Predici asupra unor subiecte importante, de către PaulC. Jong

< Exod 27:1-8 >

„Altarul să-l faci din lemn de salcâm; lungimea lui să fie de cinci coţi, şi lăţimea lui de cinci coţi. Altarul să fie în patru colţuri, şi înălţimea lui să fie de cinci coţi. În cele patru colţuri, să faci nişte coarne care să fie dintr-o bucată cu altarul; şi să-l acoperi cu aramă. Să faci pentru altar oale de scos cenuşa, lopeţi, ligheane, furculiţe şi tigăi pentru cărbuni; toate uneltele lui să le faci de aramă. Să faci altarului un grătar de aramă, în chip de reţea, şi să pui patru verigi de aramă la cele patru colţuri ale reţelei. Grătarul să-l pui sub streaşina altarului, începând de jos, aşa că grătarul să vină până la jumătatea altarului. Să faci apoi nişte drugi pentru altar, drugi de lemn de salcâm, şi să-i acoperi cu aramă. Să vâri drugii în verigi; şi drugii să fie de amândouă părţile altarului, când îl vor purta. Să-l faci din scânduri şi gol pe dinăuntru. Să fie făcut aşa cum ţi s-a arătat pe munte”.

Mi-ar plăcea să discut credinţa manifestată în altarul jertfei arse. Când poporul Israel călca vreuna din cele 613 de articole ale Legii lui Dumnezeu şi poruncile pe care ei trebuiau să le ţină în viaţa lor zilnică şi când îşi recunoşteau păcatele, ei Îi dădeau lui Dumnezeu jertfele lor fără pată, potrivit sistemului sacrificial stabilit de El. Locul unde îşi dădeau aceste jertfe, era altarul jertfei arse. Cu alte cuvinte, poporul Israel îşi primea ştergerea de păcat, întinzându-şi mâinile asupra capului animalului sacrificial fără pată. Tându-i gâtul şi luându-i sângele, punând acest sânge pe coarnele altarului jertfei arse şi turnând restul pe pământ şi arzând carnea sacrificiului pe altar.

Altarul jertfei arse, măsurând 2.25 m, atât în lungime, cât şi în lăţime şi 1.35 m în înălţime, a fost făcut din lemn de salcâm şi acoperit cu bronz. Oridecâte ori israeliţii se uitau la altarul jertfei arse, ei recunoşteau că ei erau cei care au fost închişi în judecata lor şi incapabili de a evita condamnarea lor. Şi, la fel cum animalul sacrificial a fost omorât, şi ei au realizat că au trebuit să moară datorită păcatelor lor. Dar şi au ajuns să creadă că Mesia va veni pe acest pământ şi le va şterge păcatele, fiind condamnat şi omorât, al fel ca jertfa sacrificială, datorită păcatelor lor.

Altarul jertfei arse a fost o umbră a lui Isus Hristos, Mântuitorul nostru. La fel cum animalele fără cusur au fost sacrificate cu întinderea mâinilor şi vărsarea sângelui său, Isus Hristos a venit la noi ca Fiu al lui Dumnezeu şi a purat condamnarea tuturor păcatelor noastre. Aşa cum jertfele sacrificiale din Vechiul Testament au trebuit să accepte toate păcatele, prin întinderea mâinilor şi vărsarea sângelui lor, El a acceptat toate păcatele lumii să treacă asupra Sa, fiind botezat de Ioan şi a purtat condamnarea acestor păcate, vărsându-Şi sângele pe Cruce.

În acest fel, altarul jertfei arse ne arată că Isus Hristos ne-a luat toate păcatele asupra Sa, cu botezul Său, a murit pe Cruce, a înviat din morţi şi astfel ne-a mântuit.

Când ne uităm la capitolul 4 al Cărţii Levitic, vedem că oridecâte ori preoţii unşi, întreaga congregaţie a Israelului, un conducător, sau oricare dintre oamenii obişnuiţi păcătuiau, primeau ştergerea lor de păcat, aducând lui Dumnezeu o jertfă sacrificială, punându-şi mâinile pe capul său, omorându-l, luându-I sângele şi luându-l la altarul jertfei arse şi oferindu-l lui Dumnezeu.

De fapt, deoarece acest altar al jertfei arse era unde israeliţii îşi dădeau jertfele arse în fiecare zi, nu trecea nici o zi când nu erau ocupaţi. Israeliţii care doreau să scape de păcatele lor, pregăteau un animal fără cusur şi-l dădeau lui Dumnezeu, pe altarul jertfei arse, ca jertfă sacrificială a lor. Păcătoşii îşi treceau toate păcatele asupra animalului sacrificial, punânduşi mâinile pe capul său, şi, ca judecată a acestor pcăate, îi luau sângele, tâindu-I gâtlejul. Atunci, preoţii puneau acest sânge al jertfei sacrificiale pe coarnele altarului jertfei arse şi-I ardeau carnea şi grăsimea pe altar. Aşa poporul lui Israel îşi primea ştergerea de păcat.

Indiferent de cine păcătuia, indiferent dacă era un lider al poorului lui Israel, Marele Preot, preoţii obişnuiţi, întreaga congregaţie, sau oricare dintre oamenii obişnuiţi, trebuiau să primească ştergerea lor de păcat, aducând un animal sacrificial, cum ar fi un bou, capră, sau berbec şi dându-l lui Dumnezeu, ca jertfa sacrificială.

Păcătoşii sau reprezentanţii lor trebuiau să-şi pună mâinile pe capul sacrificiului, îl omora, îi puneau sângele pe coarnele altarului jertfei arse, îi turnau restul sângelui pe pământ şi astfel ardeau grăsimea jertfei lor sacrificiale care-I ierta de păcatele lor. De aceea, mulţi trebuiau să-şi aducă animalele sacrificiale la altarul jertfei arse, să-şi întindă mâinile pe capul jertfelor, îi luau sângele şi-l dădeau la preoţi.

Când jertfele erau oferite la altarul jertfei arse, aceste jertfe sacrificiale trebuiau să fie fără cusur. Şi când păcătoşii îşi dădeau jertfele lui Dumnezeu, ei trebuiau să se asigure că aduc animale fără cusur, înaintea lui Dumnezeu şi doar întinzându-şi mâinile lor pe capurile acestor jertfe sacrificiale fără cusur, păcătoşenia lor era trecută asupra lor. Astfel, nimic nu putea fi lăsat pe dinafară, când ofereau jertfa sacrificială.

În mod normal, persoana care păcătuia, trebuia să-şi pună mâinile pe capul acestui animal sacrificial, dar când întreaga congregaţie a Israelului păcătuia, bătrânii săi reprezentanţi îşi întindeau mâinile asupra jertfei sacrificiale (Levitic 4:15). Bineînţeles, animalul sacrificial pe al cărui cap erau mâinile, trebuie să fie omorât prin tăiearea gâtlejului şi luându-I sângele. În final, trebuia să fie ars pe altar.

De aceea, fumul cărnii care ardea, grăsimea şi lemnul întotdeauna umplea locul din jurul altarului jertfei arse şi coarnele sale şi pământul de dedesubt, erau toate înmuiate cu sângele animalelor sacrificiale. Altarul jertfei arse era locul ştergerii de păcat, unde ofertele sacrificiale erau date de Dumnezeu, pentru a curăţi păcatele poporului Israel.

Acest altar al jertfei arse, unde fumul nu înceta niciodată să se ridice, era un pătrat, măsurând 2.25 m, atât în lungime, cât şi în adâncime, era de 1.35 în înălţime. Un grătar de bronz era aşezat în mijlocul său, iar fumul se ridicca neîncetat de la jertfele care ardeau prin focul lemnului de pe grătarul său. În acest fel, locul unde erau arse jertfele şi date lui Dumnezeu, era altarul jertfei arse.

Ustensilele altarului jertfei arse dădea la o parte şi înlătura cenuşa, erau toate făcute din bronz. Însuşi altarul jertfei arse era făcut prin acoperire cu bronz a lemnului de salcâm şi astfel altarul şi ustensilele sale erau toate făcute din bronz.

Acest bronz al jertfei arse ale altarului avea un înţeles definitiv spiritual. Bronzul se referă la judecata păcatului înaintea lui Dumnezeu. Astfel, altarul jertfei arse este locul care ne arată clar că cei păcătoşi sunt cel mai sigur judecaţi de păcatele lor. Dumnezeu îi va condamna cu siguranţă pe oameni pentru păcatele lor, fără greşală. Locul unde jertfele sacrificiale erau judecate indirect, de dragul păcătoşilor, prin ardere, era acest altar al jertfei arse şi altarul însuşi şi toate ustensilele sale erau făcute din bronz; astfel, aceste lucruri ne spun că fiecare păcat cel mai sigur face necesară judecata.

Altarul ne arată că, datorită păcatelor lor, oamenii sunt destinaţi să fie condamnaţi şi omorâţi, dar, aducându-le animalul lor sacrificial la altarul jertfei arse şi dându-l lui Dumnezeu, pot fi spălaţi de păcatele lor, să primească ştergerea de păcat şi astfel să trăiască din nou. Aici, jertfele care erau sacrificate pe altarul jertfelor arse toate ne spun că botezul lui Isus Hristos şi vărsarea Sa de sânge, a iertat păcatele credincioşilor. Astfel, această credinţă care a oferit jertfele sacrificiale la altarul jertfei arse, este continuată în timpul Noului Testament, ca şi credinţa în botezul şi sângele lui Isus Hristos.

Când credem în Isus Hristos ca Mântuitor al nostru, trebuie să-I dăm lui Dumnezeu credinţa noastră care crede în botezul lui Isus şi sângele Său, ca ştergerea noastră de păcat. ÎnVechiul Testament, această credinţă este urmărită până la credinţa care deschide şi intră în poarta curţii Cortului, împletit din aţa albastră, purpurie şi cărămizie şi inul subţire răsucit.

Ce a făcut Isus Hristos când a venit pe acest pământ?. Am fost păcătoşi; am păcătuit împotriva lui Dumnezeu şi am rupt Legea şi poruncile Sale. Dar pentru a şterge aceste păcate ale noastre, Isus Hristos a fost botezat de Ioan şi a luat păcatele lumii asupra Sa şi astfel Şi-a vărsat sângele pe Cruce. Aşa cum jertfa sacrificială a purtat păcatele israeliţilor, trecute cu întinderea mâinilor şi astfel a fost omorâtă şi arsă la altarul jertfei arse, deoarece Isus a venit pe acest pămât ca jertfa sacrificială fără cusur şi a fost botezat, atunci a putut să-Şi verse sângele sacrificiului pe Cruce şi să moară pe ea, în locul nostru. Fiind bătut în cuie, atât în mâini, cât şi picioare şi vărsându-Şi sângele, Domnul nostru a purtat condamnarea tuturor păcatelor pentru noi, în loc ca noi să fim condamnaţi pentru păcatele noastre. Astfel, El ne-a mântuit de toate păcatele şi condamnarea noastră.

Ce a făcut Isus Hristos, care a devenit adevărata substanţa a acestui altar al jertfei arse, când a venit pe acest pământ?. Isus Hristos ne-a mântuit, luând toate păcatele noastre asupra Sa cu botezul Său, fiind crucificat şi murind pe Cruce şi înviind din morţi. Domnul nostru a venit pe acest pământ, a completat mântuirea noastră sigură, şi apoi a urcat în Împărăţia Cerurilor.

Mai este un înţeles al altarului jertfei arse, care „se ridică”. De fapt, tu şi eu păcătuim în fiecare zi. De aceea, trebuie să ne dăm întotdeauna lui Dumnezeu, jertfa sacrificială. Este vreo zi când nu păcătuieşti deloc, ci trăieşti perfect?. Jertfele sacrificiale ale poporului Israel erau date încontinuu, până când preoţii erau prea obosiţi în a oferi aceste jertfe care iertau păcatele nenumărate ale israeliţilor şi nu mai puteau să le ducă. Deoarece poporul lui Israel călca Legea şi păcătuia în fiecare zi, ei trebuia să-şi dea jertfele sacrificiale în fiecare zi.

Moise, reprezentând Israelul, a declarat israeliţilor cele 613 articole din Legile şi poruncile lui Dumnezeu: „Acum, dacă veţi asculta glasul meu, şi dacă veţi păzi legământul Meu, veţi fi ai Mei dintre toate popoarele, căci tot pământul este al Meu; Îmi veţi fi o împărăţie de preoţi şi un neam sfânt. Acestea sunt cuvintele pe care le vei spune copiilor lui Israel” (Exod 19:5-6).

Atunci poporul Israel a promis, „Vom face tot ce a zis Domnul” (Exod 19:8). Astfel, poporul Israel a dorit să recuoască şi să creadă în acest Dumnezeu, iar ei au dorit ca acest Dumnezeu să-I protejeze. Ţinând tot ce Dumnezeu le-a vorbit, ei au dorit de asemenea să devină nu doar o comară specială pentru El, ci şi un regat al preoţilor şi o naţiune sfântă care a aparţinut lui Dumnezeu. Astfel, ei au încercat să ţină toate poruncile lui Dumnezeu pe care El I le-a dat.

A ştiut Dumnezeu deja că israeliţii vor păcătui?. Bineînţeles că da. De aceea Dumnezeu l-a chemat pe Moise la muntele Sinai, i-a arătat Cortul în viziune, i-a explicat formatul său în detaliu, i-a spus să-l construiască, şi l-a făcut să-l construiască în mod potrivit. Şi El a stabilit de asemenea sistemul sacrificial, prin care jertfele trebuiau să fie date în acest Cort.

Când poporul Israel căuta să dea lui Dumnezeu jertfe de păcat, ei trebuiau să aducă un bou fără cusur, o oaie, capră, o turturea sau un porumbel; şi să salveze câteva excepţii, ei trebuiau să se asigure că-şi trec păcatele asupra jertfei sacrificiale, punându-şi mâinile pe capul său (Levitic 1:1-4). Atunci îi luau sângele, tăindu-I gâtlejul şi dând acest sânge preoţilor. Atunci, preoţii lor luau aest sânge, îl puneau pe coarnele altarului jertfei arse, turna restul sângelui pe pământ, tăia jertfa sacrificială în bucăţi, punea aceste bucăţi pe altar şi le oferea lui Dumnezeu, arzându-le.

Aşa israeliţii puteau fi iertaţi de păcatele lor. Când jertfa era arsă, trebuia să ardă nu doar carnea sa, ci şi să scoată şi să ardă toată grăsimea sa din măruntaie şi ficat. Astfel, Dumnezeu ierta păcatele israeliţilor.

Când ne uităm la noi înşine, putea realiza de fapt că nu putem decât să păcătuim tot timpul. Noi ne trăim vieţile întotdeauna păcătuind. Comitem păcate nenumărate din diferite motive, indiferent deoarece suntem slabi, avem prea multe greşeli, suntem prea lacomi, sau avem prea multă putere. Chiar printre cei care cred în Isus ca Mântuitor al lor nu este nimeni care nu păcătuieşte.

Singurul mod pentru noi, care păcătuim întotdeauna în acest fel, chiar dacă credem în Dumnezeu, de a fi spălaţi de toate aceste păcate şi să fim mântuiţi, este să credem în botezul lui Isus Hristos. El este Dumnezeu Însuşi care a venit prin apă şi sânge (1 Ioan 5:6), El a venit pe acest pământ ca jertfă sacrificială a altarului jertfei arse, prin aţa albastră, purpurie şi cărămizie şi inul subţire răsucit. Când acest Isus ne-a luat păcatele asupra Sa, fiind botezat şi a plătit plata păcatelor noastre, vărsându-Şi sângele pe Cruce, şi murind pe ea, cum am putea noi să nu primim ştergerea păcatului, prin credinţă?. Datorită mântuirii lui Isus Hristos, Mesia al nostru, prin credinţa pe care tu şi eu putem primi ştergerea noastră de păcat, totul odată.

Deşi păcătuim întotdeauna, datorită mântuirii botezului şi sângelui pe care Isus Hristos a împlinit-o când a venit pe acest pământ, am putut fi eliberaţi din toate păcatele noastre. Domnul nostru ne-a luat păcatele asupra Sa, cu botezul Său, a purtat păcatele lumii la Cruce şi a fost crucificat şi astfel ne-a eliberat din păcatele noastre în întregime. Fiind botezat pentru păcatele noastre, purtând condamnarea păcatelor noastre, cu crucificarea Sa şi înviind din morţi, El ne-a mântuit în întregime, noi care credem în acest adevăr. Deşi nu am putut decât să fim condamnaţi pentru păcatele noastre, datorită dragostei mântuirii şi milei pe care Isus ne-a dat-o prin aţa albastră, purpurie şi cărămizie, tu şi eu am fost mântuiţi prin credinţă. Cu alte cuvinte, Dumnezeu ne-a mântuit din păcatele noastre. Crezând în El că am fost eliberaţi din păcatele noastre. Aceasta ne arată altarul jertfei arse.

Poate crezi că în interiorul Cortului totul era frumos, dar dacă ai intrat de fapt în curţile sale, ai întâmpina o scenă neaşteptată şi dezgustătoare. Altarul de bronz al jertfei arse, avea formă rectangulară, ar fi ameninţător de fum şi foc, oricând. Altarul de bronz ar aştepta păcătoşii, pământul său ar fi înmuiat în sânge şi oricine ar putea realiza că aceasta a fost locul de condamnare a păcatului. Deoarece acest loc a fost unde jertfele sacrificiale erau date în fiecare zi, ai fi copleşit de duhoarea cărnii şi lemnului ars.

Pe lângă altarul jertfei arse, sângele curgea ca un râu. Oridecâte ori israeliţii păcătuiau, ei îşi aduceau animalul sacrificial la Cort, îşi trceau păcatele asupra sa prin punerea mâinilor lor, îi tăiau gâtlejul, îi trăgeau sângele şi dădeau acest sânge preoţilor. Atunci, preotul punea acest sânge pe coarnele altarului jertfei arse şi turna restul pe pământ.

Atunci, ei tăiau jertfa în bucăţi şi împreună cu rinichii şi grăsimea sa, puneau carnea pe grătar şi le ardea. Când sângele este luat, el este foarte fluid la început, curgând roşu. Dar după ceva timp, el se coagulează şi devine foarte lipicios. Dacă ai fi intrat de fapt vreodată în Cort, ai fi văzut acest sânge oribil.

Oridecâte ori poporul lui Israel călca poruncile lui Dumnezeu, prin altarul jertfei arse, ei recunoşteau că trebuiau să moară la fel ca jertfele lor sacrificiale pe altar. De ce?. Deoarece Dumnezeu a făcut legământul Său cu ele, cu sânge. „Dacă ţii Legea Mea, vei deveni poporul Meu şi o împărăţie de preoţi, dar dacă nu o ţii, mori”. Astfel Dumnezeu a stabilit legământul Său cu sânge. Astfel, poporul Israeliţilor l-au acceptat ca un fapt dat, ca, dacă ei păcătuiesc şi calcă Legea, trebuia să-şi verse sângele.

De fapt, nu doar israeliţii, ci şi cei care cred în Dumnezeu, trebuie cu toţii să-şi dea sângele sacrificiului pentru păcatele lor. Aceasta ne arată că oricine păcătuieşte înaintea lui Dumnezeu şi de aceea are un păcat în inima sa, indiferent cât de mic sau mare este, trebuie să întâmpine condamnarea aceastui păcat, drept rezultat. Deşi legea judecăţii-că plata păcatului este moartea-se aplică la oricine înaintea lui Dumnezeu, nu sunt atât de mulţi oameni cărora de fapt le este frică de judecata lui Dumnezeu şi astfel ei înşişi încearcă să comită legea lui Dumnezeu a mântuirii, manifestată în sistemul Său sacrificial.

Altaul jertfei arse ne spune că, potrivit legii care stabileşte plata păcatului ca moarte, Isus Hristos ne-a mântuit păcatele şi condamnarea noastră prin aţa albastră, purpurie şi cărămizie şi inul subţire răsucit, manifestat în poarta curţii Cortului. Pentru noi, care păcătuim întotdeauna şi trebuie să fim condamnaţi pentru păcatele noastre, Isus Hristos a venit pe acest pământ în carne de om, ne-a luat toate păcatele, nouă, omenirii, asupra corpului Său, fiind botezat de Ioan, a purtat mari suferinţi şi durere, S-a sacrificat şi astfel te-a mântuit pe tine şi pe mine din păcatele noastre.

Deoarece Hristos Şi-a sacrificat corpul şi astfel n-e mântuit, pentru ca tu şi eu să fim eliberaţi din păcatele noastre, prin credinţă. De dragul celor care nu au putut decât să moară din cauza păcatelor lor, cu alte cuvinte, Isus Hristos le-au luat toate păcatele asupra Sa, cu botezuL Său, a fost crucificat la moarte, a înviat din morţi şi astfel i-a mântuit din toate păcatele şi condamnarea lor.

Când ne uităm la acest altar al jertfei arse, ajungem să avem această credinţă. Văzând că jertfa sacrificială era dată la altar tot timpul, realizăm şi credem că chiar dacă noi suntem cei care trebuie să murim datorită păcatelor noastre zilnice, Dumnezeu nu ne-a transformat în jertfele Sale sacrificiale, ci în schimb Domnul Însuşi a venit pe acest pământ şi ne-a împlinit mântuirea. Fiind botezat, vărsându-Şi sângele pe Cruce şi înviind din morţi, Isus ne-a mântuit.

De aceea, Dumnezeu Tatăl a acceptat jertfa sacrificială a israeliţilor şi le-a iertat oate păcatele, în loc de a-i condamna pentru păcătuire. Făcând poporul Israel să-şi treacă păcatele asupra animalului lor sacrificial, punându-şi mâinile asupra capului său şi făcându-i să-l omoare şi să-I ofere sângele, carnea şi grăsimea, Dumnezeu a iertat păcatele israeliţilor. Prin această jertfă sacrificială, El ne-a spălat de toate păcatele, de asemenea. Nimic altceva decât această milă a lui Dumnezeu şi dragostea Sa.

Dacă Dumnezeu te-ar judeca pe tine şi pe mine şi pe tot poporul Israel, doar potrivit Legii Sale, câţi ar mai rămânea în viaţă pe acest pământ?. Dacă Dumnezeu ne măsoară şi ne judecă doar prin Legea Sa, nimeni dintre noi nu ar trăi nici măcar o zi. Vasta majoritate dintre noi nu ar dura nici măcar 24 de ore, ci ar muri în doar câteva minute. Unii dintre noi ar putea să moară doar într-o oră, în timp ce alţii ar putea dura 10 ore, dar diferenţa este nesemnificativă- oricum ar fi, am fi toţi destinaţi să murim. Oamenii nu ar putea trăi atâta timp cât trăiesc acum, atingând 60, 70, 80, şi chiar mai încolo. În nici un timp, fiecare ar fi condamnat.

Gândeşte-te ce s-a întâmplat în această dimineaţă. Fiul tău încă se mai luptă cu sculatul din pat, după ce a stat treaz toată noaptea, petrecând. Soţia ta încearcă să-l trezească. Apare o partidă de strigăte, cu fiul tău strigând la mama sa deoarece îl trezeşte, iar soţia ta strigând la fiul tău pentru că strigă la ea-şi astfel începe bătălia de dimineaţă. În final, aici atât mama, cât şi fiul sfârşesc păcătuind înaintea lui Dumnezeu, şi nimeni dintre ei nu ar dura nici măcar astăzi, deoarece ambii ar fi condamnaţi pentru aceast păcat.

Dar Dumnezeu nu ne face după păcatele noastre doar prin Legea Sa neprihănită. „Nu ne face după păcatele noastre, nu ne pedepseşte după fărădelegile noastre” (Psalm 103:10).

Departe de a ne judeca prin Legea neprihănită, în schim Dumnezeu a preătit jerfa sacrificială, care ne-a lua locul, pentru a împlini această Lege neprihănită. Pentru a ne face să ne trecem păcatele asupra acestei jertfe, întinzându-ne mâinile asupra ei şi făcându-ne să oerim sângele acestei jertfe, în de propria noastră viaţă, Dumnezeu a acceptat viaţa viaţa jertfei sacrificiale, în loc de propria noastră viaţă şi a iertat toate păcatele omenirii, inclusiv ale noastre şi ale israeliţilor şi ne-a mântuit de toate şi ne-a făcut să trăim din nou. Mântuind pe credincioşi de păcatele lor, Dumnezeu i-a făcut poporul Său. Astfel Dumnezeu a transformat poporul Israel în preoţi ai Împărăţiei lui Dumnezeu.

Jertfa sacrificială aici se referă la nimeni altcineva decât Isus Hristos. Datorită păcatelor noastre, Isus Hristos a devenit această jertfă sacrificială şi pentru a ne mântui pe noi care am dat faţă cu condamnarea păcatului, El ne-a luat toate păcatele asupra Sa cu botezul, Şi-a vărsat sângele şi a murit pe Cruce. Pentru a ne mântui de păcatele noastre, singurul Fiu al lui Dumnezeu a venit pe acest pământ în carnea unui om şi a devenit jertfa sacrificială, prin botezul Său, totul în ascultare de voia Tatălui. Luând păcatele omenirii asupra Sa, cu botezul Său primit de la Ioan, ducând la Cruce aceste păcate ale lumii, fiind crucificat, vărsându-Şi sângele, şi astfel sacrificându-Se şi murind, şi înviind din morţi, Isus te-a mântuit pe tine şi pe mine, în întregime.

Când auzim de Cuvântul mântuirii care ne spune că Isus, în locul nostru, a fost botezat, crucificat şi a înviat din morţi în trei zile, inimile noastre sunt mult inspirate. Deoarece El, care era fără păcat, a primit, în locul nostru, botezul care ne-a trecut toate păcatele asupra Sa şi ca plată pentru aceste păcate, El a purtat tot felul de persecuţii, opresiune, durere, suferinţă, şi în final moarte, toate care ar fi trebuit să fie ale noastre, în primul rând. Astfel, când Hristos ne-a mântuit de păcatele noastre, nimic nu putea fi mai rău decât să nu crezi în acest adevăr.

Când Isus Hristos ne-a purtat condamnarea acestor păcate, prin botezul mântuirii Sale pentru noi şi când ne-a mântuit pe mine şi pe tine din păcatele noastre, sacrificându-Se în locul nostru, trebuie să avem felul de credinţă care spune, „Mulţumesc, Doamne!”. Deşi mulţi oameni sunt care sunt inspiraţi uşor de poveşti de dragoste impersionante, sau cam orice de poveşti care te ating la inimă, când e vorba de inimile lor înspre dragostea lui Dumnezeu necondiţionată, sunt reci ca gheaţa. Când harul Domnului nostru este atât de mare, încât a fost botezat şi a murit pe Cruce de dragul nostru, încă sunt oameni fioroşi care nu realizează acest har şi care nu-I mulţumesc deloc pentru aceasta.

Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a venit pe acest pământ şi a devenit jertfa sacrificială pentru noi. El ne-a acceptat toate păcatele asupra corpului Său, cu botezul Său, şi S-a sacrificat, dându-Şi corpul pe Cruce. El a fost pălmuit, dezbrăcat, persectat şi asuprit, totul pentru noi. Aşa ne-a mântuit El. Crezând în acest adevăr, am devenit copiii lui Dumnezeu. Aceasta este cea mai mare inspiraţie dintre toate, marele har al lui Dumnezeu, pe care cuvintele nu-l pot exprima. Când Hristos ne-a mântuit în acest fel, mâ întristează adând să văd că mulţi oameni încă nu cred şi-I mulţumesc, chiar după ce-l aud.

Deoarece Isus a venit pe acest pământ, a primit boteul Său şi S-a sacrificat, ca tu şi eu să fim mântuiţi de toate păcatele noastre. De aceea, Isaia 53:5 spune, „Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi”.

Noi păcătuim în întreaga noastră viaţă. Pentru a ne mântui, noi care nu am putut decât să fim condamnaţi din toate păcatele noastre, condamnare, distrugere şi blestem, Domnul nostru a părăsit tronul Împărăţiei Cerurilor şi a venit jos pe acest pământ. Şi-a aplecat capul înaintea lui Ioan şi a fost botezat, a purtat aceste păcate la Cruce şi a suferit foarte mult, Şi-a vărsat tot sângele inimii pe pământ, a înviat din morţi, a devenit jertfa sacrificială pentru noi, şi a devenit adevăratul Dumnezeu al mântuirii noastre.

Te gândeşti la acest fapt şi-l ţii adânc în inima ta?. Când auzi Cuvântul, este potrivit doar ca tu să crezi şi să fii mult inspirat în inima ta că Isus Hristos a venit într-adevăr pe acest pământ în carnea unui om şi că a fost botezat, crucificat până la moarte, şi înviat, pentru a-Şi mântui poporul din păcatele lor. Dacă realizăm că noi toţi am fost destinaţi iadului, realizăm adânc în inimile noastre, doar cât de măreţ inspirantă şi mulţumitoare este această mântuire. Deşi am dorit să credem în Dumnezeu şi să devenim poporul Său, nu a fost nici o cale pentru noi de a reliza aceasta. Dar pentru mine şi pentru, care am căutat cu adevărat ştergerea de păcat, El ne-a întâlnit cu Cuvântul adevărului, că Hristos a venit pe acest pământ, a fost botezat, a murit pe Cruce şi a înviat din morţi în trei zile.

Dacă nu ar fi fost sacrificiul lui Isus, cum am fi putut primi mântuirea noastră? Nu am fi putut niciodată! Dacă nu ar fi fost botezul lui Isus şi sângele Său şi sângele Crucii şi dacă nu ar fi fost mântuirea aţei albastre, purpurii şi cărămzii şi inul subţire răsucit din Cort, mântuirea nu ar fi fost pentru noi doar un vis al unei nopţi de vară. Dacă nu ar fi fost sacrificiul Său, noi nu am fi putut niciodată să fim eliberaţi din păcatele noastre şi să evităm pedeapsa lor, ci am fi aruncaţi în focul veşnic al iadului şi am fi suferit pentru totdeauna. Totuşi Hristos ne-a mântuit, sacrificându-Se de dragul nostru, la fel ca jertfa sacrificială din Vechiul Testament.

Cititorii mei dragi, nutrebuie niciodată să uitaţi adevărulaţei albastre, purpurii şi cărămizii şi inul subţire răsucit, folosit pentru Cort. Inul subţire răsucit este Cuvântul lui Dumnezeu promis cu mult timp în urmă, că El Însuşi va veni la noi ca Mântuitor al nostru personal, şi potrivit cu această promisiune, Isus Hristos a venit pe acest pământ, ne-a luat păcatele asupra Sa prin botezul Său. El a fost botezat, cu alte cuvinte, potrivit promisiunii că El ne va mântui din păcatele noastre şi ne va elibera din condamnarea noastră. Pentru a ne lua păcatele şi păcatele fiecăruia din această lume, asupra Sa, El a fost botezat de Ioan, şi într-adevr a purtat toate păcatele lumii. Trebuie ca niciodată să nu uităm aceasta, deoarece dacă uităm că Isus a venit ca jertfă a noastră sacrificială şi ne-a luat toate păcatele asupra Sa, prin botezul Său, nu ar fi nici o mântuire.

Mai mult, noi trăim în această lume ataşându-ne o importanţă de sine. Inimile oamenilor sunt astfel că deşi nu pot tolera să audă pe altcineva lăudându-se, totuşi ei înşişi le place să se laude. Dar a venit un anume timp când am început să mă laud nu cu mine, ci cu altcineva, şi atunci a fost când am devenit recunoscător lui Isus pentru că m-a mântuit prin aţa albastră, purpurie şi cărămizie şi inul subţire răsucit. Cu alte cuvinte, am ajuns să mă laud cu Isus. Acum spun şi mă laud cât de des pot, că Isus a venit pe acest pământ; că pentru a ne spăla de păcatele noastre, El ne-a luat toate păcatele asupra Sa, fiind botezat; că Isus a putut să fie crucificat pe contul botezului Său; şi că aşa ne-a mântuit Domnul nostru. Nu eşuez în a mă lăuda cu acest adevăr, să-l predic şi să-I dau toată slava lui Dumnezeu.

Totuşi, sunt prea mulţi oameni care, deşi cred în Isus, predică Cuvântul, în timp ce lasă pe dinafară botezul Său, sau doar se laudă ei înşişi, împrumutând numele Său. A fost un pastor fals care obişnuia să pretindă că cheltuia doar 300 de dolari pe lună pentru traiul său. De parcă ar fi fost o mare realizare, obişnuia să se laude că putea să se descurce doar cu 300 de dolari pe lună, şi că nu trebuie să mai ia bani când călătoreşte, deoarece enoriaşii săi îi plătesc toat cheltuielile sale. Dar, nu sunt banii credincioşilor cumva bani?. Banii aceştia nu contează nimic, în timp ce doar banii săi contează? Acest lider creştin pretindea că tot ce avea de făcut era doar să se roage oridecâte ori avea nevoie de ceva. „Dumnezeule, acoperă-mi cheltuielile de călătorie! Cred în tine, Doamne!”. Cu această rugăciune, un sfânt sărea şi îi dădea o grămadă de bani, a mărturisit. Uitându-vă la astfel de oameni care spun astfel de lucruri, de parcă ar fi ceva cu care să te lauzi, ce fel de gânduri vă vin în minte?.

Matei 3:13-17 afirmă, „Atunci a venit Isus din Galilea la Iordan, la Ioan, ca să fie botezat de el. Dar Ioan căuta să-l oprească. „Eu”, zicea el, „am trebuinţă să fiu botezat de Tine, şi Tu vii la mine?” Drept răspuns, Isus i-a zis: „Lasă-Mă acum, căci aşa se cade să împlinim tot ce trebuie împlinit”. Atunci Ioan L-a lăsat. De îndată ce a fost botezat, Isus a ieşit afară din apă. Şi în clipa aceea cerurile s-au deschis, şi a văzut pe Duhul lui Dumnezeu pogorându-Se în chip de porumbel şi venind peste El. Şi din ceruri s-a auzit un glas, care zicea: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea””. Acest pasj descrie ce s-a întâmplat când Isus a fost botezat. Când Isus a fost botezat de Ioan Botezătorul, la Râul Iordan şi a ieşit din apă, poarta Cerurilor s-a deschis, iar vocea lui Dumnezeu Tatăl s-a auzit,: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea”. Ioan Botezătorul a fost uimit pe atunci.

Ioan Botezătorul a fost uimit de două ori la acest Râu al Iordanului. Prima dată a fost uimit când a văzut că Isus a venit la el şi a dorit să fie botezat de el, şi a fost uimit din nou, după ce L-a botezat pe Isus, când poarta Cerurilor s-a deschis şi s-a auzit vocea lui Dumnezeu Tatăl, zicând, „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea”.

Care este motivul pentru care Isus a fost botezat de Ioan Botezătoul? Matei 3:15 aici ne dă răspunsul. Să citim versetele 15 şi 16 din nou: „Drept răspuns, Isus i-a zis: „Lasă-Mă acum, căci aşa se cade să împlinim tot ce trebuie împlinit”. Atunci Ioan L-a lăsat. De îndată ce a fost botezat, Isus a ieşit afară din apă. Şi în clipa aceea cerurile s-au deschis, şi a văzut pe Duhul lui Dumnezeu pogorându-Se în chip de porumbel şi venind peste El”.

Matei 3:15 ne spune motivul pentru care Isus a fost botezat de Ioan Botezătorul. Chiar dacă Isus a fost Mrele Preot al Împărăţiei Cerurilor şi singurul Fiu al lui Dumnezeu, touşi El a venit pe acest pământ, luând aceste păcate asupra Sa şi fiind crucificat în locul nostru. De aceea Isus a căutat să fie botezat de Ioan.

Dar de ce Isus a fost botezat de nimeni altcineva decât Ioan Botezătorul?. Deoarece Ioan Botezătoul a fost reprezentantul omenirii, deoarece a fost cel mai mare dintre cei născuţi de femei. Mate 11:11 spune, „Adevărat vă spun că, dintre cei născuţi din femei, nu s-a sculat nici unul mai mare decât Ioan Botezătorul. Totuşi, cel mai mic în Împărăţia cerurilor este mai mare decât el”. Ioan Botezătorul a fost servitorul lui Dumnezeu, profeţit din timpul Vechiului Testament, în cartea Maleahi: „Iată, vă voi trimite pe proorocul Ilie, înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşată”(Maleahi 4:5). Ioan Botezătorul a fost chiar acest Ilie pe care Dumnezeu îl promisese să-l trimită.

De ce Dumnezeu l-a chemat pe Ioan Botezătorul, ca Ilie?. Ilie a fost un profet care a întors inimile israeliţior la Dumnezeu. Pe atunci, poporul Israel slujea lui Baal, ca dumnezeu al lor, dar Ilie le-a arătat clar cine era adevăratul Dumnezeu, indiferent că era Baa l sau Iehova Dumnezeu. El a fost profetul care, cu această credinţă şi prin jertfa sacrificială, a demonstrat poporului Israel cine era Dumnezeul care trăieşte, şi astfel i-a condus, pe ei care slujeau idolilor, înapoi la adevăratul Dumnezeu. De aceea la sfârşitul Vechiului Testament, Dumnezeu a promis, „Vă voi trimite pe Ilie”. Deoarece toate fiinţele umane, care au fost făcute după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, au fost pe calea greşită a idolatriei şi slujirii la demoni, Dumnezeu a spus că Îşi va trimite servitorul care îi va conduce înapoi la Dumnezeu. Cel care va fi venit astfel, este Ioan Botezătorul.

Matei 11:13-14 afirmă, „Căci până la Ioan au prorocit toţi proorocii şi Legea. Şi, dacă vreţi să înţelegeţi, el este Ilie, care trebuia să vină”. Aceste Ilie care trebuie să vină nu este nimeni altul decât Ioan Botezătorul. În versetele 11-12 este scris, „Adevărat vă spun că, dintre cei născuţi din femei, nu s-a sculat nici unul mai mare decât Ioan Botezătorul. Totuşi, cel mai mic în Împărăţia cerurilor este mai mare decât el. Din zilele lui Ioan Botezătorul până acum, Împărăţia cerurilor se ia cu năvală, şi cei ce dau năvală, pun mâna pe ea”.

Astfel, când este spus aici că, „dintre cei născuţi din femei, nu s-a sculat nici unul mai mare decât Ioan Botezătorul”. Înseamnă că Dumnezeu l-a ridicat pe Ioan Botezătorul ca reprezentant al întregii omeniri. Dumnezeu a făcut ca Ioan Botezătorul să fie născut pe acest pământ, cu şase luni înaintea naşterii lui Isus. Iar Dumnezeu l-a pregătit ca ultim profet şi preot al Vechiului Testament. De aceea, ca Mare Preot al pământului, Ioan Botezătorul L-a botezat pe Isus Hristos şi astfel a trecut toate păcatele omenirii asupra Sa. Cu alte cuvinte, motivul pentru care Isus Hristos a fost botezat de către Ioan Botezătorul a fost pentru a lua toate păcatele omenirii asupra Sa cu botezul Său.

De aceea Isus a spus în Matei 3:15, „Lasă-Mă acum, căci aşa se cade să împlinim tot ce trebuie împlinit.” Deoarece ceea ce trebuia împlinit nu putea fi împlinit doar când Isus a primit botezul Său de la Ioan Botezătoul, pentru a accepta toate păcatele lumii, Isus a spus că aşa se cădea.

Acest botez pe care l-a primit Isus de la Ioan este la fel cu întinderea mâinilor din Vechiul Testament. Cu alte cuvinte, a fost întinderea mâinilor care a fost făcută înaintea altarului jertfei arse din timpul Vechiului Testament, pentru a trece păcatele cuiva asupra jertfei sacrificiale. Venind pe acest pământ şi fiind botezat, Isus Hristos a împlinit promisiunea întinderii mâinilor-promisiunea făcută oricând jertfele zilnice erau oferite când păcătoşii îşi treceau păcatele asupra jertfei sacrificiale, punându-şi mâinile asupra capului său şi oridecâte ori jertfa anuală era oferită în ziua a 10-a din luna a şaptea, ziua marii ispăşiri, prin care Marele Preot trecea păcatele anuale ale tuturor israeliţilor, asupra jertfei de sacrificiu, prin punerea mâinilor sale pe capul său.

La fel ca punerea mâinilor dinVechiul Testament, El a spălat toate aceste păcate şi deoarece El a luat asupra Sa toate aceste păcate ale omenirii, El a purtat condamnarea acestor păcate, în locul nostru şi a fost crucificat. Astfel, Isus Hristos a putut deveni adevăratul Dumnezeu al mântuirii noastre.

Astfel, trebuie să admitem că, datorită păcatelor noastre, nu am putut decât să întâmpinăm moartea noastră sigură şi să fim condamnaţi. Trebuie să cunoaştem aceasta şi să o simţim. Şi trebuie să realizăm că Isus Hristos, Mântuitorul nostru, ne-a mântuit venind pe acest pământ şi fiind crucificat de dragul nostru-adică, prin lucrările Sale de mântuire cu botezul, crucificarea şi învierea Sa, Isus Hristos ne-a spălat toate păcatele şi ne-a mântuit în îîntregime de păcatele noastre. De asemenea, trebuie să credem că Isus ne-a dat darul mântuirii, că a împlinit mântuirea noastră şi ne-a dat această mântuire completă ca şi dar al Său pentru noi. Isus a împlinit ce trebuia de împlinit, astfel că dacă cineva ar crede doar şi dacă cineva ar accepta doar, el/ea cu siguranţă că ar fi mântuit(ă).

Pentru a ne face să realizăm aceasta, poarta curţii Cortului a fost împletită din aţa albastră, purpurie şi cărămizie şi inul subţire răsucit. De asemenea acesta este motivul pentru care ar trebui să vedem mai întâi altarul jertfei arse dacă deschidem şi intrăm în această poartă a curţii Cortului. Jertfele care au fost date la altarul jertfelor arse, au fost de asemenea umbra metodei de mântuire, prin car eIsus Hristos ne-a mântuit. Jertfele care au fost sacrificate la altarul jertfei arse au trebuit să accepte nelegiuirile păcătoşilor asupra lor, prin întinderea mâinilor şi să sângereze până la moarte în locul păcătoşilor. Sângele jertfelor sacrificiale a fost atunci pus pe coarnele altarului, iar restul a fost stropit pe pământ. Atunci, ei ofereau carnea şi grăsimea animalelor pe altarul jertfelor arse. Aceastea au fost metoda prin care jertfele sacrificiale au fost date lui Dumnezeu. Toate aceste trăsături ale jertfelor sacrificiale au fost exact ca metoda prin care Isus Hristos a devenit Mântuitorul nostru. Prin jertfele sacrificiale, cu alte cuvinte, Dumnezeu ne-a arătat că Isus Hristos va veni pe acest pământ şi ne va mântui în acest fel.

Fără îndoială, mâinile păcătoşilor trebuiau să fie puse pe animalele sacrificiale, date la altarul jertfei arse. De acea Cortul ne spune despre evanghelia apei şi a Duhului. Venind pe acest pământ, Isus Hristos a fost botezat pentru a lua păcatele omenirii asupra Sa. Botezul este icoana închipuitoare a mântuirii pe care Isus Hristos l-a primit pentru a devei jertfa sacrificială pentru toţi păcătoşii lumii, înaintea lui Dumnezeu Tatăl

Prin acest Cort, putem avea aacum credinţă clară. Aşa cum jertfa sacrificială a acceptat păcatele poporului Israel în ziua Ispăşirii, prin întinderea mâinilor Marelui Preot şi aşa cum trebuia să fie sacrificat în locul lor, deoarece păcatele lor acum au trecut asupra sa. (Levitic 16), Isus Hristos a venit pe acest pământ pentru a ne lua păcatele asupra Sa şi pentru a deveni jertfa noastră sacrificială pentru aceste păcate, a devenit într-adevăr jertfa noastră sacrificială şi astfel ne-a mântuit de toate păcatele şi condamnarea noastră. Acum putem crede în această mântuire a dragostei. Crezând în acest adevăr, putem mulţumi şi replăti datoria lui Dumnezeu pentru această mântuire a dragostei pe care El ne-a dat-o.

Indiferent cât de mult poate cunoaşte cineva Cortul, dacă el/eanu crede, atunci toată această cunoaştere este fără folos. Astfel, trebuie să realizăm precum şi să credem, doar cât de important este cu adevărat botezul lui Isus Hristos. Cortul are trei porţi, toate erau împletite din aţa albastră, purpurie şi cărămizie şi inul subţire răsucit. Oamenii pot să exprime fiecare poartă a Cortului, în mod diferit, din cauza ignoranţei lor.

În ordinea aţelor, prima care trebuia să fie împletită, a fost aţa albastră, urmată aţa purpurie, aţa cărămizie şi inul subţire răsucit. Doar făcând poarta în acest fel, poate fi descrisă în mod potrivit ca şi adevărata poartă a Cortului, deoarece exact aşa a poruncit Dumnezeu israeliţilor să o construiască, în timpul Vechiului Testament.

A fost un motiv pentru care porţile au trebuit să fie făcute în acest fel. Indiferent cum a fost născut Isus Hristos pe acest pământ, ca Mântuitor al omenirii, în carne de om şi prin corpul Fecioarei Maria, dacă nu ar fi fost botezat pentru a ne lua păcatele asupra Sa mai întâi, nu ar fi devenit Mântuitorul nostru adevărat. Dacă nu ar fi fost botezat, El nu putea fi crucificat şi nici să moară pe Cruce. Astfel, aţa albastră a trebuit să fie împletită mai întâi, iar importanţa sa relativă erea de asemenea critică.

De aceea, trebuie să credem în Isus Hristos, care ne-a mântuit din păcatele noastre. Putem fi născuţi din nou cu adevărat, doar când credem în mântuirea pe care acest Fiu al lui Dumnezeu, Isus Hristos, Mântuitorul nostru, ne-a dat-o. Când credem în Fiul lui Dumnezeu, ca Dumnezeu al mântuirii noastre, şi când credem în adevărul că a venit pe acest pământ, ne-a luat păcatele asupra Sa, totul odată, fiind botezat pentru noi şi a purtat condamnarea noastră pe Cruce, atunci putem primi mntuirea noastră adevărată.

Deoarece Isus Hristos nu a putut să ne ia păcatele asupra Sa, în orice alt fel, decât prin botezul Său, doar prtându-ne păcatele exact prin această metodă a putut să meargă la Cruce, să-Şi verse sângele şi să moară pe ea. Indiferent cum este Fiul lui Dumnezeu şi cum a venit pe acest pământ ca Mântuitor al nostru, dacă nu ne-ar fi luat păcatele asupra Sa prin botezul Său, mântuirea noastră nu ar fi putut fi găsită niciodată în această lume.

De aceea, este esenţial să mărturiseşti în detaliu evidenţele biblice, pentru a fi în convingere deplină că păcatele tale au fost şterse deja.

Să presupunem pentru un moment că datorezi o datorie considerabilă. Atunci cineva îţi spune, „Nu te îngrijora; o voi plăti pentru tine. Nu e nevoie să te îngrijorezi; voi rezolva această problemă”. Oridecâte ori îl întâlneşti, acest om continuă să-ţi spună, „Nu ţi-a spus să nu te îngrijorezi? Ţi-am spus că o să mă îngrijez de aceasta!”. Să mai presupunem că această persoană chiar se mânie, întrebând de ce nu îl crezi. Chiar dacă această persoană îţi spune în fiecare zi, „Am plătit-o toată; ai doar încredere în mine!, când de fapt nu ţi-a plătit datoria, ai fi eliberat cu adevărat din această datori, doar crezându-l?. Bineînţeles că nu!

Indiferent cât de încrezător îţi spune, „Dacă ai încredere în mine, toată datoria ta este rezolvată”, dacă nu a plătit-o de fapt, atunci datoria ta rămâne aşa cum este, iar această persoană doar te înşală. Astfel îl întrebi din nou şi din nou, „Deci, mi-ai plătit datoria?”. Atunci el îţi spune în mod repetat, „De ce te îndoieşti atât de mult? Ai doar încredere în mine, necondiţionat. Ţi-am spus că-ţi plătesc toată datoria. Tot ce trebuie să faci este doar să mă crezi, şi totuşi eşti atât de suspicios!. Nu fi aşa!”. Deci, să presupunem din nou, ai avut încredere în el cu toată inima ta. Dar, indiferent cât de mult ai crezut în el, dacă te fapt nu ţi-a plătit datoria, atunci cuvintele sale sunt toate minciuni.

Creştini de azi spun, „Isus te-a mântuit, vărsându-Şi sângele preţios pe Cruce. Acolo, El a purtat toată condamnarea păcatului. Aşa te-a mântuit”. Mulţi pastori predică în felul acesta, congregaţiilor lor. Când cineva din congregaţie se ridică şi le spune, „Dar încă sunt păcătos!”, ei spun, „Aceasta e deoarece ai puţină credinţă. Doar crede! Nimic altceva decât credinţa ta este păcatul tău!”. „Şi eu doresc cu adevărat să cred, domnule. Dar nu ştiu de ce nu pot să cred”. Nu ştiu de ce sunt păcătos, chiar dacă cred. Cred cu adevărat”. „Nu ai destulă credinţă. Tu ai nevoie să crezi mai mult. Urcă pe un munte şi încearcă să posteşti. Crede, în timp ce nu mănânci?”. „Pot să cred, doar să evit să nu mănânc?” „Nu, trebuie să încerci să crezi, în timp ce posteşti”.

Mulţi dintre pastorii de azi îţi spun să crezi, totuşi, nu rezolvă problema păcatelor tale, şi încearcă doar să mustre că nu crezi. Din partea ta, încerci să crezi şi totuşi este prea greu să crezi, sau crezi cu adevărat orbeşte, dar problema păcatelor tale încă rămâne. Ce e greşit aici? Ce poate explica aceasta? Oamenii nu pot avea credinţă adevărată şi puternică, deoarece nu ştiu că Isus Hristos le-a luat toate păcatele asupra Sa, find botezat. Este deoarece cred în deziluzii cu care nu pot rezolva problema păcatelor lor, indiferent cât de mult cred.

Credinţa vine doar crezând necondiţionat fără vreo evidenţă definită? Bineînţeles că nu!. Întreaga credinţă vine toată odată doar când ştii cum a fost rezolvată problema păcatului şi să crezi în ea. „Deşi m-am îndoit de Tine, este prea clar că deja ai rezolvat problema păcatelor mele. Indiferent cât de mult încerc să nu cred, nu pot decât să cred în mântuirea Ta, deoarece această mântuire este atât de sigură. Mulţumesc că mi-ai rezolvat problema”. Deşi ne putem îndoi prima dată, cu alte cuvinte, deoarece evidenţa mântuirii noastre este atât de sigură, încât nu putem să ne mai îndoim. Ca marcă a mântuirii noastre şi evidenţa sa, Isus ne-a arătat chitanţa Sa, numită evanghelia apei şi a Duhului. „Am plătit datoria ta pentru tine, în acest fel”. Doar când ne uităm la această chitanţă care arată că toate datoriile noastre au fost plătite, adevărata credinţă poate veni la noi.

Nu putem crede chiar când credem în Dumnezeu, spunem că Isus Hristos, Însuşi Dumnezeu, este Mântuitorul şi să pretindem a crede în Mântuitorul, când nu avem evidenţa a cum ne-a mântuit şi cum păcatele noastre au fost şterse. Cu alte cuvinte, nu putem avea convingere fermă dacă nu am văzut chitanţa care arată plata întreagă a păcatelor noastre. Oamenii care cred fără să vadă această chitanţă, pot părea că au un sentiment puternic al credinţei, la început, dar credinţa lor este, simplu oarbă. Nu este mai mult decât o credinţă fanatică.

Cum ţi-ar plăcea, dacă un pastor cu o credinţă fanatică ar cere acelaşi fanatism şi de la alţii?. „Crede! Primeşte focul!. Foc, foc, foc!. Duhul Sfânt care este ca focul, ne umple cu foc!. Credeţi că Domnul vă binecuvântează pe voi toţi!. Cred că El vă va face bogaţi pe toţi! Cred că El vă va binecuvânta! Cred că El vă va vindeca!”. Când un astfel de pastor se dă astfel în spectacol, urechile audienţei încep să sune, iar inimile lor încep să sare. Trecut printr-un sistem de sunet de cea mai înaltă calitate, când începe să strige, „Foc, foc, foc,” inimile audienţei încep să sară la sunetul maiestuos al vocii sale. Atunci ei sunt copleşiţi emoţional, de parcă o credinţă puternică chiar a venit la ei şi se văicăresc, „Vino, Doamne Isuse!. O, vino, Duhule Sfânt!”.

Cam pe atunci, atunci pastorul incită emoţia audienţei chiar mai mult, spunând, „Să ne rugăm. Cred că Duhul Sfânt acum se coboară şi ne umple pe noi toţi”. Muzica grupului cântând imnuri de inspiraţie urmează după aceasta, iar oamenii îşi ridică mâinile, devenind înnebuniţi de entuziasm, iar ieşirile lor emoţionale ating extazul. Chiar în acest moment, acum pastorul spune, „Să ne dăm ofertele. În mod particular, în această seară, Dumnezeu doreşte să primească oferta de la tine. Haideţi să-I dăm această ofertă specială lui Dumnezeu”.

Copleşiţi de emoţiile lor, atunci oamenii sfârşesc golindu-şi buzunarele. Acest pastor fals a pregătit deja un amvon destul de larg pentru a depozita toţi banii colectaţi şi să pună zeci de plase-fluturaş (vase de colectare) în faţa sa. Când grupul începe să cânte imnuri iar inimile oamenilor sunt copleşite de emoţia lor, atunci el trimite colectorii (voluntarii care trec cu vasele pentru colectă) în mijlocul audienţei.

Minţind că, cu cât mai multe oferte, cu atât mai multe binecuvântări, şi incitând emoţiile oamenilor, astfel de pastori falşi induc oamenii să-şi verse lacrimil şi să-şi deschidă portmoneele. Aceasta este pentru a-i face să-şi dea banii, chiar realizând, deprivându-i de motivul şi percepţia lor şi copleşindu-i cu emoţii în schimb. Aceasta nu este bazat nici pe Cuvântul lui Dumnezeu, nici pe vreun fel de predică, decât o credinţă fanatică şi act orb care sfârşesc în fraudă. Astfel, pastorii a căror credinţă este fanatică, incită emoţiile oamenilor, pentrua-şi atinge obiectivul lor ulterior.

Dacă ştim că Domnul nostru ne-a luat păcatele asupra Sa prin botezul Său şi dacă credem în acest Isus Hristos ca Mântuitor al nostru, atunci nu suntem scuturaţi, ci rămânem în pace. Singurul lucru care ne inspiră liniştit, este că Isus a pus pe umerii Săi păcatele noastre, cu botezul Său şi a fost crucificat la moarte. Când ne gândim la aceasta, că Isus, Dumnezeu Însuşi a luat păcatele noastre asupra Sa cu botezul Său şi a murit pentru a plăti plata acestor păcate, devenim imens de mulţumitori, iar inimile noastre sunt umplute de o mare bucurie. Totuşi, această inspiraţie liniştitoare din inimile noastre este pe departe mai mare decât orice altceva din această lume; nici vreo mărturisire romantică de dragoste, nici vreun dar cu diamantul cel mai preţios din această lume, nu poate vreodată să ne inspire mai mult decât aceasta.

În contrast, inspiraţia orientată emoţional a fanaticilor, nu durează atât de mult. Totuşi, ei pot locui în această inspiraţie, pentru un timp, când păcătuiesc în fiecare zi şi sunt dizgraţiaţi de astfel de păcate, ei nu pot decât să-şi ascundă feşele de ruşine, „Când Isus a purtat condamnarea noastră şi a murit pe Cruce pentru noi, de ce încă mai păcătuiesc în fieare zi?” Aşa că, ei îşi pierd faţa şi nu mai pot fi inspiraţi cu trecerea timpului; mai mult, de ruşine, ei nu pot merge chiar la Dumnezeu.

De aceea, Dumnezeu ne-a arătat altarul jertfei arse. Jertfa sacrificiului care a fost dată pe acest altar al jertfei arse nu a fost alta decât Isus Hristos, Mântuitorul nostru. Astfel, altarul jertfei arse manifestă că Isus a venit pe acest pământ şi că de fapt Isus ne-a mântuit odată, prin aţa albastră, purpurie şi cărămizie şi inul subţire răsucit. Dumnezeu ne-a făcut să vedem altarul jertfei arse şi El doreşte ca noi să fim mântuiţi, crezând în el.

Sunt multe lucruri pe care noi, cei născuţi din nou trebuie să le facem în această eră. Mai înainte de toate, trebuie să predicăm evanghelia apei şi a Duhului, în toată lumea. Trebuie să răspândim adevărul acelor care rămân ignoranţi la acest adevăr al aţei albastre, purpurii şi cărămizii şi inul subţire răsucit şi trebuie de aceea să-i ajutăm să fie mântuiţi de condamnarea focului din iad. De ce?. Deoarece sunt mulţi oameni care Îl urmează pe Isus fără ca măcar să realizeze şi să creadă în evanghelia apei şi a Duhului, manifestată în Cort.

Pentru a răspândi acest adevăr, sunt încă multe lucruri pe care să le facem. Trebuie să publicăm cărţile noastre care sunt trimise în întreaga lume; de la traducere, verificare şi editarea, pentru a face aceste cărţi, până la asigurarea fondurilor necesare de a le tipări şi a le trimite ţărilor din întreaga lume, sunt multe lucrări într-adevăr care trebuie să fie făcute.

Astfel, când ne uităm la muncitorii noştri colegi şi misionari, vedem doar cât de ocupaţi sunt într-adevăr. Deoarece toţi sfinţii şi muncitorii Bisericii lui Dumnezeu sunt atât de ocupaţi în acest fel, trec printr-un timp greu fizic. Se spune că alergătorii din maraton ating un anumit punct în cursa lor de 42.195 km, când devin atât de obosiţi, încât nu sunt nici măcar siguri dacă fug sau fac altceva total diferit. Pe scurt, oboseala extremă i-ar face neatenţi mental. Probabil acum noi am atins de asemenea acest punct din alergătura noastră pentru evanghelie. Trăindu-ne vieţile pentru evanghelie, este ca şi cum am alerga o distanţă lungă înspre scopul nostru, fără oprire, aşa cum fac alergătorii din maraton. Deoarece alergătura noastră pentru evanghelie trebuie să continue până în Ziua venirii Domnului nostru, noi toţi întâmpinăm greutăţi.

Dar, deoarece Domnul nostru este în noi, deoarece avem evanghelia apei şi a Duhului, deoarece credinţa noastră crede că Domnul ne-a mântuit cu aţa albastră, purpurie şi cărămizie şi inul subţire răsucit, şi deoarece credem în adevărul cel mai sigur, putem cu toţii primi putere nouă. Este deoarece Isus ne-a dat darul mântuirii, că tu şi eu am primit acest dar. Astfel, greutăţile noastre ale cărnii nu pot să ne necăjească. Din contră, cu cât e mai greu, cu atât găseşte cel neprihănit mai multă putere. Îi mulţumesc cu adevărat Domnului.

Spiritual, în inimile noastre, în gândurile noastre, şi prin toate împrejurimile noastre, putem simţi noua putere pe care Domnul nostru ne-a dat-o şi că El este cu noi. Deoarece simţim că El ne ajută şi ne susţine şi că El este cu noi, Îi dăm chiar mai multe mulţumiri. Astfel, apostolul Pavel a spus de asemenea, „Pot face totul prin Hristos care mă întăreşte” (Filipeni 4:13). De aceea, noi mărturisim în fiecare zi că nu putem face deloc, nimic, dacă Domnul nu ne împuterniceşte. Nu doar că Isus Hristos a fost botezat pentru noi, ci şi a fost sacrificat pentru noi, fiind crucificat, a întâmpinat moartea Sa, a înviat din morţi şi astfel a devenit adevăratul nostru Mântuitor. Oridecâte ori ne uităm la altarul jertfei arse, ne reamintim acest adevăr.

Altarul acestei jertfe arse a fost făcut din lemn de salcâm şi a fost acoperit în interior şi pe dinafară cu bronz gros. Înălţimea sa era de aproximativ 1.35 m, iar poarta sa, o reţea de bronz, era aşezată lângă mijlocul său, la aproximativ 68 cm, în înălţime. Carnea jertfelor era pusă pe grătarul său şi arsă.

Oridecâte ori ne uităm la altarul jertfei arse, trebuie să fim capabili de a ne vedea aşa cum suntem. De asemenea, trebuie să putem vedea că Isus Hristos ne-a luat păcatele asupra Sa, fiind botezat în carnea Sa şi că El a purtat toată condamnarea păcatelor noastre, vărsându-Şi sângele pe Cruce. Tu şi eu nu am putut cu adevărat, decât să murim înaintea lui Dumnezeu datorită păcatelor şi condamnării noastre. Datorită păcatelor şi condamnării noastre, tu şi eu nu am putut decât să murim şi să fim blestemaţi pentru totdeauna. Dar, datorită lui Isus Hristos, care a venit pe acest pământ ca jertfă veşnică a ispăşirii, a fost botezat şi a murit, totul pentru noi, la fel ca jertfa sacrificială din Vechiul Testament, am fost mântuiţi.

Un animal sacrificial când este în viaţă poate arăta drăgălaş şi scump, dar cât de înspăimântător ar fi când sângerează până la moarte, cu gâtul său tăiat, după ce acceptă păcatele prin întinderea mâinilor?. Că noi, care merităm să murim în acest mod înspăimântător, am scăpat de condamnarea noastră, este o mare binecuvântare. Această binecuvânare a fost posibilă deoarece Domnul ne-a dat darul mântuirii. Aşa cum este manifestat în aţa albastră, purpurie şi cărămizie şi inul subţire răsucit, Isus Hristos avenit pe acest pământ în carne de om, te-a mântuit pe tine şi pe mine prin botezul Său şi sângele Crucii, şi astfel ne-a dat darul adevărat al mântuirii. Dumnezeu astfel ţi-a dat ţie şi mie darul mântuirii-credeţi aceasta în inimile voastre?. Credeţi în acest dar al mântuirii, dragostea lui Isus?. Trebuie ca noi toţi să avem această credinţă.

Când ne uităm la altarul jertfei arse, trebuie să realizăm că Isus Hristos ne-a mântuit în acest fel. A fost sacrificat în felul acesta pentru a ne da darul mântuirii. Aşa cum mâinile au fost întinse asupra jertfei sacrificiale, şi aşa cum această jertfă sacrificială a sângerat până la moarte, Isus ne-a dat mântuirea, suferind în această manieră. Aşa ne-a mântuit din păcatele noastre. Trebuie să realizăm aceasta, să credem în inimile noastre înaintea lui Dumnezeu, şi să-I dăm mulţumiri cu inimile noastre.

Dumnezeu doreşte ca noi să primim prin credinţă, darul şi dragostea mântuirii pe care El ne-a dat-o. El doreşte ca noi să credem în inimile noastre în mântuirea botezului şi sângele de pe Cruce, pe care El a împlinit-o, venind prin apă şi Duh. Este speranţa mea ca voi să credeţio cu toţii în dragostea Domnului nostru, în inimile voastre şi să acceptaţi cu adevărat în ele darul Său de mântuire.Acceptaţi aceasta în inimile voastre?.

Odată am văzut un manifest de mărturie, care spunea, „Cine va muri pentru tine? Pe cine ai întâlnit azi care te-a liniştit? Isus Hristos a fost sacrificat pentru tine. Nu este inima ta liniştită de aceasta?”. Cine va purta cu adevărat păcatele tale, fiind botezat şi să moară pe Cruce în locul tău, pentru a-ţi şterge păcatele? Cine va vărsa tot sângele său şi să moară pentru a acorda dragostea sa asupra ta? Cine va dori cu adevărat să întâmpine acest sacrificiu pentru tine?. Rudele tale? Copii tăi? Părinţii tăi?.

Nimeni!. Dumnezeu Însuşi care te-a creat. Pentru a te mântui de păcatele tale, acest Dumnezeu a venit pe acest pământ în carne de om, a fost botezat pentru a lua păcatele asupra Sa, a fost crucificat şi Şi- vărsat sângele pentru a purta condamnarea păcatelor tale, a devenit Mântuitorul tău adevărat, a înviat din morţi, trăieşte chiar acum şi ţi-a dat mântuirea şi dragostea în dar. Doreşti cu adevărat să acceptaţi în inimile voastre această mântuire a dragostei? Credeţi cu adevărat în inimile voastre?.

Oricine crede, Îl va primi pe Domnul şi oricine Îl primeşte, va fi mântuit. Primindu-L înseamnă să accepţi mântuirea şi dragostea pe care Hristos ne-a dat-o. Crezând în inimile noastre în această dragoste, această ştergere a păcatelor, această purtare a păcatelor şi această condamnare a păcatelor, că suntem mântuiţi. Aceasta este credinţa care primeşte darul mântuirii.

Totul despre Cort Îl manifestă pe Isus Hristos. Dumnezeu nu cere vreun sacrificiu de la noi. Tot ce cere de la noi este ca noi să credem în darul mântuirii, pe care El ne-a dat-o în inimile noastre. „Pentru a-ţi dărui darul mântuirii, a venit pe acest pământ. La fel ca jertfa sacrificială din Vechiul Testament, ţi-am acceptat toate păcatele trecute asupra Mea, prin întinderea mâinilor şi la fel ca această jertfă a sacrificiului, am purtat condamnarea înspăimântătoare pentru tine a păcatelor tale. Aşa te-am mântuit”. Aceasta ne spune Dumnezeu prin Cort.

Indiferent cum ne-a mântuit astfel Dumnezeu, ne-a mântuit atât de mult, şi ne-a dat darul mântuirii perfecte în aest fel, dacă nu credem, totul este fără folos. Sarea din dulapul tău trebuie mai întâi să fie pusă în supa ta, deoarece are un gust sărat; la fel, dacă tu şi eu nu credem în inimile noastre, chiar mântuirea Sa perfectă se întoarce complet fără folos. Dacă nu mulţumim în inimile noastre pentru evanghelia apei şi a Duhului şi o acceptăm în inimile noastre, sacrificiul lui Isus devine fără valoare.

Mântuirea poate fi a ta doar când ştii ce sacrificiu şi iubire,ţi- dat Isus, Dumnezeu Mântuitorul, acceptaţi-le în inimile voastre şi mulţumiţ-I pentru ele. Dacă nu acceptaţi darul lui Hristos al mântuirii perfecte, în inimile voastre, ci doar înţelegeţi aceasta în capurile voastre, atunci este complet fără de folos.

Nu contează cât de mult fierbe supa ta pe aragaz, dacp doar te gândeşti la tine, că vei pune sare şi totuşi nu faci astfel, supa ta nu poate fi niciodată sărată. Puteţi fi mântuiţi doar dacă acceptaţi în inimile voastre şi credeţi că Domnul nostru v-a mântuit de păcatele voastre, fiind botezat şi sacrificat pentru noi, la fel ca jertfa sacrificială care a fost sacrificată pe altarul jertfei arse. Când Dumnezeu îţi dă darul mântuirii, accept-o doar cu mulţumire. Când Domnul nostru ne spune că ne-a mântuit în întregime, lucrul potrivit pentru noi de făcut, este simplu să credeţi astfel.

Este dragostea lui Dumnezeu care ţi-a dat doar o jumătate de inimă? Bineînţeles că nu!. Dragostea Domnului nostru este perfectă. Domnul nostru, cu alte cuvinte, te-a mântuit pe tine şi pe mine complet ş perfect. Deoarece El ne-a luat perfect păcatele asupra Sa, cu botezul Său şi a murit pe Cruce cu siguranţă, nu putem avea nici o îndoială despre această dragoste. El ne-a mântuit atât de perfect şi ne-a dat darul mântuirii. Trebuie să acceptăm cu toţii acest dar al mântuirii pe care ni l-a dat Dumnezeu.

Să presupunem pentru un moment că ţin o bijuterie foarte valoroasă, făcută din pietrele cele mai preţioase. Dacă ţi-l dau ca şi cadou, tot ce trebuie să faci este să-l accepţi instinctiv.Nu este aceasta cazul?. Cât de simplu şi uşor este ca tu să-l faci să fie al tău? Pentru a face această bijuterie a ta, tot ce trebuie să faci este să-l atingi şi să-l apuci doar. Aceasta e tot.

Dacă v-aţi deschide doar inimile şi aţi lăsa păcatele voastre toate asupra lui Isus, prin botezul Său, puteţi uşor să primiţi ştergerea păcatelor voastre şi v-aţi umple inimile goale cu adevărul. Aşa a spus Domnul că ne va da mântuirea ca un cadou gratuit. Mântuirea poate fi a ta doar atingând-o şi apucând-o.

Noi am primit mântuirea noastră ca şi cadou, fără să plătim un singur cent pentru aceasta. Şi deoarece Dumnezeu este Singurul care este încântat să dea acest dar oricărui doreşte să-l primească, binecuvântaţi sunt cei care l-au primit cu mulţumire. Cei care acceptă dragostea lui Dumnezeu în bucurie, sunt îmbrăcaţi în dragostea Sa, şi sunt cei care Îl iubesc pe acest dătător, deoarece acceptându-l, ei I-au mulţumit inima. Să accepţi acest cadou este lucrul potrivit de făcut. Doar când accepţi cadoul mântuirii perfecte pe care Dumnezeu ţi l-a dat, acest cadou adevărat al mântuirii poate fi al tău. Dacă nu-l acceptaţi în inimile voastre, atunci cadoul mântuirii nu poate fi niciodată al tău, indiferent cât de greu încerci.

Şi eu am primit acest cadou al mântuirii. „Ah! Domnul a fost botezat în acest mod pentru mine. Fiind astfel botezat, El a purtat condamnarea tuturor păcatelor mele. Ela fost botezat în ultimul rând de dragul meu. Mulţumesc, Doamne!”. Aceasta am ajuns să cred. De aceea sunt acum fără păcat. Am primit ştergerea perfectă de păcat. Dacă şi ţie ţi-ar plăcea să primeşti această ştergere a păcatului şi să fii mântuit, accept-o chiar acum.

M-am gândit la acest cadou al mântuirii tot timpul de atunci încoace. Chiar acum, când mă gândesc din nou la aceasta, realizez că nu este nimic altceva ce pot să fac, decât să-I mulţumesc Domnului pentru mântuire. Deoarece această dragoste a mântuirii este în inima mea, nu pot să o uit niciodată. Când am primit ştergerea de păcat pentru prim dată, acceptând şi crezând în evanghelia apei şi a Duului, adevărul manifestat în aţa albastră, purpurie şi cărămizie şi inul subţire răsucit, am fost recunoscător lui Dumnezeu la infinit. Şi chiar acum, după ce au trecut mai mulţi ani, încă mai am aceeaşi inimă mulţumitoare şi sunt reînnoit în fiecare zi.

Isus a venit cu siguranţă pe acest pământ pentru a mă mântui, a fost botezat pentru a lua toate păcatele mele asupra Sa şi a murit pe Cruce pentru a purta condamnarea păcatelor mele. Când am realizat că toate aceste lucruri au fost făcute pentru mine, imediat le-am acceptat şi le-am făcut ale mele. Realizez tot timpul că aceasta a fost lucrul cel mai bun pe care l-am făcut vreodată în întreaga mea viaţă, actul cel mai înţelept şi cel mai deştept dintre toate. De aceea cred că Domnul mă iubeşte cu adevărat şi-I pasă de mine şi de asemenea cred şi mărturisesc că El a făcut toate aceste lucruri deoarece m-a iubit. „Doamne, îmi dau toate mulţumirile Ţie. Aşa cum m-ai iubit, şi eu Te iubesc”. Mărturisind astfel este o mare bucurie pentru cel născut din nou.

Doreşti să cunoşti mai mult despre Cort? Te rog să apeşi pe reclama de mai jos pentru a-ţi obţine cartea gratuită despre Cort.

Dragostea Domnului nostru este ceschimbătoare pentru totdeauna. Aşa cum dragostea Sa pentru noi nu se schimbă niciodată, tot aşa nici dragostea noastră pentru El nu poate să se schimbe niciodată. Uneori, când suferim şi întâmpinăm greutăţi, inimile noastre ar putea să se înstrăineze şi chiar ne-am putea dori să uităm şi să trădăm această dragoste. Dar chiar când suntem copleşiţi de durerea noastră, şi conştiinţa noastră ne trădează, şi chiar când tot la ce ne putem gândi, este propria noastră durere, Dumnezeu încă ne ţine cu credincioşie, ca inimile noastre să nu uite niciodată dragostea Sa.

Dumnezeu ne iubeşte pentru totdeauna. Că Domnul nostru a venit pe acest pământ ca o creaţie, de dragul nostru, a fost deoarece ne-a iubit până la moarte. Acum, vă îndemn să credeţi voi înşivă în această dragoste a lui Dumnezeu. Şi acceptaţi-o în inimile voastre. Credeţi acum?.

Îi mulţumesc Domnului pentru că ne-a mântuit perfect de păcatele noastre, cu această dragoste.

Înapoi