Predici asupra unor subiecte importante, de către PaulC. Jong

< Efeseni 2:14-22 >

„Căci El este pacea noastră, care din doi a făcut unul, şi a surpat zidul dela mijloc care-i despărţea, şi, în trupul Lui, a înlăturat vrăjmăşia dintre ei, Legea poruncilor, în orînduirile ei, ca să facă pe cei doi să fie în El însuş un singur om nou, făcînd astfel pace; şi a împăcat pe cei doi cu Dumnezeu într-un singur trup, prin cruce, prin care a nimicit vrăjmăşia. El a venit astfel să aducă vestea bună a păcii vouă celor ce eraţi departe, şi pace celor ce erau aproape. Căci prin El şi unii şi alţii avem intrare la Tatăl, într-un Duh. Aşa dar, voi nu mai sînteţi nici străini, nici oaspeţi ai casei, ci sînteţi împreună cetăţeni cu sfinţii, oameni din casa lui Dumnezeu, fiind zidiţi pe temelia apostolilor şi proorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos. În El toată clădirea, bine închegată, creşte ca să fie un Templu sfînt în Domnul. Şi prin El şi voi sînteţi zidiţi împreună, ca să fiţi un lăcaş al lui Dumnezeu, prin Duhul.”

A trecut jumătate de secol de când s-a sfârşit Războiul Coreean. Dar el a lăsat răni îngrozitoare printer poporul coreean. Mulţi copii mici au fost adoptaţi în ţări străine, în urma răzbiului. Chiar dacă forţele Naţiunilor Unite au venit în Corea şi ne-au ajutat enorm atunci, dar mulţi copii au fost lăsaţi fără tată, după ce au plecat soldaţii.

Mulţi dintre soldaţii N.U. care aveau soţii şi copii aici, şi-au părăsit familiile, când s-au întors acasă. Mulţi dintre aceşti copii au fost apoi abandonaţi din nou în orfelinate, de către mamele lor şi a apoi trimişi pentru adopţie în ţări străine. De fapt, aceasta a fost foarte fericit că aceşti copii mici şi-au putut găsi părinţi adoptivi şi să fie crescuţi foarte bine.

Cu cât creşteau, aceşti copii adoptaţi au realizat că arătau destul de diferit de părinţii şi vecinii lor şi au aflat că erau adoptaţi dintr-o ţară îndepărtată,numită Corea. „De ce m-au abandonat părinţii mei?” M-au trimis departe în această ţară deoarece m-au urât?. Cu minţile lor tinere, aceşti copii pur şi simplu nu puteau înţelge ce se întâmplase.

Curiozitatea şi ura lor înspre părinţii lor reali a început să crească împreună cu o dorinţă puternică de a-i întâlni. „Mă întreb cum arată părinţii mei?. Cum au putut ei să mă abandoneze?. Au făcut aceasta pentru că m-au urât?. Nu, a fost probabil un motiv pentru aceasta.” Probabil că aveau mult neînţelegeri şi uneori simţeau chiar ură extremă. Iar alteori, probabil că au rezolvat să nu se mai gândească la aceasta. Înainte chiar de a fi conştienţi de aceasta, timpul trecuse, iar copiii crescuseră adulţi. S-au căsătorit, au avut copii şi au format familiile lor proprii.

Am devenit interesat de aceşti copii printr-un program dintr-una din reţelele de televiziune locale. În acest program, un reporter de televiziune a intervievat o femeie, care fusese adoptată şi care acum trăieşte în Germania. Pe atunci, această femeie era prin cei ai săi douăzeci de ani. Mai întâi, femeia a încercat foarte mult să evite să se întâlnească cu reporterii, deoarece nu dorea pe nimeni altcineva să devină conştient că a fost adoptată. Reporterul a convins-o să înţeleagă că, supunându-se unui interviu ar putea ajuta să stăvilească valul adopţiilor în ţări străine. Femeia a fost de acord.

Una dintre întrebările reporterului a fost: „Ce ai spune dacă ai putea să-ţi întâlneşti părinţii reali?. De ce eşti cea mai curioasă?.” Femeia a răspuns: „Pur şi simplu nu înţeleg de ce au trebuit să mă pună pentru adopţie. Doresc să îi întreb dacă m-au urât.” Mama sa naturală a văzut interviul femeii la televizor, a contactat staţia de difuzare şi a spus că doreşte să-şi întâlnească fiica. Aşa au ajuns cele două să se întâlnească.

Mama s-a dus foarte devreme la aeroport şi a aşteptat sosirea fiicei sale. Când tânăra femeie s-a ivit la ieşire, mama sa nu putea decât să stea acolo şi să lăcrimeze.

Aceşti oameni nu s-au întâlnit niciodată faţă în faţă. Prima dată când mama şi-a văzut fiica matură a fost când a apărut la televizor. Chiar dacă vorbeau limbi diferite, puteau să vorbească cu inimile şi prin privirile emoţionate pe care le schimbau. Şi-au atins feţele unei alteia în timp ce mama cerea iertare pentru ceea ce făcuse. Tot ce putea să facă era să plângă şi să repete că-i părea foarte rău.

Mama şi-a adus fiica acasă şi au mâncat împreună. Bineînţeles, fiica vorbea doar limba germană, iar mama doar coreeană, astfel că nu puteau comunica verbal. Dar cumva, simplul fapt că erafu mama şi fiica, le-a permis să se facă înţelese. Aveau multe conversaţii fără cuvinte şi se exprimau prin gesture, atingându-şi feţele unei alteia şi vorbiind cu ochii şi inimile lor.

Pe când s-a reîntors în Germania, fiica a ştiut că mama sa naturală o iubea. Aceeaşi reporteri care conduseseră interviul de dinainte, i-au vorbit din nou, înainte de plecare. „Nu a fost nevoie să întreb de ce mama mea mă dăduse pentru adopţie. Mama mea este săracă chiar şi acum. Oamenii bogaţi din această ţară sunt atât de bogaţi, încât conduc maşini străine, dar mama mea încă trăieşte în sărăcie.” A continuat să spună: „Chiar dacă nu am întrebat-o pe mama acea întrebare şi nu am primit un răspuns de la ea, am văzut că m-a trimis departe pentru a mă salva de sărăcie. De aceea nu am simţit nevoia să o întreb acea înterbare şi de aceea toate îndoielile şi ura mea au dispărut.”

De ce am devenit separaţi de Dumnezeu şi de ce nu putem să ne apropiem de El?. Femeia care a fost pusă pentru adopţie a aflat că mama sa naturală a trimis-o departe pentru a o salva de sărăcie. Este acelaşi adevăr cu Dumnezeu?. Dumnezeu ne-a creat după propria Sa imagine. Ce ar fi putut să ne separe de El?. Răspunsul este că Satan l-a ispitit pe om pentru a comite păcat, iar păcatul l-a separate de Dumnezeu.

În mod original, Dumnezeu l-a creat pe om în imginea Sa şi Şi-a iubit cu drag creaţia. Oamenii au fost făcuţi ca un obiect pentru dragostea lui Dumnezeu şi au avut mai multă nobleţe decât orice altă creaţie. Totuşi, un înger căzut, numit Satan a lucrat pentru a-l înstrăina pe om de Dumnezeu. Satan l-a ispitit pe om pentru a nu crede în cuvintele lui Dumnezeu şi l-a făcut să mănânce fructul pomului cunoaşterii binelui şi al răului. Astfel, omul a fost separate de Dumnezeu, datorită păcatului său. Omul a fost neascultător de Dumnezeu. Omul nu a mâncat fructul pomului vieţii, care dă viaţa veşnică şi pe care Dumnezeu l-a permis, ci în schimb, a mâncat fructul interzis care i-a dat cunoaşterea binelui şi a răului. Rezultatul a fost că omul a fost separat de Dumnezeu.

Mai înainte, obiectul dragostei lui Dumnezeu, omul nu s-a supus şi a devenit separat de El, din cauza aroganţei. Datorită păcatului care a venit să locuiască în inima sa, omul a fost eventual înstrăinat de Dumnezeu. După aceea, omul a trăit departe de Dumnezeu pentru mult timp şi s-a plâns: „De ce ne-a abandonat Dumnezeu după ce ne-a făcut? De ce ne-a lăsat să comitem păcat? De ce ne trimite în Iad după ce ne-a făcut slabi?. Ar fi fost mai bine dacă nun e-ar fi făcut de prima dată.” Am trăit cu multe întrebări, precum şi curiozitate, îndoieli şi ură, înainte să ne naştem din nou.

Când am văzut femeia adoptată pe un program de televiziune, am realizat că relaţia dintre om şi Dumnezeu este la fel cu relaţia pe care ea a avut-o cu mama sa reală. Nici un necaz, neînţelegere, bluestem sau păcat de orice fel, ar putea să-l separe pe om de Dumnezeu, sub orice împrejurare. De asemenea, am înţeles că, chiar dacă relaţia dintre Dumnezeu şi om se bazează pe dragsote, încă a fost posibil să se întâmple neînţelegeri.

Aşa cum mama nu-şi trimisese fiica departe din cauza urii, la fel S-a separat Dumnezeu de om, nu din ură, ci din cauza păcatului. Nu este nici un motiv pentru care Dumnezeu să-l urască pe om, şi nici un motiv pentru care oamenii să-L urască pe Dumnezeu. Noi ne iubim unul pe altul. Motivul pentru care omul rămâne separat de Dumnezeu, este că el a devenit un păcătos, după ce a cedat şmecheriei lui Satan.

„Dar acum, în Hristos Isus, voi, cari odinioară eraţi depărtaţi, aţi fost apropiaţi prin sîngele lui Hristos. Căci El este pacea noastră, care din doi a făcut unul, şi a surpat zidul dela mijloc care-i despărţea, şi, în trupul Lui, a înlăturat vrăjmăşia dintre ei, Legea poruncilor, în orînduirile ei, ca să facă pe cei doi să fie în El însuş un singur om nou, făcînd astfel pace.” (Efeseni 2:13-15). Domnul a fost botezat de Ioan şi a luat toate păcatele lumii pentru a desfiinţa legea poruncilor. Apoi, El Şi-a vărsat sângele de Cruce, pentru a-l mântui pe om din păcatele sale şi să-i permită să fie îmbrăţişat de Dumnezeu. Dumnezeu i-a îmbrăţişat acum pe cei care au fost curăţiţi de El.

Ţi-ai imaginat vreodată o lume fără apă?. Nu cu mult timp în urmă, am frecventat o întâlnire biblică în oraşul Inchon, unul dintre cele mai mari porturi din Corea, unde apa de la robinet nu funcţiona pe atunci, timp de câteva zile, şi m-am gândit: „Oamenii nu pot trăi fără apă.”

Dacă Dunmezeu ar face această lume fără apă pentru în timp de o lună, ar fi imposibil să locuieşti în oraşe, datorită mirosului, a mizeriei şi setei mereu ambundentă. Ar trebui să înţelegem valoarea apei, pe care ne-a dat-o Dumnezeu. Aşa cum apa este o necesitate absolută pentru fiinţele umane, botezul pe care l-a primit Isus de la Ioan în Râul Iordan este egal indispensabil.

Dacă Isus ar fi venit în această lume pentru a fi botezat de Ioan, atunci cum ar primi credincioşii în Isus ştergerea păcatelor? Aşa cum oamenii nu pot trăi fără apă, oricine din această lume ar fi murit din cauza păcatelor lor dacă Ioan nu L-ar fi botezat pe Isus.

Totuşi, din moment ce Isus ne-a luat toate păcatele, acum ne putem simţi încrezători în cunoaşterea că inimile noastre au fost curăţite şi am fost binecuvântaţi cu mântuire. Botezul lui Isus este crucial pentru credinţa noastră. Mai mult, botezul Său este absolut necesar ca noi să primim locuirea Duhului Sfânt.

Petru, unul dintre ucenicii lui Isus, a spus: „Icoana aceasta închipuitoare vă mîntuieşte acum pe voi, şi anume botezul, care nu este o curăţire de întinăciunile trupeşti, ci mărturia unui cuget curat înaintea lui Dumnezeu, prin învierea lui Isus Hristos” (1 Petru 3:21). Afirmaţia lui Petru spune că Isus a fost botezat de Ioan Botezătorul şi Şi-a vărsat sângele pentru a ne mântui din păcatele noastre. Botezul lui Isus, care a spălat toate păcatele lumii, este evanghelia adevărată.

Acum, haideţi să ne uităm la pasajul despre ligheanul de aramă, scris în Exod 30:17-21: „Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis: Să faci un lighean de aramă, cu piciorul lui de aramă, pentru spălat; să-l aşezi între cortul întîlnirii şi altar, şi să torni apă în el, ca să-şi spele în el Aaron şi fiii lui mînile şi picioarele. Cînd vor intra în cortul întîlnirii, se vor spăla cu apa aceasta, ca să nu moară; şi se vor spăla şi cînd se vor apropia de altar, ca să facă slujba şi ca să aducă Domnului jertfe arse de foc. Îşi vor spăla mînile şi picioarele ca să nu moară. Aceasta va fi o lege necurmată pentru Aaron, pentru fiii lui şi pentru urmaşii lor.”

În cort era un lighean de aramă, care era aşezat între cortul de întâlnire şi altar şi care conţinea apă pentru spălare. Dacă acest lighean nu fusese în cort, cât de murdari ar fi fost preoţii care afereau sacrificiile.

Cât de mult sânge şi mizerie i-ar păta pe preoţii care ofereau atât de multe sacrificii pentru oameni şi care-şi întindeau mâinile peste jertfele de păcat şi apoi îi omorau?. Dacă nu ar fi fost ligheanul de aramă în cort, preoţii s-ar fi murdărit foarte mult.

De aceea Dumnezeu a pregătit ligheanul de aramă pentru ei, pentru ca să se apropie de El cu mâini curate. Păcătoşii îşi treceau păcatele, prin întinderea mâinilor asupra capului jertfelor de păcat, iar apoi preoţii le sacrifica pentru Dumnezeu, în numele lor. Dumnezeu a pregătit ligheanul de aramă, pentru ca preaoţii să poată intra în locul sfânt, pentru ca să se poată spăla cu apă, ca să nu moară. Chiar şi un preot nu putea intra în sfânta sfintelor pătaţi cu sângele animalului. De aceea preoţii spălau toată mizeria cu apă în lighean, pentru a se apropia de Dunmezeu, după ce ofereau sacrificiile oamenilor.

Prin botezul lui Isus de la Ioan în Râul iordanului, toate păcatele lumii au fost transferate asupra Sa. Şi intrarea Sa totală în apă simbolizează moareta Sa, iar ieşirea Sa din apă a reprezentat înveirea Sa. Cu alte cuvinte, Isus a fost botezat de Ioan pentru a lua tot păcatul lumii, a plătit plata păcatului şi a murit pe Cruce. Moartea Sa a fost de a plăti preţul pentru păcatele noastre, iar învierea Sa ne-a dat viaţă veşnică.

Dacă nu am fi crezut că Isus ne-a luat toate păcatele prin botezul Său, inimile noastre ar fi pline de păcat. În cazul acesta, cum putem să ne apropiem de Dumnezeu?. Evanghelia ştergerii păcatelor nu este o doctrină a unei denominaţiuni, cu adevărul lui Dumnezeu.

Noi nu ne putem conduce credinţa cu o cunoaştere perfectă, cu alte cuvinte, nu putem să biruim lumea dacă nun e pasă cu adevărat că Isus a fost botezat de Ioan. Aşa cum toate lucrurile vii au nevoie de apă pentru a-şi susţine vieţile, avem nevoie de ştergerea păcatelor şi apa botezului lui Isus pentru a locui prin credinţă şi să intrăm în Împărăţia Cerurilor. Isus a trebuit să fie botezat, să moară pe Cruce şi să învie, pentru a ne mântui din păcatele noastre. Aceasta este evanghelia apei şi a Duhului, în care noi trebuie să credem cu toată inima noastră.

Chiar dacă Isus a fost crucificat până la moarte pe Cruce, El nu făcuse nimic să merite o aşa pedeapsă. El a venit în această lume pentru a ne spăla păcatele, a fost botezat la vârsta de 30 de ani şi a devenit Mântuitorul nostru prin moartea Sa de pe Cruce, la vârsta de 33 de ani. Dumnezeu a dorit să facă omenirea copiii Săi, indiferent cât de fragili şi păcătoşi am fost. De aceea Isus a fost botezat. Dumnezeu ne-a dat ştergerea păcatelor şi darul Duhului Sfânt în acelaşi timp.

„Dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu.” (Ioan 3:3-5). Trebuie să ştii şi să crezi că Isus a fost botezat pentru a ne spăla toate păcatele. Chiar dacă cineva este un creştin născut din nou, dacă nu meditează asupra adevărului că Isus Hristos a luat toate păcatele lumii prin botezul Său, inima sa va deveni în curând pătată. Deoarece suntem fiinţe fizice, suntem pasibil de a fi pătaţi de păcat, chiar şi în viaţa zilnică. De aceea, întotdeauna trebuie să trăim prin credinţă, meditând asupra botezului lui Isus, sângele Său şi învierea Sa. Această credinţă ne ţine până în ziua când noi intrăm în Împărăţia Cerurilor.

Isus nu a avut de ales decât să fie botezat şi să moară pentru păcatele noastre, astfel că trebuie să credem că, făcând astfel, ne-a adus mântuire. Nu este nimic mai mult de făcut decât să credem în această evanghelie frumoasă, pentru a fi eliberaţi din toate păcatele lumii.

Îi dăm mulţumiri lui Dumnezeu, care ne-a dat evanghelia apei şi a Duhului. Cel mai mare dar pe care ni l-a dat Dumnezeu, a fost să-Şi trimită unicul Fiu pentru a ne mântui de toate păcatele, prin botezul şi sângele Său.

Motivul pentru care nu am putut să ne apropiem de Dumnezeu şi am fost forţaţi să trăim departe de El, a fost că am avut păcat în inimile noastre. Isus a fost botezat de Ioan pentru a lua toate păcatele lumii şi a murit pe Cruce pentru a sparge peretele care Îl separa pe Dumnezeu de om. Rela ţia dintre Dumnezeu şi om a fost restaurată prin botezul şi sângele Său. Îi mulţumim pentru aceste daruri. Dragostea părintelui fizic faţă de copilul său este minunată, dar este incomparabilă cu dragostea lui Dumnezeu, prin care Isus i-a mântuit pe păcătoşi.

Botezul şi sângele lui Isus sunt ambele importante. Dacă nu ar fi nici o apă în această lume, ar supravieţui vreun lucru viu?. Fără botezul lui Isus, nu ar fi nimeni fără păcat în inima sa. Dacă Isus nu ar fi fost botezat şi dacă nu ar fi murit pe Cruce, nimeni nu ar fi primit ştergerea păcatelor. Din fericire, Isus a fost botezat şi a făcut ultimul sacrificiu pentru noi. Chiar dacă suntem lipsiţi şi decăzuţi, putem primi Duhul Sfânt, crezând în botezul şi sângele Său de pe Cruce.

Oamenii care cred în botezul şi moartea lui Isus Hristos de pe Cruce, pot să se apropie de Dumnezeu să se roage şi să să-l laude. Acum noi putem să-L lăudăm pe Domnul şi să-L slujim, deoarece am devenit copiii Săi. Acesta este harul şi binecuvântarea lui Dumnezeu. Evanghelia botezului lui Isus şi sângele Său de pe Cruce este cu adevărat minunată. Noi putem cu toţii să primim mântuirea şi locuirea Duhului Sfânt, crezând în această evanghelie minunată.

Înapoi