Predici asupra unor subiecte importante, de către PaulC. Jong

< Exod 25:1-9>

„Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis: „Vorbeşte copiilor lui Israel: Să-Mi aducă un dar; să-l primiţi pentru Mine de la orice om care-l va da cu tragere de inimă. Iată ce veţi primi de la ei ca dar: aur, argint şi aramă; materii vopsite în albastră, purpuriu şi cărămiziu, pânză de in subţire şi păr de capră; piei de berbeci vopsite în roş şi piei de viţel de mare; lemn de salcâm, untdelemn pentru sfeşnic, mirodenii pentru untdelemnul ungerii şi pentru tămâia mirositoare; pietre de onix şi alte pietre pentru efod (umărar) şi pieptar. Să-Mi facă un locaş sfânt, şi Eu voi locui în mijlocul lor. Să faceţi cortul şi toate vasele lui după chipul pe care ţi-l voi arăta””.

Într-o poezie, intitulată: „Un psalm al vieţii”, Henry Wadsworth Longfellow a scris, „Nu-mi spune, în numere tânguitoare, „Viaţa nu este decât un vis gol!””.

Totuşi, dacă te gândeşti cu adevărat la acesta, vieţile fiinţelor umane sunt într-adevăr goale. Totuşi viaţa fiecăruia poate părea că se sfârşeşte întorcându-se în van după o trăire singuratică şi trecătoare, în lumea de pustietate, pământul nu este destinaţia finală. Sfârşitul final al vieţii fiecărei persoane va fi, datorită păcatului, suferinţele veşnice, înfricoşătoare ale iadului.

Totuşi oamenii sunt de obicei indiferenţi la moartea lor şi lumea de dincolo de mormânt. În timp ce trăiesc în această lume, oamenii trăiesc astfel fără scop, înaintând spre iad, incapabili de a-L întâlni pe Dumnezeu, care i-a mântuit. Aceasta e viaţa. Dar dacă aceasta ar fi într-adevăr totul de trăit, cât de săraci şi jalnici am fi?.

Mesia aşteaptă astfel de vieţi. Dacă oamenii ar fi aruncaţi fără grijă în această lume deschisă, pentru a hoinări fără ţel şi ar dispărea în întunecime, ei ar duce existenţe jalnice şi mizerabile. Putem recunoaşte cu toţii aceasta, doar privind la cei din jurul nostru.

Într-o zi, când eram într-o maşină, am văzut un bătrân, în jur de 60 de ani, plimbându-se de-a lungul drumului. Plimbându-se cu spatele la mine, capul său era aplecat iar umerii săi pleoştiţi, în general arătând foarte singur. Când am claxonat, s-a întors şi am văzut că faţa sa era plină de tristeţi. Văzând expresia acestui bătrân, am contemplat pentru un timp. Acest bătrân simţea probabil cât de goală era viaţa sa. Dezolarea căderii probabil adăuga chiar mai mult la acest sentiment de goliciune, făcându-l să simtă chiar mai mult din zădărnicia vieţii sale. Nu doar viaţa acestui om, ci a fiecăruia, este de fapt cu adevărat jalnică.

Trecând timpul pe lângă ei, oamenii nici măcar nu realizează că îmbătrânesc, până când deodată descoperă riduri adânci peste tot. Mulţi dintre ei au întâmpinat atât de multe dificultăţi în vieţile lor, încât nici măcar nu au avut o şansă să se oprească, să se întoarcă şi să vadă pe unde umblă. Deşi toţi părinţii au trăit şi au muncit din greu pentru copiii şi familiile lor, cuvintele nu pot descrie tristeţea lor, deoarece atunci când întâmpină propriul lor apus, nu rămâne nimic din vieţile lor.

Cuprinşi de emoţia lor, ei sunt copleşiţi până la lacrimi. După ce atâta timp a trecut şi după ce atâţia ani au trecut, ei în final au o şansă să se uite în urmă, şi când fac astfel, tot ce simt este doar cât de imprudent această imagine a căderii se potriveşte în propriile lor reflexii. Cu căderea, când toate frunzele au căzut şi întâmpină doar iarna mohorâtă, ei recunosc că şi vieţile lor vor dispărea curând în acest fel. Ei ar regreta, bineînţeles, că le-a luat atât de mult să realizeze aceasta. Ce speranţă ar avea aceşti oameni când sunt pe punctul să moară chiar fără să-L întâlnească pe Domnul?. Astfel de oameni care-şi ating sfârşitul, fără să-L fi întâlnit pe Mesia, sunt jalnici pentru totdeauna.

Eu însumi aş fi trăit o viaţă jalnică, dacă nu L-aş fi întâlnit pe Domnul. Dar tu?. Unde te-ai duce acum dacă nici tu nu L-ai întâlnit?. Sunt prea mulţi oameni în această lume, care, deoarece nu au putut să-L întâlnească pe Domnul, şi-au meritat propria lor nefericire.

Mi se rupe inima când mă gândesc la aceşti oameni, că sunt atât de mulţi care şi-au rezervat propria lor nefericire. Tot ce trebuie să facă porcii, este doar să se hrănească, până dau faţă cu moartea lor, dar vieţile noastre sunt diferite de aceşti porci, deoarece trebuie să contemplăm şi să privim dincolo de prezent, în viitorul veşnic. Mulţi oameni îşi întâlnesc plini de regrete ziua finală. Deşi ştiu că există Împărăţia Cerurilor, ei recunosc că sunt prea nepotriviţi să intre în ea, deoarece au rămas păcătoşi. Că sunt atâtea vieţi pline de astfel de regrete, mă face să plâng şi să-i jelesc pentru soarta lor săracă.

Când ne gândim la aceste vieţi, că nu pot merge în locul bun pregătit de Dumnezeu şi că trebuie să dispară din această lume, fără să fi împlinit scopul real al vieţilor lor, noi putem doar să jelim aceste suflete şi să plângem soarta lor. De aceea viaţa este adesea comparată cu o călătorie peste un ocean dur şi dificil. Referindu-ne la viaţă, oamenii spun că, a încerca să supravieţuieşti în amărăciunea acestei lumi umane, e ca şi cum ai trăi într-un astfel de ocean, chiar de la naşterea lor trebuie să sufere, zbătându-se şi urlând, doar pentru a supravieţui.

Când ne reamintim că aceasta e viaţa, realizăm că certitudine că explicând adevărul acestui Cort, tuturor oamenilor şi ajutându-i să-L întâlnească pe Domnul, sunt toate lucrări de importanţă critică. De ce?. Deoarece prin jertfa sacrificială, Dumnezeu dă mântuirea de păcat acestor oameni păcătoşi, întâlnindu-i în propria Sa Casă a lui Dumnezeu. Cortul este Casa lui Dumnezeu, stabilită în sălbăticiune. În această Casă a lui Dumnezeu, Cortul, Dumnezeu îl întâlneşte pe păcătos prin harul ştergerii de păcat, împlinit de oferirea jertfei. Dumnezeu se spune: „Te voi face să construieşti Casa Mea, unde voi locui şi te voi întâlni în Cort, pe scaunul său de îndurare”. Doar în acest Cort, Casa lui Dumnezeu, i se dă cuiva şansa de a-L întâlni pe Dumnezeu.

Această credinţă în adevărul Cortului nu poate fi schimbată pentru nimic altceva din această lume şi este cel mai preţios este faptul că nu poate fi cumpărată cu nici un preţ. Cred că pentru cei dintre noi care au credinţă creştină care crede în Isus Hristos ca Mântuitorul nostru, a avea cunoaşterea exactă a credinţei potrivite în acest Cort. Este modul de a păşi pe un drum chiar mai binecuvântat.

Inima mea este plină de gândul fericit, întrebându-mă dacă mai este cineva care duce o astfel de viaţă binecuvântată aşa cum trăim noi. Deşi viaţa este o astfel de existenţă săracă, mulţi oameni îşi duc vieţile, în timp ce rămân complet uituce de soarta lor. Dar Dumnezeu doreşte să-i facă să recunoască doar cât de încăpătânate au fost vieţile lor înaintea Sa şi să facă inimile lor să se pocăiască. Pe de altă parte, ei încă încearcă să-şi trăiască vieţile fără să asculte evanghelia pe care Dumnezeu le-a dat gratuit şi fără să-ş deschidă cel mai mic loc din inimile lor.

Exod ne spune despre cele zece urgii pe care Dumnezeu le-a adus lui Faraon. Un total de zece urgii au fost aduse pe pământul Egiptului. Dumnezeu i-a poruncit lui Faraon să-I lase poporul care locuia în Egipt să plece. El i-a spus lui Faraon că, dacă nu-L va asculta, va aduce zece urgii asupra sa. Dar Faraon nu a ascultat ce i-a spus Dumnezeu, I-a rezistat la porunca Sa în încăpăţânare şi a sfârşit primind cele zece urgii pe care Dumnezeu le-a promis. Încăpăţânarea lui Faraon a fost pe picior greşit. De asemenea, motivul pentru care în final a eliberat poporul lui Israel, doar după ce a primit toate pedepsele lui Dumnezeu, a fost deoarece a fost ţinut de Satan. Aceasta se referă la propria noastră neascultare, găsită în fiecare dintre noi.

Totuşi, astfel de oameni pot încă primi ştergerea de păcat, stabilită de Dumnezeu în Cortul Său şi să trăiască cu El în credinţă, Totuşi aceşti oameni sunt atât de încăpăţânaţi încât continuă să respingă şi să nu creadă în adevărul lui Dumnezeu, cu încăpăţânarea unui măgar. De aceea sunt atâţia oameni care eşuează să întâlnească adevărul lui Dumnezeu, să-şi trăiască vieţile ca păcătoşi şi în final îşi întâmpină propria distrugere. Aceasta mă întristează dincolo de amărăciune. Prea mulţi oameni sunt prea încăpăţânaţi înaintea lui Dumnezeu.

Deoarece astfel de oameni cedează pentru un timp când întâmpină greutăţi, dar când se întorc acolo unde au fost înainte, respingând voia lui Dumnezeu şi încă odată reluându-şi căile încăpăţânate, îşi întâmpină cea doua urgie. Cu cea de-a doua urgie, ei cedează puţin. Dar aceasta nu va dura mult, deoarece ei încep să nu-L asculte pe Dumnezeu şi-l provoacă. Şi astfel sunt expuşi la cea de-a treia urgie, urmată de cele de-a patra, a cincea, a şasea, a şaptea, a opta şi a noua urgie, până când în final cedează doar după ultima urgie şi sunt distruşi.

Când vine ultima urgie, sunt mulţi oameni care ar purta suferinţa iadului pentru că nu au crezut în ceea ce Mesia a făcut pentru ei. Cât de prosteşti sunt vieţile acestor fel de oameni?. De aceea viaţa fiecăruia este atât de săracă.

Deşi vieţile oamenilor sunt atât de sărace înaintea lui Dumnezeu, trebuie să realizezi că întâlnindu-te cu Dumnezeu în Cort, este o mare binecuvântare pentru tine şi să te sprijineşti pe Cuvântul Cortului cu această realizarea.

Dumnezeu i-a poruncit lui Moise să vină pe Muntele Sinai şi i-a dat o seria întreagă din Legea Sa. Mai înainte de toate, El i-a dat lui Moise cele Zece Porunci: „Să nu ai alţi dumnezei în afară de Mine; şi nici o altă imagine şi să nu i te închini ei; să nu-Mi iei Numele în deşert; aminteşte-ţi ziua de odihnă; cinsteşte-ţi părinţii; să nu ucizi; să nu comiţi adulter; să nu furi; să nu mărturiseşti strâmb împotriva vecinului tău; şi să nu pofteşti”. Pe lângă aceasta, Dumnezeu le-a vorbit de alte legi pe care israeliţii trebuieau să le ţină în viaţa de fiecare zi: ele erau 613 porunci şi legi ale lui Dumnezeu în total.

Aceste 613 porunci acopereau astfel de aspecte, ca ce să facă atunci când israeliţii îşi pierdeau vitele, ce să facă atunci când vitele altcuiva cădeau într-o groapă, să nu comită incest, că dacă aveau servitori, trebuiau să fie eliberţi în cel de-al şaptelea an, dacă aveau servitoare, să le căsătorească cu servitorul care erea singur şi să aibă un copil, să lase servitorul să meargă singur în cel de-al şaptelea an, şi aşa mai departe. Dumnezeu i-a spus lui Moise să coboare de pe munte, să adune bătrânii şi să-i proclame poruncile. Auzind Cuvântul lui Dumnezeu, poporul lui Israel au fost cu toţii de acord şi au jurat cu sângele lor că vor respecta astfel poruncile Sale (Exod 24:1-4)

Atunci, Dumnezeu l-a chemat pe Moise la muunte încă odată, de data aceasta să-i poruncească să costruiască Cortul.

Dumnezeu i-a vorbit lui Moise; „Vorbeşte copiilor lui Israel:să-Mi aducă un dar; să-l primiţi pentru Minede la orice om care-l va da cu tragere de inimă” (Exod 25:2). Apoi Şi-a listat darul: „Iată ce veţi primi de la ei ca dar: aur, argint şi aramă; materii vopsite în albastru, purpuriu şi cărămiziu, pânză de in subţire şi păr de capră; piei de berbeci vopsite în roş şi piei de viţel de mare; lemn de salcâm; untdelemn pentru sfeşnic; mirodenii pentru untdelemnul ungerii şi pentru tămâia mirositoare; pietre de onix şi alte pietre pentru efod (umărar) şi pieptar” (Exod 25:3-7).

A fost un scop concret în spatele lui Dumnezeu, spunându-le să aducă aceste oferte. Acest scop a fost pentru a construi pe acest pământ Casa lui Dumnezeu strălucitoare, unde nu este nici un păcat şi unde locuieşte Dumnezeu, pentru ca El să întâlnească acolo poporul lui Dumnezeu şi să facă păcatele să dispară. Aceasta nu înseamnă totuşi că Dumnezeu le-a spus să aducă bani pentru a construi un edificiu memorial la fel ca bisericile de azi. Profeţii falşi ai creştinismului de azi sunt predipuşi să aplice greşit acest pasaj, când încearcă să construiască clădirile acestei biserici, pentru a satisface propriile lor pofte.

În contrast, Dumnezeu le-a spus israeliţilor să-I aducă aceste jertfe, ca El să le folosească pentru a-Şi construi Casa Sa şi să-i binecuvânteze acolo din abundenţă. De fapt, motivul pentru care Dumnezeu a primit aceste jertfe a fost pentru a ne elibera din păcatele noastre şi pentru a ne mântui de judecata noastră. A fost, ca Dumnezeu Însuşi să ne întâlnească, noi cei care ducem vieţi sărace, pentru a ne spăla păcatele, pentru a face ca păcatele noastre să dispară şi să ne facă poporul Său.

Înainte să mergem mai departe, să petrecem timp mai întâi contemplând asupra înţelesului spiritual al acestor jertfe, pe care Dumnezeu le-a poruncit să-I fie aduse. După aceasta, ne vom examina credinţa în lumina sa.

Mi înainte de toate, ar trebui să aflăm unde erau folosite aurul, argintul şi bronzul. În Cort, aurul era folosit pentru Locul Sfânt, Sfânta Sfintelor şi obiectele găsite în ele, inclusiv sfeşnicul, masa pentru punerea pâinilor, altarul pentru tămâie, scaunul de milă şi Chivotul. Aurul se referă la credinţa în Cuvântul lui Dumnezeu. Iar argintul se referă la harul mântuirii. Ne spune că trebuie să avem credinţa care crede în darul mântuirii dat doar de Mesia, şi credinţa care crede să Domnul nostru a luat asupra Sa toate păcatele noastre şi a fost judecat pentru noi.

Bronzul, în contrast, a fost folosit pentru verigile stâlpilor Cortului, a cuielor sale, ligheanul de aramă şi altarul pentru jertfă. Toate ustensilele de bronz trebuieau să fie înmormântateîn interiorul sau pe pământ. Aceasta se referă la judecata păcatelor oamenilor, iar bronzul ne spune că trebuie să fim condamnaţi de Dumnezeu pentru că am eşuat în a ţine Legea şi datorită păcatelor noastre.

Care este, atunci, înţelesul spiritual al aurului, argintului şi bronzului?. Ele constituie fundamentele credinţei în primirea darului mântuirii dată de Dumnezeu. Biblia ne spune că noi toţi suntem păcătoşi care nu putem ţine Legea în întregime, că de aceea trebuie să murim, datorită păcatelor noastre şi că în schimbul propriei noastre morţi, Domnul a venit pe acest pământ şi a fost condamnat pentru păcatele noastre în locul nostru, devenind jertfa de sacrificiu a jertfei pentru păcat, care a fost dată în Cort.

Pentru a rezolva problema păcatelor, păcătoşii au adus la Cort un animal fără pată, şi, potrivit sistemului sacrificial, îşi treceau păcatele asupra sa, întinzându-şi mâinile peste capul său; jertfa sacrificială care le-a acceptat păcatele, apoi şi-a vărsat sângele şi a fost omorât. Făcând aşa, poporul lui Israel, care era destinat iadului (bronzului), a putut să primească ştergerea păcatelor sale (argint) şi să scape din condamnarea lor din păcat, prin credinţă (aur).

Iată celelalte materiale, frecvevnt folosite; aţa albastră, purpurie şi cărămizie şi inul subţire răsucit. Aceste aţe erau folosite pentru poarta curţii Cortului, poarta Locului Sfânt şi perdeaua despărţitoare dintre Locul Sfânt şi Sfânta Sfintelor. Aceste patru aţe ne spun adevărul, aşa cum a fost profeţit în Geneza 3:15, că Domnul va veni ca urmaş al unei femei, Domnul nostru va veni într-adevăr pe acest pământ şi îi va mântui pe păcătoşi de păcatele lor, fiind botezat şi crucificat şi că Dumnezeu Însuşi ne va mântui.

Aceste patru aţe erau folosite nu doar pentru porţile Cortului, ci şi pentru hainele Marelor Preoţi şi primul strat de îmbrăcăminte al Crtului. Acesta a fost legământul lui Dumnezeu, că Isus Hristos va veni pe acest pământ şi ne va mântui din toate păcatele noastre, împlinind cuvintele Sale ale aţei albastre, purpurii şi cărămizii. Şi Domnul nostru într-adevăr îşi ţine promisiunea şi ne-a măntuit cu adevărat de toate păcatele lumii.

Punctul cel mai critic al porţilor Cortului, este aţa albastră. De ce a trebuit să moară Isus Hristos pe Cruce, venind pe acest pământ ca Mesia?. Motivul este, deoarece a fost botezat. Aţa albastră se referă la botezul lui Isus, aţa purpurie ne spune că Isus este Regele, iar aţa cărămizie se referă la crucificarea sângerarea Sa. Aţa albastră, purpurie şi cărămizie şi inul subţire răsucit sunt materialele esenţiale pentru contrucţie, care constituie darul mântuirii pe care Isus Hristos ni l-a dat, venind pe acest pământ ca Mesia şi luând asupra Sa toate păcatele noastre.

Mulţi oameni din această lume înfăţişează doar că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu şi că El este Dumnezeu Însuşi în mod fundamental. Dar Dumnezeu ne spune clar prin Cort, că astfel de învăţături nu pot fi întregul adevăr.

Apostolul Pavel a spus în 1 Petru 3:21, „Icoana aceasta închipuitoare vă mântuieşte acum pe voi, şi anume botezul, care nu este o curăţire de întinăciunile trupeşti, ci mărturia unui cuget curat înaintea lui Dumnezeu, prin învierea lui Isus Hristos”.

Aceasta ne mărturiseşte că Isus Hristos Şi-a împlinit promisiunea de mântuire şi a întins în întregime fundamentele credinţei, primind botezul Său, icoana închipuitoare care ne mântuieşte. Cine este Mesia al nostru?. Mesia înseamnă Mântuitorul, care ne spune că Isus a venit pe acest pământ, a fost botezat pentru a lua păcatele noastre şi toate păcatele lumii asupra Sa, şi într-adevăr le-a luat asupra Sa cu botezul Său.

Dumnezeu le-a spus israeliţilor să construiască poarta curţii Cortului, împletindu-l cu aţa albastră, purpurie şi cărămizie şi inul subţire răsucit. Iar scopul pentru Isus Hristos, care este Regele regilor şi Domnul Cerurilor, să vină pe acest pământ în carnea unui om, a fost pentru a împlini adevărul aţei albastre, purpurii şi cărămizii şi inul subţire răsucit. Domnul nostru a venit în carnea unui om şi a primit botezul prin Ioan Botezătorul, reprezentantul omenirii, care să împlinească toată neprihănirea lui Dumnezeu.

A fost asemănător jertfei sacrificiale din Vechiul Testament, care a acceptat păcatele israeliţilor trecute asupra ei, prin întinderea mâinilor Marelor Preoţi pe deasupra capului său şi a fost condamnată pentru aceste păcate, în locul lor. Cu alte cuvinte, la fel ca jertfa sacrificială din Vechiul Testament, Isus a venit în Noul Testament ca jertfa sacrificială pentru păcatele tuturor păcătoşilor, a fost botezat, crucificat şi astfel a purtat toată condamnarea păcatelor lumii. Isus a împlinit adevărul aţei albastre, fiind botezat de Ioan, ca mielul sacrificial al lui Dumnezeu. Cu acest botez, Isus a luat păcatele omenirii asupra Sa, totul odată.

Motivul pentru care cei mai mulţi creştini s-au întors într-un fel de oameni, care sunt chiar mai rău decât oamenii altor religii lumeşti, este deoarece nu au putut cunoaşte şi crede în acest adevăr al aţei albastre, botezul lui Isus, şi de aceea nu au putut primi ştergerea păcatelor lor, odată. Când creştinii nu au interpretarea corectă a acestui botez pe care Isus L-a primit, pentru a lua păcatele noastre asupra Sa, fundamentele credinţei lor nu pot fi stabilite corect de la început.

Exact, aţa albastră este metoda şi adevărul prin care Mesia a venit pe acest pământ şi a luat păcatele noastre asupra Sa. Iar aţa purpurie se referă la sângele lui Isus. Motivul pentru care Isus Hristos a fost crucificat, Şi-a vărsat sângele şi a murit pe Cruce, este deoarece toate păcatele noastre au fost trecute asupra Sa prin botezul Său. A fost deoarece Isus a luat toate păcatele noastre asupra Sa cu botezul Său primit de Ioan, că de aceea a putut să moară pe Cruce, şi a fost datorită acestui fapt că sacrificiul Său de pe Cruce nu a fost în van. A fost deoarece Isus Hristos, Mesia, a purtat în întregime toată condamnarea noastră pentru păcat, cu botezul şi crucificarea Sa, că a putut să completeze mântuirea noastră.

Aţa purpurie înseamnă că Isus Hristos este Dumnezeu şi Regele regilor. Deşi Isus Hristos este Regele regilor (aţa purpurie), nu a trebuit să fie botezat de Ioan Botezătorul, reprezentantul omenirii şi de aceea nu a trebuit să ia păcatele noastre asupra Sa (aţa albastră), indiferent cu câtă suferinţă şi durere, El a murit pe Cruce (aţa cărămizie), moartea Sa ar fi fost în zadar. Inul subţire răsucit ne spune că, Cuvântul profeţiei pe care Dumnezeu l-a vorbit în Vechiul Testament este împlinit în totalitate în Noul Testament.

Există totuşi în creştinismul de azi o tendinţă marcantă de a ignora aţa albastră, printre cele patru aţe şi de a interpreta în mod arbitrar, după voia lor, Cuvântul lui Dumnezeu-acest păcat mare va fi condamnat cu siguranţă.

Aţa albastră, purpurie şi cărămizie şi inul subire răsucit, folosit pentru poarta curţii Cortului, ne spune adevărul mântuirii, că pentru a ne mântui de păcatele noastre, Isus Hristos, Mesia al nostru a trebuit să vină pe acest pământ în carnea unui om şi să fie botezat şi crucificat. Isus a luat toate păcatele noastre asupra Sa.

Cum a luat Isus păcatele noastre asupra Sa?. El le-a luat prin botezul pe care l-a primit de la Ioan. Doar luând păcatele noastre asupra Sa, Isus a putut deveni Mântuitorul nostru adevărat. De aceea porţile Cortului a trebuit să fie împletite din aceste patru aţe, deoarece ele ne spun că Isus, care a venit pe acest pământ, a fost botezat, Şi-a vărsat sângele pe Cruce şi a înviat din morţi, este Dumnezeu Însuşi.

Astfel, poarta curţii Cortului a fost făcută din aceste aţe, albastră, purpurie şi cărămizie şi in subţire răsucit. Isus este Mântuitorul păcătoşilor. Botezul lui Isus şi crucificarea Sa sunt darul Său de mântuire, care i-a mântuit pe păcătoşi din păcatele lor.

Este deoarece creştinismul de azi a eşuat în a înţelege corect botezul lui Isus, care a putut să-L întâmpine pe realul Dumnezeu şi în schimb a sfârşit prin a se întoarce a fi doar una dintre multele religii lumeşti. De aceea, cât priveşte credinţa noastră, trebuie mai întâi să stabilim fundadaţia fermă a credinţei noastre pe adevărul aţei albastre, purpurii şi cărămizii. Acest fundament al credinţei este faptul că Domnul noastru a venit pe acest pământ şi ne-a mântuit pe tine şi pe mine din păcatele lumii, prin aţa albastră, purpurie şi cărămizie şi inul subţire răsucit.

Isus a venit pe acest pământ şi a completat darul mântuirii care ne-a mântuit de toate păcatele noastre cu botezul Său şi sângele Crucii. Să fiu mai specific, Isus a venit pe acest pământ în carne de om, a luat păcatele lumii asupra Sa prin botezul Său, ne-a ispăşit toate păcatele cu sângele Său pe Cruce, şi astfel a purtat condamnarea păcatelor noastre, murind pe Cruce. Acest Isus care astfel ne-a mântuit prin apă şi sânge (1 Ioan 5:4-8) este fundamental Domnul creaţiei care ne-a făcut şi Singurul care ne-a dat darul mântuirii ce ne-a mântuit. Acest Isus care ne-a mântuit de toate păcatele şi condamnarea noastră a devenit Mântuitorul nostru adevărat. Aceasta ne spune materialele de costrucţie ale Cortului.

Astfel, trebuie să ne stabilim credinţa ferm, crezând în aceste materiale. Crezând în acest Isus, care a venit ca Mesia al nostru, ca Mântuitorul nostru personal, trebuie să credem clar şi definitiv, cu toată inima noastră, în botezul pe care L-a primit, în toată condamnarea pe care purtat-o pe Cruce pentru noi şi învierea Sa din morţi. Mântuitorul care ne-a dat darul mântuirii noastre de toate păcatele, prin botezul şi sângele Său, pe care l-a vărsat pe Cruce, nu a fost doar un om, ci a fost chiar Creatorul care a făcut omenirea şi întregul univers. Trebuie să ne mărturisim credinţa, este simplu nefolositor a crede în Isus ca Mântuitorul.

Ai jucat vreodată un joc tăcut bazat pe cuvânt? Acest joc porneşte de la o persoană căreia i se dă o carte pe care este scrisă o propoziţie. Persoana citeşte mai întâi propoziţia în secret şi apoi exprimă propoziţia încetul, doar cu mişcarea buzelor. Apoi, următorul care citeşte buzele, îl trece apoi la cea de-a treia persoană. Această persoană citeşte mai întâi buzele celei de-a doua persoană, apoi la cea de-a patra, în acelaşi fel, până când este atinsă ultima persoană. Înţelesul acestui joc este ca ultima persoană să spună corect propoziţia originală, care a fost trecută asupra tuturor. Motivul pentru care acest joc este distractiv, este că propoziţia originală se distorsionează. De exemplu, daă jocul a început cu o propoziţie care a spus, „Porneşte ventilatorul”, după ce este tercută asupra câtorva oameni, începe deja să fie schimbată. La sfârşit, ultima persoană poate spune, „Întoarce măgarul”, sfârşind într-o propoziţie complet diferită.

Aşa cum această ultimă persoană vine cu o propoziţie total diferită, tot aşa şi creştinismul de azi are o credinţă complet greşit poziţionată, ca şi cum ar fi jucat jocul tăcut bazat pe cuvinte. De ce este acesta cazul?. Este deoarece a eşuat în stabilirea fundamentului credinţei aţei albastre, purpurii şi cărămizii. Creştinismul de azi nu şi-a înrădăcinat fundamentul pe această credinţă a aţei albastre, purpurii şi cărămizii. Când fundamentul credinţei se clatină, indiferent cât ardent credem în Isus şi cât de mult căutăm să-I aplicăm învăţăturile în vieţile noastre, simplu nu putem face aceasta.

Când Domnul le-a spus israeliţilor să-I aducă jertfele, pentru a construi Cortul, El le-a spus să aducă mai întâi aur, argint şi bronz şi apoi să aducă aţa albastră, purpurie şi cărămizie şi inul subţire răsucit. Toate aceste materiale de construcţie ne arată că Isus ne-a mântuit prin botezul Său primit de Ioan, sângerarea Sa până la moarte pe Cruce şi învierea Sa.

Aţa albastră a fost folosită nu doar pentru toate porţile Cortului, dar şi pentru haina Marelui Preot şi acoperămintele Cortului. Aceasta este evanghelia care ne spune cum a venit Domnul pe acest pământ şi cum ne-a mântuit atât de exact, pe tine şi pe mine din păcatele noastre. Astfel, ne spune cât de importanţi aceşti patru constituenţi sunt pentru credinţa noastră-care este, aţa albastră, purpurie şi cărămizie şi inul subţire răsucit. Bazaţi pe acest Cuvânt, trebuie să ne întindem ferm fundamentul credinţei noastre. Doar când putem crede în Dumnezeu şi primim ştergerea păcatului, devenim servitorii Săi care răspândesc acest cuvânt, şi când Domnul se întoarce, astfel devenim asfel de oameni ai credinţei care pot sta în picioare cu încredere înaintea lui Dumnezeu cu această credinţă.

În Coreea, este adevărat că încă există actualism care consideră orice străin mai bun. Această tendinţă este prezentă printre teologii din ţara mea, de asemenea, care-şi pun mare încredere în ceea ce teologii din vest au spus, bazându-se pe cuvintele lor, chiar mai mult decât pe Cuvântul lui Dumnezeu. Ei trebuie să fie eliberaţi din această ignoranţă, şi trebuie cu adevărat să creadă în Cuvântul lui Dumnezeu, încrezându-se şi depinzând de El, pentru adevărul botezului Domnului nostru, a sângelui Său, şi a faptului că El este Dumnezeu Însuşi, a devenit în mod fundamental uşa mântuirii noastre.

Aşa cum apostolul Pavela mărturisit, „Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu!” (Matei 16:16), dacă crezi în Dumnezeu şi dacă crezi că Domnul a venit pe acest pământ pentru a ne mântui de păcatele noastre, atunci trebuie de asemenea să ştii şi să crezi că Domnul a devenit adevăratul nostru Dumnezeu al mântuirii, luând păcatele noastre asupra Sa cu botezul Său, murind pe Cruce şi ridicându-se din morţi. Botezul Domnului nostru şi sângele de pe Cruce sunt fundamentele credinţei adevărate care ne face cvapabili să primim darul mântirii. Dacă chiar nu putem crede în credinţa aţei albastre, purpurii şi cărămizii, potrivit Cuvântului lui Dumnezeu, cum putem numi aceasta credinţă adevărată?.

Materialele de construcţie ale Cortului ne arată că Domnul nostru a venit pe acest pământ în carnea unui om, a luat păcatele noastre asupra Sa cu botezul Său, a purtat condamnarea păcatelor noastre cu crucificarea Sa, S-a ridicat din nou din morţi şi astfel a devenit Mântuitorul nostru. Cu aţa albastră, purpurie şi cărămizie Domnul nostru a promis în Vechiul Testament că ne va da darul mântuirii. Singurul care ne-a dat acest legământ, nu a fost altcineva decât Isus Hristos, Regele regilor care a fost botezat şi crucificat de dragul păcătoşilor. Acest Dumnezeu, cu alte cuvinte, a venit la noi ca Dumnezeu al nostru, Mesia. Astfel, trebuie să ne întindem fundamentul credinţei noastre, cunoscând şi crezând în acest adevăr, în întregime. Crezând în evanghelia apei şi a Duhului, trebuie să credem darul mântuirii.

Aur, argint şi bronz au fost de asemenea materialele folosite pentru Cort. Aceste materiale se referă la fundamentul credinţei noastre. Înaintea lui Dumnezeu nu putem decât să fim aruncaţi în foc datorită păcatelor noastre. Dar unor astfel de oameni ca noi, Domnul nostru ne-a dat darul mântuirii acelor dintre noi care cred. La fel ca jertfa sacrificială pentru toată oemnirea, Isus Hrsitos a fost botezat de Ioan, crucificat şi astfel ne-a mântuit în ăntregime de păcatele noastre. Nu a fost nici o cale pentru noi să evităm iadul, deoarece noi am ştiut doar că am suntem destinaţi să fim condamnaţi pentru păcatele noastre şi nu am ştiut cum putem avea credinţa care face toate păcatele noastre să dispară. Dar în Dumnezeu a fost darul mântuirii. Că Isus a venit pe acest pământ, a acceptat toate pcăatele noastre asupra Sa cu botezul Său, a murit pe Cruce şi astfel a rezolvat problemele păcatelor şi condamnării noastre-acesta este darul mântuirii.

Suntem mântuiţi de păcatele noastre prin credinţa noastră, crezând că Dumnezeu Şi-a completat munca mântuirii noastre şi ne-a dat darul acestei mântuiri. De aceea Dumnezeu a spus să-i aducă credinţa aurului, argintului şi bronzului, deoarece El i-a mântuit în întregime pe acei care nu au putut decât să fie destinaţi iadului, dându-le darul mântuiri. Este deoarece Domnul nostru ne-a mântuit într-adevăr venind pe acest pământ, luând toate păcatele noastre asupra Sa şi purtând toată condamnarea noastră că ne-a mântuit în întregime înaintea lui Dumnezeu, crezând în acest dar al mântuirii.

Isus Hristos a devenit acum Mântuitorul nostru perfect. De aceea trebuie să stăm ferm cu credinţa noastră în darul Său al mântuirii, deoarece aţa albastră, purpurie şi cărămizie şi inul subţire răsucit sunt darurile credinţei. Dumnezeu nu doreşte ca noi să credem în mod arbtrar şi orbeşte fără să cunoaştem nimic altceva.

Acestea erau folosite pentru a face acoperămintele Cortului. Primul acoperământ a fost aţa albastră, purpurie şi cărămizie şi inul subţire răsucit, peste care era întins cel de-l doilea acoperământ al părului caprei. Atunci aceasta a fost acoperită de pieile de berbec, vopsite în roşu şi în sfârşit, pieile de bursuc erau întinse pe deasupra. În acest fel, patru diferite straturi de acoperăminte acopereau Cortul.

Acoperământul care a fost întins peste Cort au fost pieile de bursuc. Astfel, ce a apărut pe suprafaţa acoperămintelor Cortului au fost doar aceste piei negre ale bursucului. Un bursuc este o vidră de mare. Mărimea pieilor sale este aproximativ mărimea unui om sau uşor mai mică, iar pieile erau rezistente la apă. De aceea pieile de bursuc erau folosite ca acoperământul pentru stratul de deasupra al Cortului. Din această cauză, aspectul din exterior al Cortului era mai degrabă neimpresionant şi cu siguranţă nu era o vedere plăcută. Aceasta ne spune că, atunci când Isus a venit pe acest pământ pentru noi, El a venit într-adevăr într-o astfel de formă slabă, cu nimic de dorit în aspectul Său.

Pieile de berbec vopsite în roşu ne spune că Isus Hristos va veni pe acest pământ şi va fi sacrificat pentru noi, în timp ce părul caprelor ne spune că ne va mântui, fiind botezat ca jertfa noastră sacrificială şi astfel, acceptându-ne păcatele asupra Sa şi fiind sacrificat pe Cruce.

Materialele acestor acoperăminte ale Cortului, cu alte cuvinte, sunt fundamentele credinţei noastre. Aceste adevăruri sunt materialele de construcţie ale credinţei care absolut nu pot lipsi deloc. Pentru a ne da darul mântuirii, Isus Hristos a venit pe acest pământ ca jertfa noastră sacrificală proprie. În Vechiul Testament, Dumnezeu a stabilit sistemul sacrificial ăpentru ştergerea păcatelor israeliţilor: animalele sacrificiale fără pată (caprele, miei sau boii), a acceptat păcatele israeliţilor, trecute asupra lor, cu întinderea mâinilor şi erau omorâte în locul lor, vărsându-le sângele şi fiind arse, şi astfel mântuindu-i de toate păcatele lor.

Isus Hristos a venit per acest pământ ca Mielul sacrificiului şi ne-a acceptat păcatele asupra Sa, prin botezul Său, care este, întinderea mâinilor. Aşa cum jertfa sacrificială era omorâtă, vărsându-i sângele şi arzând pe altar jertfa arsă pentru a accepta păcatele israeliţilor cu întinderea mâinilor, la fel Isus Hristos a purtat toată condamnarea păcatelor noastre, fiind botezat şi murind pe Cruce şi astfel ne-a mântuit din păcatele lumii.

Aşa cum numele din Cartea Judecăţii erau şterse, prin punere sângelui jerfei sacrificiale pe coarnele altarului jertfei arse, a fost deoarece Isus a fost botezat şi Şi-a vărsat sângele, că a completat ispăşirea noastră veşnică cu acest sânge şi a şters toate păcatele lumii. La fel, toate aceste materiale ale Cortului ne vorbesc de Isus Hristos şi misiunea Sa, spunându-ne că astfel ne-a mântuit din păcatele lumii. Din Vechiul Testament la Noul Testament, Cuvântul că Isus ne-a mântuit din păcatele noastre este adevărul întreg, complet liber de orice greşeli.

Mulţi dintre creştinii din ziua de azi nu cred că Isus Hristos a venit pe acest pământ ca jertfa noastră sacrificială şi ne-a luat păcatele asupra Sa cu botezul Său, dar în schimb ei cred necondiţionat doar în moartea Sa pe Cruce. Astfel de credinţă creştină este cea a porţii fărădelege a curţii Cortului, împletite doar din aţa purpurie şi cărămizie, lăsând în afară aţa albastră. Ei au doar credinţa greşită care nu vede nici o nevoie pentru acoperâmântul făcut din aţa albastră, purpurie şi cărămizie şi inul subţire răsucit şi că în loc de a crede că tot ceea ce au nevoie este doar cele două acoperăminte din piei de berbece vopsite în roşu şi de piei de bursuc.

Când ne uităm la multele picturi ale Cortului desenate prin toată lumea, cele mai multe dintre ele sunt pictate în aşa fel că nu putem găsi nici măcar cea mai slabă urmă de aţă albastră. Deoarece oamenii care au pictat aceste picturi sunt ignoranţi la evanghelia apei şi a Duhului, poarta curţii Cortului în desenele lor este toată acoperită în cărămiziu şi culori albe. Dar astfel de credinţă nu poate fi niciodată credinţa adevărată înaintea lui Dumnezeu.

Aţa care a fost cea mai folosită pentru poarta Curţii a fost aţa albastră, urmată de aţa purpurie, apoi aţa cărămizie şi apoi albă. Astfel când ne uităm la poarta curţii, toate aceste patru culori trebuie să vină în vedere odată. Dar deoarece sunt atât de mulţi oameni în această lume ale căror credinţă este complet lipsită de orice cunoaştere a botezului lui Isus, ei au ignorat cu toţii cele patru aţe folosite pentru Cort şi în schimb să construiască porţile lor ale Cortului cu doar două aţe.

Făcând aşa, ei doar dezamăgesc mulţi oameni, care deja au doar o cunoaştere limitată a lui Dumnezeu şi sunt foarte ignoranţi la Cuvântul Său. Aceştia sunt toţi profeţi falşi. Referindu-ne la aceşti oameni, Isus Însuşi i-a descris ca tara pe care Diavolul le-a însămânţat prin grâu (Matei 13:25). Ei au devenit, cu alte cuvinte, oamenii care răspândesc minciuni false, lăsând pe dinafară aţa albastră din desenul lor al porţii curţii Cortului. De aceea atât de mulţi oameni rămân păcătoşi chiar dacă cred în Isus şi de aceea în ciuda credinţei lor în Isus ei sunt toţi destinaţi distrugerii lor, datorită păcatelor lor.

Fundamentul credinţei noastre trebuie să stea ferm. La ce bun ar servi să duci o lungă perioadă din viaţa religioasă pentru sufletul tău, când este totul înrădăcinat într-un fundament fărădelege al credinţei?. Indiferent de cât de sârguincios ai servit lui Dumnezeu, dacă fundamentul credinţei tale este fără pată, atunci ai construit doar ţi-ai construit casa pa nisip; când vin furtunile, se ridică vânturile, şi se ridică inundaţiile, s-ar fărâmiţa odată.

Dar cum rămâne cu credinţa al cărei fundament este solid?. Niciodată nu cade, indiferent cum este de scuturată. Dumnezeu ne-a spus că o casă construită pe stânca adevărului împletit din aţa albastră, purpurie şi cărămizie şi inul subţire răsucit. Credinţa acelor care au construit o astfel de casă a credinţei nu va cădea niciodată. De aceea este critic pentru creedinţa noastră să avem un fundament ferm şi solid. Dacă credem fără chiar de fapt să înţelegem exact ce a făcut Domnul pentru noi, atunci astfel de credinţă se întoarce în credinţă religioasă falsă, nedorită de Dumnezeu.

Stâlpii Cortului, altarul jertfei arse, scândurile şi obiectele Sanctuarului erau toate făcute din lemn de salcâm. Lemnul în Biblie implică de obicei fiinţele umane (Judecători 9:8-15, Marcu 8:24). Lemnul se referă de asemenea la noi, în natura umană; că acest salcâm a fost folosit pentru stâlpi, altarul jertfei arse, şi Cortul însuşi ne spune că la fel cum rădăcinile de salcâm sunt întotdeauna înmormântate sub pământ, fundamentele noastre sunt astfel că nu putem decât să păcătuim tot timpul. Oamenii trebuie cu toţii să admită că simplu nu pot decât să continue să fie neprihăniţi şi să păcătuiască întotdeauna.

În acelaşi timp, lemnul de salcâm implică de asemenea umanitatea lui Isus Hristos. Mesia care a venit în carnea unui om, a purtat toate păcatele lumii şi a fost judecat indirect de dragul întregii omeniri. El este Dumnezeu Însuşi, şi de aceea, chivotul, masa pentru punerea pâinilor, altarul pentru tămâie şi scândurile Cortului au fost toate făcute din lemn de salcâm, întinse cu aur pur.

Untdelemnul pentru lumină şi condimentele pentru uleiul pentru ungere şi pentru tămâia dulce, se referă la credinţa noastră pe care o dăruim lui Isus Hristos. Isus Hristos este Mesia care te-a mântuit pe mine şi pe tine. Înţelesul numelui „Isus” este „Singurul care Îşi va mântui poporul din păcatele lor”, şi numele „Hristos” înseamnă „Cel uns”, spunându-ne de aceea că Isus Hristos este Dumnezeu Însuşi şi Marele Preot din Cer care ne-a mântuit. Respectând voia lui Dumnezeu, Domnul nostru a venit pe acest pământ în carnea unui om, a fost botezat, S-a sacrificat pe Cruce pentru noi şi astfel ne-a dat darul mântuirii. Rolul Marelui Preot luat de Isus care ne-a dat darul mântuirii, a fost într-adevăr cea mai frumoasă lucrare.

12 pietre preţioase erau menţionate aici, care urmau să fie aşezate în efod şi pieptarul Marelui Preot. Marele Preot purta mai întâi tunici, apoi se îmbrăca cu o robă albastră, apoi purta efodul deasupra robei. Apoi, pieptarul era aşezat pe efod, care era purtat în timpul ceremoniei sacrificiale, iar peste acest pieptar erau aşezate 12 pietre preţioase. Aceasta ne arată că rolul Marelui Preot era de a îmbrăţişa poporul lui Israel, precum şi alţi oameni din întreaga lume, la pieptul său, să meargă la Dumnezeu şi să-i dea jertfele sacrificiale.

Isus, Marele Preot veşnic al Cerurilor, a îmbrăţişat de asemenea toate naţiunile lumii la pieptul Său, Şi-a dat propriul corp să ne ia păcatele asupra Sa cu botezul Său şi să fie sacrificat în numele nostru şi astfel Şi-a consacrat poporul lui Dumnezeu, Tatăl. Cele 12 pietre preţioase care erau aşezate pe pieptar se referă la toate naţiunile din acestă lume şi Marele Preot care le-a purtat, se referă la Isus Hristos care, spre deosebire, a mântuit şi a îmbrăţişat la sânul Său, toate naţiunile lumii.

Astfel, acestea au fost jertfele pe care Domnul nostru le-a spus israeliţilor să le aducă, pentru a construi Cortul pentru El. Există un înţeles spiritual pentru faptul că Dumnezeu le-aa spus să construiască Cortul, locuinţa Sa, cu aceste jertfe. Poporul lui Israel a rămas păcătos întotdeauna, deoarece nu au putut ţine Legea pe care le-a dat-o Dumnezeu. De aceea Dumnezeu le-a spus prin Moise să construiască Cortul şi le-a dat sistemul sacrificial, prin care ştergerea păcatului era oferită de jertfele sacrificiale, date în Cort. Cu alte cuvinte, Dumnezeu a şters toate păcatele israeliţilor, acceptându-le ofertele, folosind toae aceste jertfe pentru a-Şi construi casa şi apoifăcându-i să-I ofere jertfele sacrificiale în el, potrivit cerinţelor sistemului sacrificial. Aşa a putut locui Dumnezeu în Cort cu poporul lui Israel.

Sunt, totuşi, mulţi creştini pe acest pământ, care simplu nu cred în aţa albastră, purpurie şi cărămizie şi inul subţire răsucit. Când Dumnezeu le-a spus să-I aducă aurul, argintul şi bronzul, de ce nu cred în adevărul implicat de acete jertfe?.

Nu am fost noi destinaţi iadului datorită păcatelor noastre?. Ai crezut în creştinism ca şi cum ar fi doar una dintre multele religii ale acestei lumi, deoarece nu ai admis niciodată că eşti destinat iadului?. Dacă aşa ai crezut până acum, atunci trebuie să te pocăişti şi să te întorci la credinţa aţei albastre, purpurii şi cărămizii şi inul subţire răsucit. Şi trebuie să realizezi înaintea poruncilor stricte ale lui Dumnezeu, că eşti o masă de păcat şi că eşti destinat iadului, datorită acestor păcate şi trebuie să crezi în evanghelia apei şi a Duhului.

Acum, trebuie să crezi în evanghelia adevărului, care, chiar aşa cum ai fost destinat iadului, Domnul nostru a venit pe acest pământ ca Mesia, ţi-a acceptat păcatele asupra Sa cu botezul Său, a purtat aceste păcate la Cruce şi S-a sacrificat, vărsându-Şi sângele pe ea, şi astfel te-a mântuit, pe tine şi pe mine din păcatele şi condamnarea noastră. Fără să crezi în evanghelia apei şi a Duhului, manifestată în aţa albastră, purpurie şi cărămizie, nu putem niciodată să stabilim fundamentul credinţei noastre, în întregime.

Dumnezeu ne spune să avem credinţa aţei albastre, purpurii şi cărămizii; ar trebui să ne întrebăm dacă într-adevăr avem această credinţă a aţei albastre, purpurii şi cărămizii, sau dacă noi credem în adevărul manifestat doar în aţa purpurie şi cărămizie, lăsând pe dinafară aţa albastră.

Trebuie să ne uităm la noi şi să vedem dacă din întâmplare aducem la Dumnezeu felul de credinţă greşit, sau nu, care se potriveşte doar cu gustul nostru. Când Dumnezeu ne spune să-I aducem aţa albastră, purpurie şi cărămizie, nu-I dăm noi din întâmplare aţa neagră din nylon?. „Dumnezeule, aţa pe care ai crezut-o, pare să fie fără de folos pentru Cort. Se va strica doar, cu ploaia. Şi de asemenea este destul de obositor să o cauţi şi să o aduci tot drumul până aici. Încearcă în schimb această aţă din nylon. Îţi garantez că va dura cel puţin 50 de ani, poate chiar 100 de ani, dacă o menţii bine. Şi chiar dacă o înmormântezi în pământ, ea nu se va strica pentru timp de peste 200 de ani. Nu este minunat?”.

Nu este aceasta, din întâmplare, ceea ce Îi spunem lui Dumnezeu?. Trebuie să ne uităm bine la noi înşine şi să luăm în considerare dacă nu adoptăm într-adevăr acest fel de credinţă în Dumnezeu, narcisistă şi superstiţioasă. Şi dacă avem astfel de credinţă, trebuie să ne pocăim chiar acum. Trebuie, cu alte cuvinte, să ne întoarcem.

Sunt mulţi printre noi care cred că într-adevăr sunt creştini buni, dar la o privire mai apropiată, cunoştinţa lor este greşit luată, la fel şi credinţa lor.

Misticismul este ceea ce creştinii cred în mod obişnuit, cel mai mult. Aceşti oameni nu au nici o idee ce spune de fapt Cuvântul lui Dumnezeu. Deoarece nu cunosc Cuvântul adevărului pe care Mesia li L-a dat, ei cred în şi-L urmează pe Domnul, potrivit cu propriile lor emoţii şi sentimente, pe care ei le simt în rugăciunile lor, ei nu pot discerne ce este cu exactitate adevărata credinţă în Dumnezeu.

Astfel crezând în Dumnezeu, potrivit emoţiilor şi sentimentelor cuiva, care fluctuează în gândurile cuiva, este credinţa misticismului. Oamenii care cred în Dumnezeu, conduşi de sentimentele pe care leobţin când postesc, când se roagă, când păcătuiesc, când se roagă rugăciuni de pocăinţă, şi aşa mai departe-aceşti oameni sunt cu toţii mistici. Cu alte cuvinte, ducând o viaţă de credinţă, sprijinindu-se pe propriile-i sentimente, nu este credinţa aţei albastre, purpurii şi cărămizii, despre care a vorbit Mesia.

Probabil 99.9% din creştinii de azi, istoric, au fost mistici. Nu este nici o exagerare, cu alte cuvinte, să spui că, cu excepţia Bisericii Timpurii, întregul creştinism urmăreşte misticismul. Cei care nu au credinţa aţei albastre, purpurii şi cărămizii sunt duşi în eroare, gândind că sentimentele lor sunt cumva însăşi credinţa. Ei pretind că L-au întâlnit şi văzut pe Dumnezeu în rugăciunile lor şi ne spun cât de minunat se simt oridecâte ori Îl laudă.

Ei spun, „Ne-am adunat la această întâlnire de laudă şi ne-am ridicat mâinile şi împreună ne-am pocăit de păcate noastre. Am ţinut crucea şi am executat unele ritualuri la picioarele sale, apoi inimile noastre s-au aprins, iar Hristos a devenit atât de intens iubitor. Am simţit atâtea mulţumiri în inimile noastre pentru sângele pe care l-a vărsat Hristos. Am crezut chiar mai fervent că Domnul ne-a spălat toate păcatele, realizând chiar mai mult de ce Şi-a vărsat sângele. Pur şi simplu ne-a plăcut acea experienţă”. Dar când emoţiile lor s-au diminuat într-o zi, ei spun, „Dar tot sentimentul s-a uscat şi avem păcat în inimile noastre”. Nimic decât acest fel de credinţă este credinţa misticismului.

Indiferent de diferenţele denominaţionale şi sectariene, fiecare creştin are nevoie de credinţa care crede în aţa albastră, purpurie şi cărămizie. Credinţa tuturor acelor care nu au această credinţă a aţei albastre, purpurii şi cărămizii, pe care Dumnezeu a vorbit-o, este mistică şi superstiţioasă. Aceşti oameni Îi dau lui Dumnezeu, nu credinţa aţei albastre, purpurii şi cărămizii, ci credinţa aţei de nylon. Ei Îi aduc lui Dumnezeu credinţa lor mistică, cu alte cuvinte, ceva care se scurtează, ceva la care Dumnezeu nici măcar nu Se uită.

Ai văzut vreodată frânghiile groase care leagă bărcile de diguri?. Misticii ar oferi bucuroşi acest fel de material. Când Domnul nostru ne-a spus să aducem aţa albastră, purpurie şi cărămizie şi inul subţire răsucit, unii oameni duc la Dumnezeu această frânghie groasă, spunându-I, „Doamne, acceptă această credinţă!”. Şi unii oameni Îi aduc chiar lanţuri de fier, folosite pentru a lega unele de altele vapoarele mari şi de doc. Rostogoplind o bucată din acest lanţ gros de fier, ei îl oferă la picioarele Domnului, rugându-L să-l accepte.

Dar Dumnezeu ne-a spus să aducem credinţa aţei albastre, purpurii şi cărămizii. El nu ne-a spus să-I aducem lanţuri de fier. Totuşi mulţi oameni Îi aduc ce arată mai bine în ochii lor sau ceea ce este mai uşor pentru ei de găsit. Deşi sunt oameni care merg la Dumnezeu cu lanţuri de fier, frânghie, aţă de nylon, sau chiar viţe de plantă, Dumnezeu de fapt primeşte doar jertfele aţei albastre, purpurii şi cărămizii. Astfel, trebuie să luăm această credinţă a aţei albastre, purpurii şi cărămizii, înaintea lui Dumnezeu.

Israeliţii trebuiau să-I aducă lui Dumnezeu, aur, argint şi bronz şi 12 pietre preţioase, în efod şi pieptar. Totuşi, sunt unii oameni care-i aduc cupru sau fier lui Dumnezeu. Conduce Isus o haldă de reciclare, de parcă ar accepta orice fel de lucruri?. Bineînţeles că nu!.

Isus nu e cineva care acceptă chiar orice fel de gunoi. El nu conduce o haldă de reciclare, luând orice lucru nefolositor pe care tu Il aduci. Isus este Mesia care doreşte să ne dăruiască mila Sa a aţei albastre, purpurii şi cărămizii, care ne iartă păcatele şi care doreşte să ne dea dragostea Sa adevărată. De aceea Isus este într-adevăr adevăratul nostru Mesia. Acest Mesia a stabilit credinţa pe care o doreşte de la noi, definind caracteristici certe, aşa cum sunt absolut cerute. Doar când mergem înaintea lui Dumnezeu cu acestă credinţă, El ne va da ceea ce ne-a promis.

Totuşi, vedem că printre cei a căror credinţă în Mesia este bazată pe cunoaşterea lor greşită despre El, sunt unii, a căror încăpăţânare este dincolo de descriere. Ei sunt pur şi simplu neascultători şi răi. La fel ca Faraon care a insistat înaintea lui Dumnezeu asupra căilor sale încăpăţânate. Când Moise i-a spus, „Iehova S-a revelat; lasă-I poporul să plece,” Faraon a ripostat, „Cine este Iehova?”.

Când i-a fost explicată existenţa lui Dumnezeu, cu siguranţţă ar fi renunţat mai bine şi I-ar fi cedat, după ce calcula costurile şi beneficiile încăpăţânării sale. Dacă el încă nu putea absolut crede şi trebuia să insiste asupra încăpăţânării sale, el ar fi încercat să susţină pentru un timp, dar după două urgii, el ar fi trebuit să renunţe. Cât de prostesc şi sărăcăcios a fost ca Faraon să insiste asupra încăpăţânării sale şi să nu asculte Cuvântul lui Dumnezeu, chiar dacă a fost inundat de broaşte care acopereau întrega sa ţară.?

Nu doar broaştele, ci şi păduchii au invadat palatul lui Faraon. La dreapta şi la stânga, oriunde cineva s-ar fi întors, tot întreg pământul Egiptului a devenit umplut de păduchi şi totuşi Faraon nu a renunţat. Cum putea cineva trăi când era umplut peste tot de păduchi?. În această situaţie, el ar fi trebuit să realizeze, „Deoarece nu L-am ascultat pe Dumnezeu, El Îmi arată cine este adevăratul Rege. Poate un rege din împărăţia mea de pe acest pământ, dar nu sunt nimic în comparaţie cu El. Deşi sunt Regele celei mai mari naţiuni depe suprafaţa pământului şi deşi am puterea peste întregul pământ, Dumnezeu este chiar mai puternic decât sunt eu şi El îmi aduce aceste urgii, datorită neascultării mele. „Aşa ar fi trebuit să cedeze”.

Lucrul înţelept de făcut pentru Faraon, ar fi fost să cedeze, după ce s-a văzut care va fi costul rezistenţei sale. Indiferent cât de puternic a fost Faraon, dacă a ajuns la concluzia că nu a fost nici o cale pentru el de a sta împotriva lui Dumnezeu, tot ce trebuia să facă trebuia să-I cedeze, spunând, „Ok, Dumnezeule, ia Tu primul loc; eu voi ocupa cel de-al doilea”. Dar deoarece Faraon a refuzat astfel să cedeze, întreaga sa naţiune şi oamenii au fost inundaţi de urgii, prin păduchi.

Din această cauză, nici un egiptean nu a putut face nimic, deloc. Când fiecare a fost chinuit neîndurător, de păduchi, cum putea cineva să mai facă ceva decât să încerce să scape de păduchi?. Putem cu toţii să ne imaginăm aceşti bieţi egipteni, fugind cu torţele, încercând să scape de păduchi, probabil chiar arzându-şi casele în proces, şi putoarea păduchilor care ardeau, umplând satele.

Sunt lucruri pe care omul îl poate face, şi sunt lucruri pe care nu le poate face. Deoarece Dumnezeu este Domnul Tuturor, Dumnezeu este Cel care stăpâneşte asupra vieţii şi a morţii, fericirea şi nefericirea, şi binecuvântările şi blestemurile. Când este cazul, mai degrabă decât să ne punem încrederea în noi înşine, şi încercând să stăm împotriva lui Dumnezeu, trebuie să gândim cu toţii raţional şi să ajungem la concluzia logică de a ne abandona încăpăţânarea. Printre noi înşine, putem insista asupra propriei noastre căi şi să încearcăm să triumfăm peste alţii, dar când intrăm în contact cu Mesia, nu mai e real.

Trebuie să ne gândim la ce fel de persoană ar trebui cu adevărat să fim înaintea lui Dumnezeu. Trebuie să luăm serios în considerare dacă ar trebuie să rezistăm împortiva lui Dumnezeu, sau dacă inimile noastre ar trebui într-adevăr să fie plăcute şi paşnice. Şi trebuie să ajungem la concluzia definitivă că noi toţi rebuie să fim paşnici înaintea lui Dumnezeu. Înaintea oamenilor, probabil rezistăm în încăpăţânarea noastră şi uneori dăm faţă cu consecinţele sale, dar înaintea lui Dumnezeu inimile noastre trebuie să fie absolut paşnice.

„Dumnezeule, am greşit”-cei care admit aceasta, sunt cei care aleg calea cea dreaptă. Aceştia sunt oamenii care pot fi mântuiţi din vieţile lor blestemate. Pentru cei care L-au părăsit pe Dumnezeu, datorită păcatelor lor modul de a fi îmbrăţişat de braţele lui Dumnezeu şi hrăniţi cu apa dătătoare de viaţă, este de a fi născut din nou din apă şi Duh. Ce putem aştepta noi vreodată de la vieţile noastre, când astfel de vieţi sunt petrecute fără roade, în sălbăticiunea acestei lumi, plutind pe pământul gol şi steril fără nici un scop, doar pentru a se întoarce la o mână de nisip?.

Pentru a fi mântuiţi singurul mod pentru noi, care trebuie să ne reîntoarcem la praf şi suntem aruncaţi în lacul cu foc, este să credem în apa şi Duhul şi astfel să primim ştergerea păcatelor noastre. Aceasta este pentru vieţile disperate şi fără de speranţă, care am fost destinaţi pentru distrugerea eternă, deoarece am stat în picioare împotriva lui Dumnezeu şi pentru păcatele lor, pentru a fi reînviat în mod miraculos înaintea lui Dumnezeu, prin dragostea Sa plină de milă, iubirea mântuirii. De aceea, trebuie ca noi toţi să fim îmbrăcaţi în mântuirea Sa.

Cum poate cineva, să-l provoace pe Dumnezeu, fiind un simplu muritor?. Când Dumnezeu ne spune să aducem astfel şi astfel de jertfe, trebuie ca noi toţi să-I respectăm Cuvântul. Uitându-ne la pasajul principal de deasupra, unde Dumnezeu ne spunede ce fel de jertfe avem nevoie să-I aducem, trebuie cu toţii să realizăm, „Ah, deci, aceasta este felul de credinţă pe care Dumnezeu ne cere să I-l aducem”.

Pe pieptarul Marelui Preot erau aşezate12 pietre preţioase. Şi pe lângă pieptarul judecăţii, Urim şi Thimmim, care înseamnă literar Luminile şi Perfecţiunile, trebuiau să fie puse, astfel ca Marele Preot să poată duce judecata uşoară asupra copiilor lui Israel.

Aceasta nu se referă la nimic altceva decât la faptul că doar servitorii lui Dumnezeu pot să treacă judecata dreaptă asupra copiilor lor spirituali de credinţă, vărsând lumina Duhului Sfânt care locuieşte în ei şi Cuvântul lui Dumnezeu.

Trebuie să realizăm acum că înaintea lui Dumnezeu, adevărul aţei albastre, purpurii şi cărămizii este adevărul real şi mântuirea reală. Acest adevăr al aţei albastre, purpurii şi cărămizii este adevărata mântuire care ne aduce la viaţă, şi în afară de aceasta, nimic altceva nu constituie mântuirea noatră. Aceasta este bazată doar pe Cuvântul lui Dumnezeu, clar şi adevărat.

Încă din prostie, oamenii încă refuză cu încăpăţânare să creadă. Ces-ar întâmpla atunci cu ei?. Ei nu vor fi niciodată, vreodată mântuţi. Înaintea lui Dumnezeu trebuie să ne aruncăm şi prostia. Şi trebuie să ne golim inimile. Trebuie să ne dăm la o parte propriile gânduri şi încăpăţânarea înaintea lui Dumnezeu şi în schimb să-I respectăm Cuvântul şi să-I dăm inimile noastre. Nu trebuie niciodată să insistăm împotriva lui Dumnezeu, insistând pe căile noastre încăpăţânate. Putem face aşa înaintea altor oameni, ci, ca şi creştini, simplu nu putem face aceasta, cal puţin înaintea lui Dumnezeu. Şi totuşi, oamenii nebuni stau împotriva lui Dumnezeu şi sunt paşnici doar înaintea altor oameni. Aceasta e ceea ce e greşit cu ei. Noi trebuie să ne aruncăm feţele înaintea lui Dumnezeu şi să admitem că ceea ce Dumnezeu ne-a vorbit unt cu toate adevărate.

Şi trebuie să credem şi să ne încredem în Cuvântul aţei albastre, purpurii şi cărămizii. Credinţa este să te încrezi în Cuvântul lui Dumnezeu. Când ne aruncăm la picioarele lui Dumnezeu, ne confesăm problemele înaintea Lui, şi ne agăţăm de El, cerându-I ajutorul, Dumnezeu ne va răspunde cu siguranţă. Apoi, trebuie să acceptăm cu mulţumiri ceea ce a făcut pentru noi. Aceasta e credinţa. În ce absurditate şi sminteală, atunci, am putea să-I arătăm lui Dumnezeu altceva decât aţa albastră, purpurie şi cărămizie, aducându-I linii de pescuit şi lanţuri de metal?. Aducând aţă nefolositoare înaintea lui Dumnezeu şi spunându-I, „Aceasta este propria mea credinţă. Aşa am crezut atât de puternic. Aceasta este credinţa fermă pe care am ţinut-o în particular,”-simplu aceasta nu este credinţă, ci faptul că ne facem nebuni înaintea lui Dumnezeu.

Trebuie să se cedeze cu încăpăţânarea înaintea Mesiei. Înaintea lui Dumnezeu, cu alte cuvinte, cineva trebuiee să-şi încline voia sa. Trebuie cu toţii să ne recunoaştem înaintea lui Dumnezeu. Trebuie să recunoaştem, potrivit cu ceea ce Dumnezeu ne spune şi cum decide pentru noi. Nimic altceva decât aceasta, este credinţa corectă a creştinilor. Respectând şi crezând, potrivit cu Cuvântul lui Dumnezeu, este postura corectă şi inima credinciosului. De aceea trebuie să ţinem minte înaintea lui Dumnezeu.

Printre noi înşine, bineînţeles că ne putem lăuda cu realizările, să ne comparăm unul cu celălalt, să ne întrecem unul cu celălalt şi să ne provocăm unul cu celălalt. Deşi şi aceasta este practică fără folos, care măsoară ceea ce este esenţial, acelaşi lucru înaintea lui Dumnezeu, printre fiinţele umane aceasta este ceva ce noi avem puţin de ales, decât să fim angajaţi în continuare.

Chiar şi păpuşile recunosc cine este stăpânul lor şi se supun stăpânilor şi îi respectă. Chiar şi câinii, cu alte cuvinte, îşi respectă stăpânii, le recunosc vocea, şi-şi urmează doar stăpânii. Când câinii sunt certaţi de stăpânii lor, ei le recunosc greşelile, îşi apleacă capurile în ascultare şi încearcă să se întoarcă la buna milă a stăpânului lor, făcând tot felul de mici şmecherii drăgălaşe. Când chiar şi animalele fac aceasta, totuşi oamenii continuă să-l provoace pe Dumnezeu, luând credinţa propriilor lor gânduri. Cu alte cuvinte, ei continuă să se agaţe de Dumnezeu, chiar când ei insistă asupra căilor şi gândurilor lor proprii.

Cu aţa albastră, purpurie şi cărămizie, Dumnezeu a făcut astfel ca toate păcatele omenirii să dispară şi tot ce ne-a spus, este de a avea credinţa care crede în lucrările Domnului nostru. Totuşi, oamenii încă rămân încăpăţânaţi şi –L provoacă pe Dumnezeu.

Domnul ne-a spus să-i aducem păcatele noastre, şi făcându-le pe toate să dispară cu aţa albastră, purpurie şi cărămizie, El ne-a dat ştergerea de păcat. Când Dumnezeu ne-a spus să-I aducem credinţa aţei albastre, purpurii şi cărămizii, oamenii încă nu cred în aceasta şi-L sfidează pe propriul lor Stăpân. Aceşti oamnei vor fi blestemaţi.

Când Îi aduc lui Mesia nu credinţa pe care o doreşte de la ei, ci credinţa pe care nu o doreşte, El nu poate fu decât mâniat. Ei continuă să-şi aducă încăpâţânarea înaintea lui Dumnezeu şi să-I spună, „Mi-am ţinut credinţa până acum şi aşa de bine. Laudă-mă pentru o aşa de bună treabă!”. I-ar lăuda Dumnezeu doar pentru că şi-au ţinut credinţa, când de fapt această credinţă a fost simplu nefolositoare în tot acest timp?.

Pot fi dăţi când încăpăţânarea este cerută în mod potrivit în vieţile noastre. Dar încăpăţânarea credinţei greşite este complet nefolositoare înaintea lui Dumnezeu. Dumnezeu a folosit aţa albastră, purpurie şi cărămizie în a ne face păcatele să dispară. Bibia nu spune că a folosit doar aţa purpurie, şi nici că a folosit doar aţa cărămizie, chiar mai puţin decât a folosit lanţurile de metal, la fel cum nu este nici o menţionare de folosire a aţei de nylon. Înăuntrul Casei lui Dumnezeu şi în Legea Sa de mântuire, dată nouă, Mesia a cerut de la noi credinţa aţei albastre, purpurii şi cărămizii.

Creştinii se referă la cei care cred în şi-L urmează pe Isus Hristos. La fel şi noi, atunci sunt creştini. Totuşi, sunt atâţia oameni care nu s-au născut din nou, în ciuda credinţei în Isus ca Mântuitor al lor, care nu au primit ştergerea de păcat şi care nu au credinţa aţei albastre, purpurii şi cărămizii-aceştia sunt simplu creştini nominali destinaţi iadului, deoarece cred potrivit cu propriile lor căi. Dumnezeu îi va abandona pe aceşti oameni, deoarece sunt doar ai religiei, nu creştini adevăraţi.

Cel puţin înaintea lui Dumnezeu, trebuie să fim cu toţii oneşti şi să ne recunoaştem aşa cum suntem cu adevărat. În fiecare moment, fiecare minut şi secundă, trebuie să ne mărturisim că am fost destinaţi iadului datorită păcatelor noastre. Înaintea lui Mesia, noi trebuie cu toţii să avem credinţa aţei albastre, purpurii şi cărămizii. Să credem astfel,este lucrul potrivit de făcut. Şi oridecâte ori ne mărturisim, trebuie să ne reamimtim de ceea Mesia a făcut pentru noi, că El a fost botezat pentru a ne elibera dein păcat şi a fost judecat pentru propriile noastre păcate, cu crucificarea Sa şi recunoaşte mântuirea noastră pentru totdeauna. Aceasta este credinţa pe care Dumnezeu o cere de la noi.

Noi nu putem să-L mulţumim niciodată pe Dumnezeu, dacă nu facem întocmai aşa cum Mesia doreşte ca noi să facem. De ce?. Deoarece El a devenit Mântuitorul nostru veşnic, prin aţa albastră, purpurie şi cărămizie, avem nevoie să credem în fiecare moment în ceea ce Dumnezeu a făcut pentru noi. La fel cum credinţa aţei albastre, purpurii şi cărămizii este adevărată, avem nevoie chiar mai mult de ştergerea noastră de păcatele pe care noi înşine le comitem în fiecare zi.

Dacă I-am da lui Dumnezeu toate lucrurile de pe pământ, acumulând mânia lui Dumnezeu asupra noastră, dar noi am comite de asemenea un păcat mare, sporind o provocare împotriva Sa. Astfel de credinţă este trădător, deoarece stă împotriva lui Dumnezeu. Nimic pe lumea aceasta, indiferent cât de preţios şi scump poate fi, nu poate să-L mulţumească pe Dumnezeu vreodată. Aducându-I luI Dumnezeu astfel de materiale din această lume, nu este niciodată credinţa adevărată care poate fi lăudată de Dumnezeu. Indiferent cât de bune pot fi în termeni lumeşti, Dumnezeu nu acceptă astfel de lucruri materiale. Noi avem credinţa pe care Dumnezeu o doreşte cu adevărat de la noi, şi să-I dăm această credinţă.

Credinţa noastră este una care crede în Cuvântul lui Dumnezeu aşa cum este, una care ia exact ofertele pe care Dumnezeu le-a cerut de la noi. În tot acest timp, cu fiecare moment care trece, trebuie să recunoaştem de asemenea, ceea ce Dumnezeu a făcut pentru noi şi trebuie să ne admitem de asemenea propriile noastre infirmităţi şi insuficienţe. Trebuie să ne amintim binecuvântările ambudente pe care Dumnezeu ni le-a acordat şi trebuie să cunoaştem şi să credem exact în ceea ce El a făcut pentru noi, că ne-a întâlnit din dorinţă.

Noi trebuie să ne aruncăm toate credinţele misticismului şi să avem doar credinţa care crede în Cuvântul vorbit de Dumnezeu. Ofertele acestei credinţe sunt ceea ce trebuie să dăm lui Dumnezeu. Doar când Îi dăm lui Dumnezeu jertfele credinţei adevărate, El va fi mulţumit, ne va întâlni şi ne va accepta credinţa. Şi atunci când facem astfel, Dumnezeu ne dă toate binecuvântările pe care le-a stabilit şi le-a pregătit pentru noi.

Când locuim pe Cuvânt, de aceea trebuie să contemplăm, „Care este credinţa pe care Dumnezeu o doreşte de la noi?. Ce fel de rugăciune este rugăciunea pe care El o doreşte?” Atunci realizăm că rugăciunea pe Dumnezeu o doreşte de la noi, nu este alta decât rugăciunea din credinţă. Domnul nostru doreşte de la noi rugăciuni care sunt oferite în credinţa mântuirii aţei albastre, purpurii şi cărămizii, în credinţa care a acceptat ceea ce Dumnezeu ne-a dat. Tot ceea ce Dumnezeu doreşte de la noi, este această rugăciune mulţumitoare din credinţă; El nu va accepta niciodată orice din ceea ce facem noi, ceea ce încercăm să oferim sau să lăsăm la picioarele Sale. Noi trebuie cu toţii să realizăm că nu ar trebuie să facem niciodată aceasta.

Dumnezeu ne spune, „Nu, nu, aceasta nu e credinţa pe care o doresc de la voi. Am fost botezat şi crucificat pentru tine. Am primit botezul pentru a vă face păcatele voastre să dispară. Este deoarece a trebuit să vă iau păcatele asupra Mea, înainte de a fi judecat de aceste păcate şi a muri pe Cruce. Eu sunt Mântuitorul vostru, dar fundamental sunt şi Dumnezeul vostru. Eu sunt Regele regilor, dar deoarece sunt şi Dumnezeul vostru, am venit pe acest pământ şi am împlinit totul. Doresc să credeţi în Mine cu adevărat, să-Mi recunoaşteţi autoritatea în inimile voastre şi să vă mărturisiţi din toată inima că sunt adevăratul vostru Dumnezeul”. Este cu această intenţie că Dumnezeu ne-a dat aţa albastră, purpurie şi cărămizie şi inul subţire răsucit. Şi aceasta este credinţa pe care o cere Dunezeu de la noi.

Trebuie să avem cu adevărat această credinţă a aţei purpurii şi cărămizii. Probabil te gândeşti, „Ei bine, este încă foarte viu. Încă fac foarte bine, iar treburile merg bine. Dacă e stricat, de ce să-l repar?. De ce trebuie să cred exact aşa?. Indiferent că eu cred aşa sau aşa, nu sunt toate la fel?”. Nu, nu sunt la fel!. Dacă aveţi ceva credinţă, alta decât aceasta, în inimile voastre, atunci nu aţi fost absolut mântuiţi. Deoarece în astfel de inimi păcatul este încă se găseşte, trebuie să vă întoarceţi inimile şi să vă întoarceţi la credinţa care crede cu adevărat în evanghelia apei şi a Duhului.

Inimile celor care cred în adevărata evanghelie şi a acelor care nu sunt diferiţi fundamental unul de celălalt. Dumnezeu cunoaşte aceasta, la fel şi noi, care am fost născuţi din nou. Când ajungi să te cunoşti, trebuie să te întorci. „Dumnezeule, sunt într-adevăr păcătos. Te rog să mă mântuieşti”. Când astfel vă întoarceţi inimile şi căutaţi mântuirea, Dumnezeu vă va întâlni cu acest adevăr.

Domnul nostru a fost botezat şi crucificat pentru noi. Aşa cum e scris în Matei 3, aceasta a făcut Domnul pentru noi. Noi credem aceasta. Îi mulţumim pentru aceasta. Când Isus a fost botezat, toate păcatele noastre au fost trecute asupra Sa. Când a fost crucificat, a fost deoarece a luat asupra Sa toate păcatele noastre pe care le-a putut duce la Cruce. El a fost judecat nu doar pentru prpriile noastre păcate, ci toate păcatele întregii lumi.

Când Domnul nostru ne spune să-I aducem jertfele materialelor de construcţie pentru Cort, sau oridecâte ori ne spune orice, El întotdeauna decurge cu un episod. El ne spune întotdeauna, „Adu-Mi aţa albastră, purpurie şi cărămizie”. Aţa albastră întotdeuna vine mai întâi. Şi continuă aceasta, menţionând inul împletit, spunându-ne să credem în Cuvântul lui Dumnezeu. Crezând în sângele Crucii mai întâi şi apoi crezând în botezul lui Isus, poate părea OK la prima vedere, dar aceasta este de fapt greşit. A fost deoarece Isus a fost mai întâi botezat şi Şi-a vărsat sângele pe Cruce. Vă spun din nou că nu este niciodată OK să crezi mai întâi în sângele de pe Cruce şi apoi în botezul Său. Dumnezeu nu permite niciodată o astfel de credinţă.

Venind pe acest pământ în carnea unui om, când Domnul nostru a fost de 30 de ani, El a fost mai întâi botezat pentru a lua toate păcatele noastre asupra Sa. După ce a făcut astfel, El a purtat aceste păcate ale lumii la Cruce, a fost judecat cu crucificarea Sa şi apoi a înviat din morţi, astfel devenind Mântuitorul nostru. Astfel, trebuie să credem în ceea ce Domnul a făcut pentru noi, potrivit ordinii în care El Şi-a împlinit lucrările. Aşa trebuie să credem. Doar atunci credinţa noastră poate sta întreagă, niciodată să fie confuză, nici să fie scuturată. Iar când răspândim evanghelia altora, trebuie să o facem potrivit. Trebuie să credem, cu alte cuvinte, potrivit cu ceea ce L-ar mulţumi pe Dumnezeu, potrivit cu modul în care l-a stabilit pentru noi.

Ce jertfe de credinţă îţi cere Dumnezeu să-I aduci?. Nu îîţi spune să-I aduci credinţa aţei albastre, purpurii şi cărămizii şi inul subţire răsucit?. Nu crezi, din întâmplare, în ordinea inversă?. „Indiferent că cred aşa sau aşa, nu contează. Încă cred şi asta e tot. Cred mai întâi în aţa cărămizie şi apoi în aţa albastră, şi apoi în aţa purpurie”. Dacă crezi astfel, atunci trebuie să crezi din nou. Domnul nu va aproba niciodată această credinţă inversă a ta.

Domnul nostru este Dumnezeul justiţiei şi Dumnezeul adevărului. Astfel, El nu aprobă credinţa greşită. Deoarece credinţa nu poate sta în picioare când ordinea sa este încurcată, Dumnezeu nu poate aproba această credinţă, chiar dacă doreşte. Aşa cum nu putem încerca să întindem fundamentul, după ce a terminat de construit o casă, deoarece Isus a luat asupra Sa păcatele noastre El a putut fi crucificat.

De aceea, trebuie să credem potrivit cu ceea Domnul ne-a spus. Aceasta este întinderea pietrei de temelie pentru credinţa adevărată. Deoarece Dumnezeu ne-a mântuit în mod corect, drept şi neprihănit, nu putem să-I schimbăm ordinea după propria noastră voie. Dacă credem în sângele Crucii mai întâi şi apoi în botezul lui Isus, atunci această credinţă este simplu greşită. Şi păcatul este încă găsit în inimile acelor care cred astfel, deoarece păcatele lor nu au fost spălate datorită ordinii inverse a credinţei lor. Aceasta este minunat cu adevărat. Nimic altceva decât aceasta, este adevărul uimitor.

Înainte de Mesia, mulţi dintre noi obişnuiau să creadă doar în sângele lui Isus de pe Cruce. Noi am crezut, „Isus a luat asupra Sa păcatele mele şi a purtat toată judecata mea, vărsându-Şi sângele pe Cruce. De aceea, am fost mântuiţi în întregime. Mântuirea noastră a venit de la Hristos care a murit pentru noi pe Cruce. Oricine crede în aceasta, este mântuit”. Apoi am realizat înţelesul original al botezului lui Isus. Astfel, în topul primei noastre credinţe greşite, am adăugat doar credinţa adevărului. Ce s-a întâmplat atunci?. Păcatele noastre nu au dispărut în realitate. Deoarece acest fel de credinţă este una simplu intelectuală şi doctrinală, poate să nu fie credinţa reală adevărată din inimile noastre.

Dacă credinţa ta este astfel, trebuie să te întorci repede şi să o schimbi. Mai întâi de toate, trebuie să admiţi explicit că credinţa ta nu a fost dreaptă. Şi apoi, trebuie să-ţi reînnoieşti fundamentul credinţei tale, odată. Tot ce trebuie să faci este să schimbidin nou ordinea.

„Venind pe acest pământ, când Domnul a fost boezat de Ioan Botezătorul la Râul Iordan, a luat toate păcatele mele asupra Sa. Este deoarece Isus a fost botezat, că toate păcatele lumii au fost trecute asupra Sa şi din moment ce toate păcatele lumii au fost astfel trecute asupra Sa, toate păcatele mele au trecut asupra lui Isus, de asemenea. Şi apoi, El Şi- vărsat sângele pe Cruce pentru a plăti plata tuturor păcatelor mele”. Aşa ar trebuie să crezi.

„Cui îi pasă dacă cred astfel, aşa sau aşa?. Tot ce contează este că cred în aceste patru misiuni ale Domnului. De ce să fii atât de încâpăţânat şi să insişti asupra acestei ordini?”. Încă mai insişti asupra acestei vederi?. Atunci trebuie să iei în inima ta acest adevăr: Isus a murit pe Cruce doar după ce a fost botezat. Şi acesta este adevărul în care trebuie să credem.

Duhul Sfânt niciodată nu aprobă injustiţia. Dumnezeu, Duhul Sfânt aprobă credinţa noastră doar când credem în ceea ce Mesia a făcut pentru noi pe acest pământ, aşa cum suntem. Duhul Sfânt nu spune, „Deci tu crezi în aceste patru lucrări ale lui Isus. Amin. Indiferent că crezi corect sau în ordinea inversă, dacă crezi astfel, aşa sau aşa, e bine, dacă doar crezi oricum. Amin. E în regulă, eşti copilul Meu atunci”.

Isus, Mesia a venit pe acest pământ potrivit cu voia lui Dumnezeu, Tatăl şi potrivit poruncii Tatălui. Astfel a trăit El cei 33 de ani ai Săi din viaţa de pe acest pământ. Venind pe acest pământ, El Şi-a completat lucrarea mântuirii noastre, fiind botezat, crucificat şi înviat şi apoi a urcat la Cer. Şi astfel El ne-a trimis Duhul Sfânt.

Dumnezeu Duhul Sfânt locuieşte în inimile acelor dintre noi care au primit ştergerea de păcat şi aprobă credinţa acelor care cred în ceea ce Domnul a făcut pentru ei, aşa cum sunt ei. De aceea nu putem crede niciodată potrivit gândurilor noastre. Deşi tu şi eu credem cu adevărat în Isus, nu crezi din întâmplare invers, în ordinea inversă?. Dacă da, trebuie să crezi din nou corect.

Când crezi astfel, Duhul Sfânt lucrează în inima ta. Deşi suntem plini de greşeli, Duhul Sfânt ne ţine inimile noastre ferme, este cu noi şi ne acordă Harul Său când venim slabi înaintea Sa. Duhul Sfânt ne dă putere. El ne forţă. El ne mângâie. El ne binecuvântează. El ne promite un viitor strălucitor. Şi pentru cei dintre noi care cred, El ne conduce din credinţă în credinţă, pentru a nu ne pierde calificările de a intra în Împărăţia veşnică.

De aceasta avem nevoie când credem în ceea ce Domnul a făcut pentru noi, sau când El ne spune să-I aducem jerfele noastre-ceea ce este, trebuie să credem că El ne-a mântuit cu apă şi Duh. Toate obiectele din Cortsunt importante, deoarece ele toate ne spun în mod consistent despre secretul naşterii din nou din apă şi Duh. Pritre atâtea lucruri ale Cortului, cu alte cuvinte, Dunmezeu doreşte să ne spună despre un singur lucru-evanghelia apei şi a Duhului.

Dacă construim casa credinţei, fără să întindem mai întâi ferm fundamentul credinţei noastre, cu cât credem mai mult în Isus, cu atât mai multe păcate acumulăm, cu cât mai multe rugăciuni de pocăinţă trebuie să –I înălţăm şi cu atât mai păcătoşi ipocriţi devenim. Dar când credem în darul mântuirii, că Domnul nostru ne-a mântuit cu aţa albastră, purpurie şi cărămizie şi inul subţire răsucit, că putem deveni cu toţii copiii perfecţi ai lui Dumnezeu. De aceea, trebuie să credem în adevărul aţei albastre, purpurii şi cărămizii şi inul subţire răsucit şi trebuie cu toţii să devenim copii ai lui Dumnezeu.

Acei, al căror fundament ale credinţei este întreg, pot să-şi ducă preoţia întotdeauna în lumina strălucitoare, chiar când ei înşişi pot avea greşeli. Cu alte cuvinte, ei pot împlini toate astfel de slujbe ale preoţiei, îmbrăţişând pe toţi oamenii acestei lumi la sânul lor, rugându-L pe Dumnezeu pentru ştergerea păcatului lor şi servind această evanghelie înaintea lui Dumnezeu.

În contrast, pentru acei ale căror fundament al credinţei nu este clar, cu cât timpul trece, cu atât mai ipocriţi devin Ei devi răi. Devin religioşi mai ipocriţi. Deoarece Domnul nostru ne-a spus că vom cunoaşte un pom după roadele lui, roadele născute din astfel de oameni sunt toate dezgustătoare, murdare şi ipocrite. Totuşi, acei dintre noi care sunt născuţi din nou, nu sunt ipocriţi deloc. Eu sunt cu toţii adevăraţi. Deşi îşi au propriile lor greşeli, ei sunt sinceri cu adevărat. Ei îşi recunosc propriile slăbiciun şi greşeli, şi întotdeauna trăiesc în mijlocul luminei strălucitoare. Deoarece Domnul nostru a fost botezat şi crucificat, pentru a ne spăla toate păcatele şi deoarece într-adevăr astfel El a făcut ca toate pcăatele noastre să dispară crezând în acest adevăr, am primit ştergerea păcatelor noastre. Deoarece fundamentul credinţei noastre este solid, deşi suntem insuficienţi, deşi comitem păcate, şi deşi suntem slabi, vieşile noastre sunt încă luminoase, deoarece inimile noastre sunt înotdeauna fără păcat. Datorită greşelilor noastre, putem să ne îndepărtăm uneori, dar deoarece suntem de fapt fără păcat, nu ne îndepărtăm din a conduce pe alţii şi pe noi la distrugere. Deşi suntem insuficienţi, totuşi nu mergem pe calea care-I place Domnului, mergând înainte pas cu pas şi servind Evanghelia chiar mai mult. Aceasta a fost făcută posibilă, deoarece Isus ne-a mântuit perfect.

Dacă Isus Hristos, Mesia al nostru şi Mântuitorul nostru, nu ne-a mântuit astfel în întregime cu cele pastru aţe, noi nu am fi putut fi mântuiţi deloc. Deoarece El ne-a mântuit, noi suntem mântuiţi, şi de aceea noi credem, răspândim evanghelia şi-L lăudăm pe Dumnezeu cu credinţa noastră. Prin credinţa noastră noi Îi mulţumim lui Dumnezeu, prin credinţa noastră Îl servim şi prim credinţa noastră Îl urmăm. Aceasta am devenit acum. Cu alte cuvinte, am devenit cei care-L mulţumesc pe Dumnezeu cu credinţa noastră. Am devenit cei care al căror fundament de credinţă stă ferm.

Acei a căror temelie a credinţei nu este potrivit întinsă, trebuie să o întindă din nou. De aceea Evrei 6:1-2 spune, „De aceea, să lăsăm adevărurile începătoare ale lui Hristos, şi să mergem spre cele desăvârşite, fără să mai punem din nou temelia pocăinţei de aptele moarte, şi a credinţei în Dumnezeu, învăţătura despre botezuri, despre punerea mâinilor, despre învierea morţilor şi despre judecata veşnică”.

Ce ne spune acest pasaj? Ne spune să cunoaştem şi să confirmăm clar şi să întindem ferm temelia pentru astfel de întrebări, ca: „De ce a fost Isus botezat?”, „Este botezul icoana închipuitoare a întinderii mâinilor din Vechiul Testament?”, „Am trăi ddin nou?”, şi, „Ce este judecata veşnică?”. Ne spune să avem credinţa întreagă şi să-i întindem ferm temelia, chiar de la început, astfel ca noi nici să nu fim scuturaţi, nici să fim forţaţi să întindem iar temelia noastră, prin aceste lucruri. Credinţa care crede în aţa albastră, purpurie şi cărămizie şi inul subţire răsucit, este credinţa întreagă care crede că Domnul nostru ne-a completat mântuirea perfect. Trebuie să stăm în picioare ferm pe această temelie a credinţei şi trebuie să fugim de acolo. Trebuie să alergăm cursa credinţei.

Unii oameni interpretează pasajul de deasupra, din Evrei, spunând că noi nu putem spune din nou că păcatele noastre au fost trecute asupra lui Isus prin botezul Său şi că pasajul ne spune că nu trebuie să construim din nou temelia credinţei. Dar ne-ar fi spus Dumnezeu să nu construim temelia credinţei noastre dacă ar fi fost construită corect de prima dată?. Acest pasaj ne spune că cei care nu au temelia corectă a credinţei, ar trebuie să-şi întindă temelia, iar cei care au temelia credinţei corect, ar trebui să o facă chiar mai fermă şi mai solidă şi să meargă înainte.

Pentru a ne mântui, Dumnezeu i-a poruncit lui Moise să construiască Cortul şi să accepte jertfele de la poporul Său. Oamenilor lui Israel, El le-a poruncit să-i aducă aur, argint şi bronz; aţa albastră, purpurie şi cărămizie, inul subţire răsucit şi părul de capră; pieile de berbec vopsite în roşu, pieile de bursuc şi lemnul de salcâm. Aşa cum a întins aceste materiale, Domnul nostru ne-a dat într-adevăr darul mântuirii, eliberându-ne pe mine şi pe tine de păcatele lumii. În acest fel, Dumnezeu le-a spus de fapt israeliţilor să-I aducă aceste jertfe, să construiască Cortul, să stabilească sistemul său sacrificial şi să uite păcatele israeliţilor care I-a dat jertfele sale sacrificiale, potrivit cu cerinţele acestui sistem sacrificial.

Dacă noi, incapabili de a crede în adevărul perfect împlinit de Isus Hristos, nu întindem ferm temelia credinţei noastre odată, credinţa noastră ar fi în continuare scuturată. Fără cunoaştere, realizare şi credinţa în faptul că Domnul nostru ne-a mântuit în întregime, vom sfârşi încercând să atingem mântuirea noastră, prin propriile noastre eforturi. Astfel de credinţţă nu este întreagă, ci este greşită.

Să ne întoarcem la Evrei 10:26-31: „Căci dacă păcătuim cu voia, după ce am primit cunoştinţa adevărului, nu mai rămâne nici o jertfă pentru păcate, ci doar o aşteptare înfricoşată a judecăţii, şi văpaia unui foc, care va mistui pe cei răzvrătiţi. Cine a călcat Legea lui Moise, este omorât fără milă, pe mărturia a doi sau trei martori. Cu cât mai aspră pedeapsă credeţi că va lua cel ce va călca în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, va pângări sângele legământului, cu care a fost sfinţit şi va batjocori pe Duhul harului?. Căci ştim cine este Cel ce a zis: „A Mea este răzbunarea, Eu voi răsplăti!”. Şi în altă parte: „Domnul va judeca pe poporul Său”. Grozav lucru este să cazi în mâinile Dumnezeului celui viu!”

Pasajul ne spune că dacă păcătuim cu voia, după ce am primit cunoaşterea adevărului, nu mai rămâne un scrificiu pentru păcate, cu doar judecata înfricoşătoare. Aici, cei care păcătuiesc cu voia, după ce au primit cunoaşterea adevărului, se referă la cei care nu cred în evanghelia apei şi a Duhului, chiar dacă o cunosc. Noi trebuie să credem în adevărul că Dumnezeu ne-a mântuit cu aţa albastră, purpurie şi cărămizie şi inul subţire răsucit, că El ne-a mântuit cu aur, argint şi bronz şi că a făcut acoperişul Cortului cu acoperămintele din aţă albastră, purpurie şi cărămizie şi in subţire răsucit, păr de capră, piei de berbec vopsit în roşu şi piei de bursuc. Noi trebuie cu toşii să cunoaştem aceste lucruri clar şi să întindem ferm temelia credinţei noastre.

Domnul nostru ne-a promis că ne va mântui şi când timpul a venit, El a fost botezat pentru a ne lua păcatele asupra Sa, a murit pe Crce, a înviat din morţi şi astfel ne-a mântuit într-adevăr în întregime. De aceea, am fost mântuiţi perfect, crezând în Isus Hristos care a întins temelia în întregime a credinţei noastre.

Dar cei care cunosc acest adevăr şi totuşi refuză să îl creadă, va da faţă cu judecata lui Dumnezeu înfricoşătoare când vine ziua ultimei lor judecăţi. Corpurile lor nu vor muri, ci vor suferi pentru totdeauna. Biblia ne spune că va fi doar indignare fioroasă pentru ei şi că suferinţa lor din iad va fi atât de mare încât o descrie ca fiind acoperită cu foc (Marcu 9:49). Ne spune că va fi doar o anume aşteptare înfricoşătoare a judecăţii şi indignare înfricoşătoare care îi va devora pe adversari.

Eşuând în a crede în Lege, ne conduce la judecată înfricoşătoare, cât de mare ar fi judecata pentru cei care nu cred în mântuirea lor, dată de Fiul lui Dumnezeu?. De aceea trebuie să credem în Isus Hristos ca Mântuitor al nostru, în Domnul care a venit pe acest pământ în carne de om, care a luat toate păcatele noastre asupra Sa cu botezul Său, care a dus aceste păcate ale lumii la Cruce şi a purtat toată condamnarea păcatelor, cu crucificarea Sa, care a înviat din morţi şi care acum trăieşte.

De ce Dumnezeu îi spune lui Moise să construiască Cortul?. Când noi ne uităm unul la altul şi fiecare obiect din toate materialele folosite pentru Cort, vedem că ele toate manifestă adevărul că Isus Hristos a venit pe acest pământ în carne de om, a luat păcatele noastre asupra Sa cu botezul Său primit de Ioan Botezătorul, a purtat aceste păcate ale lumii la Cruce şi a murit pe ea, a înviat din morţi, a urcat la Cer şi stă la dreapta tronului lui Dumnezeu, Ttatăl, şi acum a devenit Dumnezeu nostru veşnic. De la poarta sa, la stâlpul său şi verigile sale de bronz, toate obiectele Cortului ne arată adevărul evangheliei. Întrgul Vechi Testament, cu alte cuvinte, ne spune despre botezul lui Isus Hristos, sacrificiul Său, identitatea Sa şi lucrările Sale de mântuire.

Din Vechiul Testament la Noul Testament, deoarece Isus Hristos ne vorbeşte deapre evanghelia apei şi a Duhului-care este, evanghelia aţei albastre, purpurii şi cărămizii şi inul subţire răsucit-cei care cred în acest adevăr, întotdeauna despre adevărul aţei albastre, purpurii şi cărămizii şi inul subţire răsucit, oridecâte ori au o şansă.

Deoarece sunt predicate şi auzite atât de des, uneori chiar uităm cât este de preţios acest adevăr. Dar cât de important este acest adevăr?. De parcă am locui pe domeniul regelui Solomon, când aurul şi argintul preţios a devenit atât de ambudent, încât au fost tratate ca pietrele, deoarece auzim acest Cuvânt al adevărului în Biserica lui Dumnezeu de fiecare zi, uneori am putea veni să luăm această mântuire pentru totdeauna. Dar trebuzie să-ţi aduci aminte aceasta: acest adevăr nu poate fi auzit oriunde în afara Bisericii lui Dumnezeu, şi fără această mântuire nimeni nu poate fi mântuit, nici să întindă temelia credinţei solid.

Credin-a cu care ti şi eu am fost mântuiţi, este credinţa în faptul că Domnul nostru ne-a mântuit în întregime şi a întins temelia crediţei noastre, ferm, cu cele patru aţe, albastre, purpurii şi cărămizii şi inul subţire răsucit. Să reiterez încă odată că noi trebuie să credem cu toţii în aceasta în inimile noastre. Dumnezeu ne-a promis şi aşa cum a promis, El a venit pe acest pământ ca Sămânţă din femeie (Geneze 3:15), a luat toate păcatele noastre asupra Sa cu botezul Său, a purtat tată condamnarea păcatelor noastre pe Cruce, a înviat din morţi şi astfel ne-a mântuit perfect. Deoarece acesta este un adevăr atât de simplu, este atât de uşor de explicat şi înţeles, putem predica această evanghelie în toată lumea, în fiecare zi. Bineînţeles, există încă mulţi săraci care nu cunosc acest adevăr. Totuşi, chiar mai săraci decât acei care nu cunosc acest adevăr, sunt cei care nu cred chiar când rămân în Bisserica lui Dumnezeu.

Chiar dacpă tu ai primit cu adevărat ştergerea păcatelor tale, gânndurile tale pot fi încă rele, dar cel puţin inimile voastre au devenit foarte paşnice. Dar ipocriţii care nu sunt astfel, deşi ei pot încerca să se picteze ca paşnici în exterior, sunt atât de răi în fiinţele lor interioare, încât continuă zilnic să-L înşele pe Dumnezeu şi nenumăraţi oameni. Tu şi eu trebuie să întindem ferm temelia credinţei. Şi pe această mântuire, pe care Domnul nostru a stabilit-o pentru noi atât de ferm, trebuie să stăm înaintea lui Dumnezeu, crezând în ea.

Dumnezeu ne-a spus să aducem astfel de jertfe şi să-I construim Cortul. Tu şi eu trebuie cu toţii să devenim poporul credinţei care crede că Isus Hristos a venit pe acest pământ şi astfel ne-a mântuit spiritual. Trebuie să stăm ferm înaintea lui Dumnezeu, având felul de credinţă care este ca materialele de construcţie folosite penru Cort. Prin Biserica lui Dumnezeu, evanghelia apei şi a Duhului este încă predicată. Deoarece aceasta este chiar temelia credinţei adevărate, nu pot să o înfăţişez îndeajuns.

Atâtea biserici şi denominaţiuni ale acestei lumi rămân ignorante la adevărul că Isus a acceptat toate păcatele asupra Sa, cu botezul Său şi în loc de a crede doar în sângele Crucii. Chiar în aceste împrejurări, Domnul nostru me-a permis să găsim adevărul. Mtivul pentru care Isus a fost bătut în cuie şi bătut pe Cruce, a fost deoarece a fost botezat de Ioan Botezătorul la Râu Iordan. A fost deoarece a acceptat toate păcatele lumii, trecute aspra Sa, cu botezul Său, că a fost crucificat şi bătut pe Cruce.

Astfel, credinţa celor care pretind că au primit ştergerea păcatului, doar crezând în sângele Crucii, este o credinţă falsă care, indiferent cât de devotaţi pot fi, s-ar fărâmiţa eventual. Indiferent cât de neobositor predică ei mulţimilor, cu voce tare, să crezi în Isus, credinţa lor, care crede doar în sângele Crucii, oferă doar rugăciuni de pocăinţă şi nici măcar nu pot să-şi rezolve propria lor problemă a păcatului, este construită pe o temelie care se revarsă, care simplu se va dărâma când curge ploaia, bate vântul, iar potopul vine.

Eu însumi nu am auzit de botezul lui Isus în nici un detaliu pentru mai bine de 10 ani, de când am început să cred în Isus. Totuşi, Isus m-a întâlnit cu Cuvântul Său, al adevărului şi am putut fi născut din nou din apă şi Duh. Acum, ştiu că sunt mulţi oameni în întreaga lume care caută adevărul, dar nu l-au atins încă. Doresc să le vorbesc tuturor, ca ei să audă adevărul apei şi a Duhului şi astfel ei să primească ştergerea păcatelor lor, crezându-l în inimile lor.

Înainte ca voi să vă naşteţi din nou, şi voi aţi fi putut duce vieţi religioase. La acel timp, probabil nu aţi auzit de aţa albastră, purpurie şi cărămizie şi inul subţire răsucit. Nu doar aceasta, probabil nu aţi auzit nici de evanghelia apei şi a Duhului, nici pe departe că păcatele noastre au fost trecute asupra lui Isus când a fost botezat.

Este de importanţă critică ca, creştinii să cunoască şi să creadă aşa cum este, în adevărul aţei albastre, purpurii şi cărămizii şi inul subţire răsucit. Doar când temelia credinţei este întinsă cu aţa albastră, purpurie şi cărămizie şi inul subţire răsucit, putem sta cu toţii ferm şi solid cu credinţa noastră. Dacă tu nu ai crezut astfel, până acum-niciodată nu e prea târziu-tot ce trebuie să faci este să crezi astfel, chiar acum. Doar când crezi astfel, poţi fi mântuit în întregime, să-ţi întinzi ferm temelia credinţei tale şi să-ţi stabileşti credinţa pe această temelie.

Matei 24:40 spune, „Atunci din doi bărbaţi care vor fi la câmp, unul va fi luat şi altul va fi lăsat”. Când noi toţi credem în acelaşi adevăr şi servim aceeaşi evanghelie împreună în Biserica lui Dumnezeu, ce ar putea fi mai tragic dacă unii dintre noi ar fi lăsat?.

Deoarece Cuvântul lui Dumnezeu este intelectual şi politicos, credinţa nu poate fi forţată asupra nimănui, prin constrângere. Astfel, când auzi Cuvântul lui Dumnezeu, predicat ţie, politicos, trebuie să crezi aceasta cu o minte clară, centrându-ţi mintea asupra faptului că auzi de fapt Cuvântul lui Dumnezeu. Când poporul lui Israel a auzit ce le-a spus Moise, ei nu au considerat ca fiind cuvintele sale proprii, ci chiar Cuvântul lui Dumnezeu. La fel, când ţi se spune ceea ce spune Cuvântul lui Dumnezeu, trebuie să verifici să vezi dacă într-adevăr crezi sau nu, potrivit cu Cuvântul lui Dumnezeu. Trebuie să iei în considerare calm Cuvântul, şi apoi să crezi în ceea ce de fapt îţi spune.

Biblia a poruncit credincioşilor din Berea să aibă o atitudine dreaptă asupra Cuvântului lui Dumnezeu. Credincioşii din Berea „Iudeii aceştia aveau o inimă mai aleasă decât cei din Tesalonic. Au pro’imit Cuvântul cu toată râvna, şi cercetau Scripturile în fiecare zi, ca să vadă dacă ce li se spunea, este aşa” (Faptele Apostolilor 17:11). Pe scurt, ei au crezut raţional în Cuvântul Său, aşa cum au fost învăţaţi.

Adevărata credinţă vine dintr-o inimă dreaptă care caută Cuvântul. Ar avea înţeles să fii forţat să crezi împotriva voii tale? Chiar dacă cineva ar forţa pe altcineva să creadă, aceasta ar fi de fapt complet zadarnic, deoarece el fiind forţat, nu ar crede în mod necesar în ceea ce lui/ei i se spune să creadă. Înaintea lui Dumnezeu totul depinde de ceea ce cineva crede, după voia sa. Dacă cineva nu crede când i se spune aceeaşi poveste, din nou şi din nou, atunci nu este nici o altă cale, decât ca această persoană să sfârşească în iad.

De aceea, fiecare păcătos din întreaga lume merită mila noastră, dar dacă cineva dintre noi nu crede în Cuvântul Său, aşa cum este, chiar aşa cum suntem toţi sub acelaşi acoperiş al Bisericii lui Dumnezeu, atunci ei sunt chiar mai jalnici. Cum poate fi cineva mai jalnic decât acei dintre noi care sfârşesc în iad, chiar aşa cum au rămas fizic în aceeaşi Biserică a lui Dumnezeu cu noi?. Isus a avut doisprezece ucenici, iar printre ei doar Iiuda nu a crezut că Isus era Mesia şi Mântuitorul. Astfel, Iuda L-a numit pe Isus, învăţător. Petru de asemenea obişnuia uneori să-L numească pe Isus, învăţător, dar el credea de altfel şi mărturisea, „Doamne, Tu eşti Hristos şi Fiul lui Dumnezeu. Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul care a venit să-mi facă păcatele să dispară. Tu eşti Dumnezeul mântuirii”.

Cu alte cuvinte, credinţa lui Petru era diferită de cea a lui Iuda. După ce Iuda L-a trădat pe Isus şi L-a vândut, el s-a spânzurat şi s-a omorât. Deşi Iuda fusese cu ceilalţi unsprezece ucenici, la sfârşit el nu a mai recunoscut cine este Isus Hristos cu adevărat şi astfel a sfârşit în iad. Petru, în contrast, a fost mântuit, recunoscându-L pe Isus Hristos şi crezând în El, ca Mântuitor al său, în ciuda faptului că era un om nerăbdător cu multe greşeli.

De asemenea, mântuirea depinde de, dacă cineva cunoaşte adevărul şi crede sau nu în el, în inima sa. Nu se poate crede adevărul când el/ea nu-l cunoaşte. Totuşi, dacă oamenii nu cred într-adevăr adevărul, chiar dacă ei îl cunosc, vor întâmpina chiar mai mare pedeapsă (Luca 12:48). De aceea Dumnezeu ne spune că temelia credinţei noastre trebuie să fie fermă şi dreaptă.

Acum, a fost întărită temelia credinţei tale?. Este fermă?. Crezi că Domnul te-a mântuit definitiv?. Prin apă şi Duh, Domnul nostru ne-a mântuit cu siguranţă. Aceasta nu e ceva particular pe care doar denominaţiunea noastră o predă, ci este ceea ce Dumnezeu a promis în Vechiul Testament şi ceea ce Isus a împlinit de fapt în Noul Testament-ceea ce este, astfel ne-a mântuit Isus, într-adevăr.

Isus este Regele regilor (aţa purpurie), care a venit pe acest pământ în carne de om, a luat păcatele lumii asupra Sa cu botezul Său (aţa albastră), a purtat aceste păcate la Cruce şi a fost crucificat (aţa cărămizie), a înviat din morţi şi astfel ne-a mântuit. El a promis că va face astfel în Vechiul Testament şi El ne-a mântuit, împlinind această promisiune în Noul Testament. Crezi?. Nimic altceva decât aceasta este întinderea temeliei solide.

Sunt sute de milioane de creştini în toată lumea şi totuşi pentru cei mai mulţi dintre ei, temelia credinţei lor rămâne fragilă. Putem afla dacă oamenii au sau nu credinţa dreaptă, doar căutând printre multele cărţi creştine care sunt acum valabile. Autorii acestor cărţi au tendinţa de a fi liderii comunităţilor creştine şi citindu-le cărţile, putem afla dacă au sau nu cunoaşterea corectă a adevărului. Dacă chiar unul dintre aceşti lideri este ignorant sau nu crede în adevăr, chiar dacă îl cunoaşte, atunci fiecare urmând un astfel de lider, vor fi cu toţii destinaţi iadului. Realitatea tristă este că cu greu cineva cunoaşte adevărul, puţini cât unul dintr-un milion. De aceea puţini dintre noi care cunosc adevărul trebuie să răspândească evanghelia cu credincioşie în toată lumea întreagă.

Dumnezeu lucrează printre noi. Tu şi eu nu putem evita, decât să predicăm evanghelia, deoarece neproclamând evanghelia apei şi a Duhului în toată lumea este asemănător cu comiterea unui păcat mare înaintea lui Dumnezeu. Acesta este păcatul de trimitere a oamenilor în iad, chiar dacă ştim că putem să stopăm aceasta; este simplu un păcat de neiertat, cu care oamenii ar sfârşi în iad în ignoranţa lor, deoarece cei dintre noi care cunosc adevărul şi-au ţinut gurile închise.

Dacă nu împlinim sarcina care ne este desemnată, aceşti oameni vor protesta la noi, deoarece este sarcina noastră mandatorie. Biblia ne avertizează spunând, „Dacă însă strjerul va vedea venind sabia şi nu va suna din trâmbiţă, şi dacă poporul nu va fi înştiinţat, şi va veni sabia şi va răpi viaţa vreunui om, omul acela va pieri din pricina nelegiuirii lui, dar voi cere sângele lui din mâna străjerului” (Ezechel 33:6). Cel care a cunoscut şi a crezut mai întâi, trebuie să ducă această sarcină a străjerului.

Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru că ne dă evanghelia şi pentru că ne face capabili să cunoştem acest adevăr. Îi mulţumesc chiar mai mult când realizez că suntem cei câţiva aleşi din acestă lume care cunoaşte acest adevăr şi crede în această evanghelie. Am predicat evanghelia apei şi a Duhului, multor pastori şi credincioşi laici, în întreaga lume, dar în fiecare zi am confirmat faptul că nu a fost nimeni care de fapt a ştiut şi a crezut în această evanghelie înainte. Prin noi predicatorii evangheliei adevărului apei şi a Duhului se ivesc în întreaga lume. La fel ca noi, şi ei au temelia solidă a credinţei şi răspândesc această credinţă solidă.

Doreşti să cunoşti mai mult despre Cort? Te rog să apeşi pe reclama de mai jos pentru a-ţi obţine cartea gratuită despre Cort.

Dacă sunt mulţi astfel de oameni care răspândesc evanghelia, am putea probabil să respirăm puţin mai uşor şi să ne odihnim puţin în predicarea noastră a evangheliei, dar, trist, nu sunt încă atât de mulţi oameni în această lume, care cunosc şi cred în acest adevăr. Mulţi au supraestimat realizările Reformei din istoria lumii. Când o examinăm în detaliu, aflăm că reformiştii au plasat în mod greşit primul buton al temeliei crediţei biblice din timpul Reformei şi că orice altceva care a urmat a fost de asemenea plasat greşit. Indiferent de corectarea aceste greşeli din urmă, cu primul buton încă greşit plasat, încă rămâne revărsat; astfel, istoria creştinismului trebuie să fie rescrisă.

Sper şi mă rog că veţi sta cu toţii înaintea lui Dumnezeu pe temelia solidă a credinţei şi că pe această temelie a credinţei vă veţi trăi vieţile pentru servirea evanghelii adevărate. Când trăiţi pentru evanghelie, inimile voastre vor fi umplute cu bucurie în mod natural. Când cineva trăieşte pentru evanghelie, inima sa este transformată într-una spiristuală. Iar cum Duhul Sfânt vă umple inimile şi lucrează în ele, ele vor fi revărsate toate cu bucurie.

Dar dacă nu trăiţi pentru evanghelie, ci urmăriţi doar dorinţele cărnii voastre, chiar dacă aţi primit ştergerea de păcat şi aţi cunoscut evanghelia apei şi a Duhului,veţi sfârşi trăind fără sens, vieţi goale.

Îi mulţumesc lui Dumnnezeu pentru că ne dă evanghelia preţioasă şi pentru că ne dă gratuit mântuirea noastră. Este rugăciunea mea şi sper că vă veţi examina cu toţii credinţa, încă odată, şi că primiţi darul mântuirii perfecte prin aţa albastră, purpurie şi cărămizie şi inul subţire răsucit.

Înapoi