul că ați fost izbăviți de subt păcat,
v-ați făcut robi ai neprihănirii." (Romani 6:15-18).
Persoana care este CU ADEVĂRAT născută din nou din apă și Duh, nu poate păcătui mai mult decât înainte. Mai degrabă, se bucură de evanghelie în fiecare zi și încearcă să o predice în întreaga lume. Cu alte cuvinte, el-ea devine o persoană care caută ferm Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Sa, cu sinceritate, prin Duhul Sfânt (Matei 6:33).
Înapoi la listă
|